Spania a condus după golul lui Fabian Ruiz înscris în minutul 30, însă Belgia a restabilit egalitatea înainte de pauză. În minutul 71, Belgia l-a pierdut pe Thibaut Courtois, care a acuzat o accidentare, iar Rudi Garcia l-a trimis în locul său pe Senne Lammens.
Rudi Garcia spune de ce l-a scos pe Courtois, deși portarul putea continua
Lammens, portarul lui Manchester United, a gafat la golul decisiv reușit de Spania în minutul 88. Belgianul a respins în față un șut al lui Cubarsi și i-a permis lui Mikel Merino să înscrie.
După meci, Thibaut Courtois a spus că ar fi putut continua meciul, însă fără a trimite mingi lungi, având în vedere accidentarea musculară care îl deranja. Cu toate acestea, Rudi Garcia l-a schimbat imediat pe portarul de la Real, decizia dovedindu-se una dezastruoasă pentru Belgia.
„De la startul acestei Cupe Mondiale nu mi-am dorit să am pe teren jucători care nu sunt sută la sută. Acesta a fost și cazul lui Thibaut Courtois. Nu am vrut ca accidentarea lui să se agraveze, motiv pentru care l-am schimbat”, a explicat Rudi Garcia, după meci.
Thibaut Courtois: „Voiam să rămân pe teren”
După meci, Thibaut Courtois a explicat că ar fi putut continua și accidentat, doar că selecționerul belgienilor, Rudi Garcia, a decis să-l scoată dintre buturi în cele din urmă.
”Este păcat că am fost înlocuit într-un meci atât de special. Mă simțeam bine și voiam să rămân pe teren. Le-am transmis că nu mai puteam trimite mingi lungi. Aș fi putut continua, dar antrenorul a vrut să facă o schimbare, deoarece nu eram complet apt. Echipa este pe primul loc”, a spus Courtois, potrivit hln.be.
Cât despre respingerea modestă a lui Senne Lammens, Courtois a evidențiat că a încercat să-i fie aproape conaționalului său la finalul celor 90 de minute.
”Este păcat că Senne nu a reușit să prindă acea minge. După meci, am mers la el pentru a-l îmbrățișa. Senne este un portar excelent. Este un moment greu, dar astfel de experiențe te fac mai puternic”, a mai spus Courtois.
