FC Hermannstadt a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-out a Superligii de fotbal.
Sibienii s-au impus prin golurile marcate de Cristian Neguţ (33), Sergiu Buş (43) şi Ianis Stoica (90+2). Tiago Goncalves a dat pasele de gol la primele două reuşite, iar Alessandro Murgia a furnizat assist-ul la golul lui Stoica.
FC Hermannstadt venea după ce obţinuse două puncte în ultimele trei etape.
UTA a câştigat un singur punct în ultimele trei etape.
În sezonul regulat, ambele meciuri directe s-au terminat cu egaluri, 1-1 la Arad şi 0-0 la Sibiu.
AFC Hermannstadt – AFC UTA Arad 3-0 (2-0), Stadion Municipal – Sibiu
Au marcat: Cristian Neguţ (33), Sergiu Buş (43), Ianis Stoica (90+2).
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ionuţ Traian Neacşu (Bucureşti); al patrulea oficial: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) – CCA, Daniel Kassai (Bucureşti) – LPF