Jurnalu Stiri Noi Dragoste la superlativ: Cântăreața Taylor Swift și jucătorul de fotbal Travis Kelce și-au anunțat logodna
Stiri Noi

Dragoste la superlativ: Cântăreața Taylor Swift și jucătorul de fotbal Travis Kelce și-au anunțat logodna

Dragoste la superlativ: Cântăreața Taylor Swift și jucătorul de fotbal Travis Kelce și-au anunțat logodna

Vedeta pop Taylor Swift şi Travis Kelce, jucător de fotbal american al echipei Kansas City Chiefs, sunt logodiţi şi urmează să se căsătorească, a anunţat cuplul marţi pe o reţea de socializare, informează Reuters. 

Într-un mesaj comun publicat pe Instagram, cei doi au scris: „Profesoara voastră de engleză se căsătoreşte cu profesorul de sport”.

Mesajul este însoţit de mai multe fotografii în care Kelce o cere în căsătorie pe cântăreaţă. În fotografii, cuplul se află într-o grădină cu flori roz şi roşii, iar melodia lui Taylor Swift „So High School” se aude pe fundal.

Anunţul logodnei a fost întâmpinat cu entuziasm pe reţeaua de socializare, postare fiind apreciată de peste 1,8 milioane de persoane în mai puţin de 20 de minute. Liga Naţională de Fotbal (NFL) s-a numărat printre cei care au publicat un mesaj de felicitare.

Swift şi Kelce, amândoi în vârstă de 35 de ani, au început să iasă împreună în 2023 după ce cântăreaţa a susţinut un concert pe Arrowhead Stadium – terenul de acasă al echipei Kansas City Chiefs. Kelce a declarat în cadrul podcastului „New Heights” că a fost dezamăgit că nu a avut şansa să o întâlnească la acel concert.

Cântăreaţa şi-a făcut apoi apariţia la mai multe meciuri în care a evoluat Kelce începând cu luna septembrie 2023. Jucătorul de fotbal a însoţit-o de asemenea la mai multe concerte din cadrul turneului Eras Tour, care a avut încasări de peste 2 miliarde de dolari.

Taylor Swift deţine 14 trofee Grammy, dintre care patru în categoria Albumul Anului, un record în istoria acestor premii. Cântăreaţa a anunţat recent viitorul album, intitulat „The Life of a Showgirl”, în cadrul podcastului „New Heights”, pe care Kelce îl realizează alături de fratele lui, Jason Kelce.

Cântăreaţa compune deseori melodii despre problemele cu care se confruntă în relaţiile romantice.

Vedeta a spus că viitorul album, preconizat să fie lansat pe 3 octombrie, va fi unul optimist pentru că „viaţa e mai veselă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News

Exit mobile version