Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 24 noiembrie 2025 20:54 / Actualizat luni, 24 noiembrie 2025 20:55
Ionuț Radu (28 de ani), portarul celor de la Celta Vigo, a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei în luna octombrie de către fani. Sâmbătă, echipa lui a învins-o în deplasare pe Alaves, scor 1-0, în etapa 13 din La Liga. A fost primul meci fără gol primit pentru internaționalul român.
Goalkeeperul a precizat că nu se aștepta să fie premiat. Acesta susține că joacă în continuare cu dureri după accidentarea pe care a suferit-o la începutul lunii noiembrie, la partida cu Levante.
Sâmbătă, după victoria cu Alaves, portarul a oferit imaginile săptămânii în Spania.

VIDEO | Ionuț Radu, premiat în Spania: „M-am gândit că ar fi foarte frumos să primesc și eu unul”
Suporterii celor de la Celta l-au ales pe Ionuț Radu drept câștigător al premiului pentru cel mai bun jucător al lunii. Portarul român i-a depășit pe Iago Aspas și pe Pablo Duran la voturi.
Radu a fost recunoscător și a povestit cum au fost primele lui săptămâni la club. „Au fost câteva luni foarte frumoase, a fost mai bine decât mă așteptam.”
Acesta a vorbit și despre accidentarea recentă: „Sunt bine, mă mai doare puțin degetul, dar nu mă pot opri pentru că avem mult de muncă în acest an, trebuie să facem un mic sacrificiu.
Startul de sezon a fost puțin dezamăgitor pentru că jucam bine, dar tot făceam egaluri. Apoi au venit victoriile și sper să avem din nou o serie de rezultate bune.
Abordăm această săptămână la fel ca pe toate celelalte, cu aceeași dorință, cu aceeași muncă și suntem pregătiți.
Prima dată când am intrat în vestiar am văzut premiile lui Iago pentru jucătorul lunii, are trei sau patru deasupra locului lui, și m-am gândit că ar fi foarte frumos să primesc și eu unul. Acum îl am aici și sunt foarte fericit. Sper să mai câștig și altele în viitor
Vă mulțumesc mult! Nu încetați să ne încurajați pentru că vom continua să dăm totul pe teren și pentru acest tricou”, a spus Radu, pentru site-ul oficial al clubului.
-
Ionuț Radu a jucat 16 meciuri în acest sezon pentru Celta Vigo, perioadă în care a primit 22 de goluri.
-
E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 3,5 milioane de euro.
