Politica

EAIE 2025, Goteborg. Universitățile românești consolidează poziția României pe harta globală a educației universitare

EAIE 2025, Goteborg. Universitățile românești consolidează poziția României pe harta globală a educației universitare

Standul României (Study in Romania), organizat de către Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a fost unul dintre cele mai vizibile, atractive și animate dintre cele 106 standuri naționale ale tot atâtor țări participante la cea de-a 35-a ediție a Conferinței și Expoziției Anuale EAIE, desfășurată anul acesta la Göteborg, Suedia, în perioada 9–12 septembrie.

Aflată la cea de-a 7-a participare națională organizată de CNR, pentru România, noutatea acestei ediții a constat în prezența universităților din România și Republica Moldova, împreună, în cadrul aceluiași stand. Astfel, au participat 37 de înstituții de învățământ superior din România, alături de 4 universități din Republica Moldova. De asemenea, la eveniment au fost prezente și 35 de alianțe universitare europene, cu o participare importantă a universităților românești. În total, evenimentul a reunit mai mult de 7000 de participanți din întreaga lume.

2. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-09-13-at-21-11-28-2_12403800.jpg)

Pe parcursul evenimentului, reprezentanții României au susținut numeroase prezentări sau au moderat unele sesiuni, contribuind astfel la reușita globală a evenimentului. Spre exemplu, doamna Ligia Deca, fost ministru al educației și laureată a Premiului EAIE pentru leadership în anul 2023, a co-facilitat prima ediție a EAIE-IAU Leadership Dialogue, organizată pe tema coordonării procesului de internaționalizare academică în contexte turbulente.

3. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-09-13-at-21-11-27-2_61603600.jpg)

Desfășurată anul acesta sub tema ,,GO-Create”, Conferința EAIE (European Association for International Education) și-a propus să creeze contextul reflecției asupra practicilor în domeniul colaborării, cooperării și co-creerii pentru a dezvolta o viziune comună pentru viitorul internaționalizării învățământului universitar. Conferința este astfel cel mai important eveniment organizat în Europa în domeniul internaționalizării învățământului superior, și se constituie într-un pol de expertiză, resurse și conexiuni.

4. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-09-13-at-21-11-28-1_42389400.jpg)

Participarea universităților românești la EAIE 2025 a demonstrat, încă o dată, angajamentul comun pentru internaționalizare, cooperare academică și dezvoltarea parteneriatelor educaționale și de cercetare la nivel global.

Apreciem susținerea acestei prezențe remarcabile a României de către Ministerul Educației și Cercetării, precum și participarea unor instituții cheie pentru învățământul superior românesc: UEFISCDI, Agenția Erasmus și ARACIS.

5. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-09-13-at-21-11-28_25607800.jpg)

Mulțumim pentru participare și reușită tuturor celor 37 universități românești și celor 4 universități din Republica Moldova, și, în mod special mulțumim studenților UNATC, care au adus un plus de atractivitate prezenței României !

Consiliul Național al Rectorilor susține promovarea excelenței învățământului superior românesc și construcția de parteneriate academice internaționale în domeniul educației și cercetării științifice.

6. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-09-13-at-21-11-27-1_21135400.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *