Jurnalu Sport Dramă la Wimbledon: Sinner – Dimitrov, meci oprit în setul trei printre lacrimi!
Sport

Dramă la Wimbledon: Sinner – Dimitrov, meci oprit în setul trei printre lacrimi!

Dramă la Wimbledon: Sinner – Dimitrov, meci oprit în setul trei printre lacrimi!

Jannik Sinner (Italia, 23 de ani, 1 ATP) e, probabil, cel mai norocos jucător din istoria recentă a tenisului!

Ca și cum modul în care a fentat o suspendare drastică, după un mare scandal de dopaj, nu era suficient, luni seara, italianul a „driblat“ și eliminarea, la Wimbledon 2025, când era cu spatele la zid.

În ultima confruntare din optimi de pe tabloul masculin, Sinner a ajuns față în față cu bulgarul Grigor Dimitrov (34 de ani, 21 ATP). Veteranul, deși outsider clar, a „măturat“ cu liderul mondial, în primele două seturi: 6-3, 7-5. 

Când Sinner părea că se îndreaptă spre un eșec surprinzător, italianul a profitat de pe urma unei situații dramatice pentru adversarul său. Pentru că, în setul trei, la scorul de 2-2, Dimitrov s-a accidentat. Meciul s-a oprit minute bune, timp în care bulgarul a primit îngrijiri medicale. Degeaba însă! La scor de 6-3, 7-5, 2-2 pentru Dimitrov (foto, jos), acesta a abandonat și a părăsit terenul în lacrimi, fiind aplaudat în picioare de pe fanii aflați în tribune.

Sinner, fair-play, și-a consolat, la rândul său, adversarul, realizând drama acestuia, semifinalist la Wimbledon acum 11 ani, în 2014.

După acest meci cu un astfel de deznodământ teribil, sferturile Wimbledon 2025, la băieți, sunt următoarele:

*Sinner (1 ATP) – Shelton (10 ATP)

*Djokovic (6 ATP) – Cobolli (24 ATP)

*Alcaraz (2 ATP) – Norrie (61 ATP)

*Fritz (5 ATP) – Khachanov (20 ATP)

Exit mobile version