Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 29 septembrie 2025, 09:50 / Actualizat luni, 29 septembrie 2025 10:35
Legia Varșovia, formația antrenată de Edi Iordănescu (47 de ani), a câștigat duminică pe teren propriu în fața celor de la Pogon Szczecin, scor 1-0, în etapa 10 din campionatul Poloniei. Pentru oaspeți au fost integraliști portarul Valentin Cojocaru (29 de ani) și fundașul central Marian Huja (26 de ani).
Legia venea după două remize la rând, 1-1 cu Rakow și 0-0 cu Jagiellonia. Unicul gol al partide a venit în minutul 4 și a fost înscris de Mileta Rajovic (26 de ani), care a transformat o lovitură de la 11 metri.
Edi Iordănescu a prins curaj după Legia – Pogon Szczecin 1-0: „Suntem pe drumul cel bun, vreau titlul!”
Transferat de la Petrolul în această vară, Huja e titular incontestabil pentru oaspeți. A bifat duminică cel de-al zecelea meci. În schimb, Cojocaru a intrat în al treilea sezon de când îmbracă tricoul lui Pogon.
În urma acestui rezultat, Legia a urcat pe locul 6 în campionat, cu 15 puncte după 9 meciuri, la 4 de liderul Gornik Zabrze. Pogon se află pe 13, cu 10 puncte după 10 meciuri.
La final, Edi Iordănescu și-a felicitat jucătorii și a recunoscut că nu se gândește decât la câștigarea titlului, acesta fiind motivul pentru care a ales această provocare.
„Îmi felicit jucătorii. Era esențial să obțincem cele trei puncte. În ultimele trei meciuri meritam cu patru puncte mai mult. După partidele cu Jagiellonia și Rakow eram frustrați, pentru că nu am câștigat deși am fost echipa mai bună.
Nu a fost ușor să controlăm emoțiile și atmosfera din vestiar. În opt zile am jucat trei meciuri, în timp ce Pogon a avut o săptămână întreagă de pregătire. Mă bucur că în două meciuri la rând nu am primit gol.
Am înscris devreme, iar dacă eram mai concentrați am fi marcat mai mult și presiunea de la final ar fi fost mai mică. Suntem pe drumul cel bun. Am muncit mult. Construim Legia la care visează suporterii. Vreau să câștig campionatul Poloniei. Am venit aici pentru acest obiectiv.
Voi face totul pentru a-l atinge. Nu va fi ușor. Drumul este lung, dar suntem pregătiți pentru această provocare”, a explicat Iordănescu, potrivit gol24.pl.
Pentru Legia urmează duelul de pe teren propriu cu Samsunspor, în grupa principală de Conference League (2 octombrie).
VIDEO. Rezumatul partidei dintre Legia Varșovia și Pogon Szczecin
Suntem tot mai aproape de nivelul pe care vrem să-l arătăm. Putem să ne îmbunătățim jocul pozițional și să dăm mai repede drumul la minge. Am păstrat echilibrul și Pogon nu și-a creat multe ocazii.
Am controlat jocul, dar trebuie să producem mai multe situații de gol. Totuși, cele trei puncte contează cel mai mult.
– Edi Iordănescu, antrenorul Legiei Varșovia