Partidul populist de dreapta al lui Nigel Farage, Reform U.K., reprezintă o provocare serioasă pentru Partidul Laburist aflat la putere și pentru conservatorii din opoziție, scrie ”The New York Times”.
Nigel Farage, liderul formațiunii populiste Reform U.K/ FOTO:X
Alegerile locale din Anglia, desfășurate zilele trecute, au produs un cutremur politic discret, dar cu efecte potențial tectonice: pentru prima dată în ultimul secol, dominația celor două partide mari – Laburiștii și Conservatorii – pare serios contestată. Principalul beneficiar al acestei fragmentări politice este Reform UK, formațiunea populistă condusă de Nigel Farage, o figură deja notorie a discursului eurosceptic și anti-imigrație din Regatul Unit.
Reform UK a obținut un număr surprinzător de locuri în consiliile locale, a ieșit pe poziții fruntașe în mai multe scrutine regionale și a reușit să-și consolideze imaginea de forță alternativă într-un sistem care, până acum, a fost profund rezistent la schimbare.
Robert Ford, profesor de științe politice la Universitatea din Manchester, sintetiza tranșant: „Partidele mari au primit un preaviz de evacuare din Downing Street, după un secol de alternanță la putere.” Într-un peisaj dominat până recent de polarizarea între Laburiști și Conservatori, noile mișcări – de la liberalii centriști până la ecologiști sau Reform UK – contestă deschis legitimitatea acestui monopol politic istoric.
Conservatorii nu au reușit să-și găsească busola
La baza acestei răsturnări stă un cumul de factori. Conservatorii, încă afectați de pierderea guvernării și de o economie stagnantă, nu au reușit să-și regăsească busola. În același timp, Laburiștii, deși aflați la putere, sunt penalizați de măsuri de austeritate și creșteri de taxe. În acest vid de încredere, alegătorii s-au orientat spre alternative – nu doar ideologice, ci și de atitudine și stil.
Claire Ainsley, fost consilier politic al premierului Keir Starmer, remarca o tendință de durată: dispariția fidelității electorale tradiționale bazate pe clasă socială. „Societatea se fragmentează, iar acest lucru se reflectă în politica votului multiplu – oamenii nu mai aleg între doi poli, ci între mai multe opțiuni, în funcție de context și de priorități personale.”
Reform UK, cu discursul său direct și combativ, a reușit să capitalizeze nemulțumirea. Chiar și în circumscripții unde nu a câștigat, cum a fost cazul alegerii primarului din regiunea West of England, Farage a dovedit o capacitate remarcabilă de a mobiliza voturi. Candidata laburistă a fost aleasă cu doar 7,5% din totalul voturilor eligibile – un indicator al participării reduse, dar și al lipsei de entuziasm pentru ofertele tradiționale.
În paralel, partide precum Liberal-Democrații sau Verzii au crescut la rândul lor, sporind presiunea asupra sistemului electoral britanic, gândit pentru o confruntare între două forțe și nu pentru cinci. Sistemul „first past the post” – în care câștigă candidatul cu cele mai multe voturi într-o circumscripție – a dezavantajat istoric formațiunile mici. Dar, odată cu dispersarea votului și absența unui partid dominant, acest obstacol structural începe să slăbească. „Pentru Reform UK, pragul necesar nu mai este 30%. Probabil e suficient 25% pentru a obține locuri semnificative în Parlament,” observa analistul Peter Kellner.
Laburiștii și Conservatorii se văd obligați să joace un joc dublu
În acest context, atât Laburiștii, cât și Conservatorii se văd obligați să joace un joc dublu. Laburiștii riscă să piardă electoratul progresist în favoarea Verzilor sau a Liberalilor dacă virează prea mult spre centru pentru a-i atrage pe susținătorii Reform UK. Conservatorii, la rândul lor, sunt prinși între tentația de a recâștiga electoratul pierdut spre dreapta și riscul de a-și aliena propriul nucleu liberal.
Situația de față reînvie ecouri din anii ’80, când Partidul Social Democrat, desprins din Laburiști, părea că va „rupe tiparele” politicii britanice. Nu a reușit. Dar contextul actual, marcat de o fragmentare profundă și o nemulțumire larg răspândită, pare mai fertil pentru schimbare.
Deși următoarele alegeri generale sunt programate cel mai târziu pentru 2029, tendințele din alegerile locale actuale pot fi un semnal clar: modelul bipartid britanic nu mai corespunde realității sociale și electorale. Căderea acestuia nu este garantată, dar pentru prima dată în ultimele decenii, pare posibilă, subliniază The New York Times”.
