Atacul cu rachete asupra centrului orașului Sumî a reamintit aliaților Ucrainei că Moscova are o singură intenție – să creeze teroare pentru a-i supune pe ucraineni. Dar a scos în evidență și cât de puține roade au dat până acum eforturile diplomatice ale SUA, scrie jurnalistul CNN Nick Paton Walsh.

Urmările unui atac cu rachete asupra centrului orașului Sumî FOTO EPA-EFE
Rusia își duce mai departe războiul conform planului lui Putin de a lua cât mai mult din Ucraina, în timp ce, printre runde de diplomație și amenințări ocazionale, Trump revine la argumente precum că Ucraina a început un război.
„Mi s-a spus că au făcut o greșeală”, a spus președintele american după atacul dublu cu rachete, în care rușii au folosit muniții cu dispersie pentru a provoca cât mai multe victime.
Se știe că rachetele Iskander, utilizate în atac, lovesc cu precizie – or, faptul că rușii au folosit două pentru o dublă lovitură – pentru a ținti eventual și salvatorii care se grăbesc să intervină – denotă intenție și cruzime.
Cât privește afirmația privind o eroare – e puțin probabil ca Kremlinul să admită că ar fi făcut o greșeală – doar tactica este bine cunoscută, fiind folosită și cu alte ocazii; de aceea se poate presupune că probabil un simpatizant al Rusei a găsit o scuză pe care i-a servit-o președintelui SUA.
Ținta atacului – orașul din apropiere de graniță Sumî- se află în raza de foc a Rusiei, care pretinde că îl lovește pentru a crea o zonă tampon în Ucraina.
Dar dacă atacul le-a arătat încă o dată aliaților Ucrainei ce urmărește realmente Rusia cu invazia sa, și anume subjugarea Ucrainei, a pus în același timp în lumină rezultatele de până acum ale diplomației pe care a inițiat-o Casa Albă.
Trump a declarat vineri pe rețelele de socializare că Rusia trebuie să „se miște”, dar nu a furnizat termene limită și nici nu a menționat explicit cu ce consecințe se poate confrunta Rusia dacă nu o face, deși a amenințat anterior cu tarife suplimentare pentru cumpărătorii săi de petrol.
Trump a mai făcut comentarii similare înainte – dojenind Moscova pentru atacurile asupra civililor ucraineni, dar arătându-se oripilat de tragedia războiului în general, mai degrabă decât să-și exprime furia față de masacrele concrete ale Kremlinului – cum ar fi uciderea a nouă copii la un loc de joacă din Krivoi Rig cu câteva zile mai devreme.
Dar dincolo de aceste reacții ocazionale a preferat să revină la argumentele confortabile pentru el.
Chestionat cu insistență asupra acestei chestiuni, Trump a sugerat că Ucraina de fapt a început războiul.
„Ascultă, când începi un război, trebuie să știi că poți câștiga războiul, nu-i așa? Nu începi un război cu cineva de 20 de ori mai mare decât tine și apoi speri ca oamenii să îți dea niște rachete”, a spus el, răspunzând la o întrebare despre solicitările urgente ale Kievului pentru mai multe sisteme de apărare antirachetă Patriot.
O stare de fapt de care însă Trump pare că se ferește este că diplomația Rusiei a devenit în mod previzibil o deviere continuă și torturantă de la subiect. Ea generează zgomotul mediatic necesar, fără a avea însă o substanță și o însemnătate, cu excepția faptului că astfel Moscova continuă să câștige timp și să poarte în continuare războiul în propriile condiții.
Diplomații americani și ruși sunt angajați acum într-un carusel care se desfășoară după planurile Moscovei, cu mai multe piste care lasă șanse reduse de progres real.
Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, zboară regulat în Rusia, pentru a auzi, probabil, cererile direct de la Kremlin, al cărui oficial a numit vizita sa de vineri la Sankt Petersburg „productivă”. Diplomații americani și ruși de nivel superior se întâlnesc în Arabia Saudită pentru a discuta idei de încetare a focului și o detensionare mai amplă a relațiilor, în timp ce întâlniri diplomatice de nivel inferior au început săptămâna trecută în Turcia pentru a aborda detaliile tehnice ale redeschiderii ambasadelor.
Și se mai întâmplă și alte lucruri în paralel. Americanii și ucrainenii au reușit la Washington să găsească o cale viabilă privind un contract complicat privind mineralele rare, care pare, conform ultimului draft văzut de CNN, să fie aproape în întregime în favoarea Casei Albe.
În același timp, există o cale diplomatică separată SUA-Ucraina cu privire la pace, tot în Arabia Saudită, unde s-a propus o încetare a focului cuprinzătoare cu care Rusia încă nu a fost de acord. În schimb, o încetare a focului limitată la infrastructura energetică, pe o perioadă de 30 de zile – care nu se poate spune că a fost respectată – se încheie vineri. Acest prim test de diplomație, aparent mort în fașă, nu a venit cu o recunoaștere că eforturile viitoare ar putea fi cumva problematice.
Între timp, administrația Trump caută să obțină progrese din mai multe dialoguri diferite despre care speră că se vor închega în cele din urmă într-un acord de pace durabilă.
Dar această interfață disparată este, spun criticii Moscovei, o tactică rusă standard de a câștiga timp prefăcându-se în același timp angajată în discuții de pace.
De partea cealaltă, administrația Trump care obișnuia să aibă termene limită – ultimul de 100 de zile – înainte de startul negocierilor, acum nu doar că nu pare să le mai impună, așa cum nu se întrevede nici finalul acestor discuții pline de ocolișuri.
Planurile lui Vladimir Putin
Dar de ce trage Putin de timp? Pentru că el își face calculul că Trump s-a dovedit a fi ușor distras și este interesat de o victorie ușoară, și nu de un compromis complex. De asemenea, Putin pare să fie convins că în această vară poate obține o victorie tangibilă în prima linie care va schimba dinamica discuțiilor de pace.
Atacul său asupra orașului Sumî are scopul de a obține spațiu Rusiei la graniță, dar și de a atrage forțele Ucrainei între propriile granițe. În același timp, Rusia face progrese lente, dar neliniștitoare la sud de Zaporojie, o zonă în care în urmă cu aproape doi ani contraofensiva ucraineană s-a împotmolit. Un ofițer de informații ucrainean mutat recent în apropierea orașului Harkov a descris o linie de front mai liniștită decât se aștepta, dar și anxietatea cu privire la ceea ce urmează.
Crește îngrijorarea că Rusia adună întăriri, așteptând ca pământul să se usuce în mai pentru a escalada o ofensivă de primăvară despre care oficialii ucraineni spun că a început deja parțial. Kievul a dat de înțeles că se așteaptă la un deficit de muniții de artilerie în săptămânile următoare, iar angajamentele recente ale aliaților săi e posibil să nu fi prevenit o criza iminentă. Se anunță o vară foarte grea pentru Ucraina, scrie CNN.
De aici începe propriu-zis acțiunea – în timp ce discuțiile de pace tărăgănează. Moscova a investit totul într-un război în care pur și simplu nu își poate permite nimic mai puțin decât victoria. Nu vede niciun avantaj în încheierea unei înțelegeri asupra frontului înghețat acum. Elanul – cu o Casă Albă care rupe cu normele economice și de securitate, și o Ucraină care se luptă să satisfacă nevoile de forță de luptă și resurse – este pe zi ce trece mai mult în favoarea sa. Rușii vor să câștige timp deoarece cred că este de partea lor.
Două scenarii pentru Ucraina
Aliații europeni ai Ucrainei se pregătesc frenetic pentru două scenarii potențiale nedorite. Primul este posibilitatea unui colaps ucrainean și necesitatea ca membrii europeni ai NATO să-i înfrâneze pe ruși fără asistența americană. Aceasta este o probabilitate mai îndepărtată, dar subtonul pregătirilor de pe tot continentul. A doua posibilitate este mai fezabilă și publică: britanicii și francezii conduc pregătirile pentru o „forță de reasigurare” care să protejeze orice viitoare încetare a focului. Această planificare servește două scopuri: permite Kievului să accepte diplomația știind că are unele garanții de securitate. Și stânjenește parțial Moscova să submineze un plan de pace care devine tot mai avansat.
Dar cu fiecare rotire agonizantă a roții diplomatice, condițiile păcii reale sunt tot mai tuburi. Putin pare mai puțin dispus să ofere chiar și o pauză parțială, deoarece crede că, în cele din urmă, Trump nu este amenințător și nu îl va pedepsi pentru că a refuzat această detensionare.
Trump a spus despre discuțiile dintre SUA cu Rusia și Ucraina din weekend: „Știți, există un moment în care trebuie să faci sau să taci”. Problema este însă că atât el, cât și Kremlinul par să fie mulțumiți să continue să vorbească. Și niciunul nu pare să fie dispus să treacă la treabă: Trump este reticent să impună sancțiuni dure și să-și perturbe relația cu Moscova, în timp ce Kremlinul pare să nu aibă niciun fel de disponibilitate de a opri războiul.
Trump a adăugat: „Vom vedea ce se întâmplă, dar cred că merge bine”. În aceste circumstanțe, Ucraina nu poate decât spera că asta nu înseamnă că soarta țării va fi eclipsată de o altă criză.