A fost o seară de joi importantă pentru echipele românești în competițiile europene!
Update 3
Universitatea Craiova – Spartak Trnava, scor final 3-0!
Universitatea Craiova a învins echipa slovacă Spartak Trnava cu scorul de 3-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei de fotbal Conference League.
Universitatea a făcut o repriză secundă excelentă şi s-a impus prin golurile marcate de Ştefan Baiaram (51), Assad Al Hamlawi (54) şi Carlos Mora (81), luând o opţiune importantă pentru play-off.
Oaspeţii au început periculos şi au avut un gol anulat pentru ofsaid, după care veteranul Duris (4) a încercat să-l surprindă pe Isenko cu un şut la colţul scurt, dar ucraineanul a apărat.
Băluţă l-a testat pe portarul oaspeţilor (14), cu un şut de la distanţă, dar Frelih a respins. Teles (19) a ratat singur cu portarul sloven, după pasa lui Băluţă.
Cehul Erik Daniel a fost aproape de gol (23), însă a şutat în plasa laterală, după o ieşire greşită de Isenko, iar apoi a tras de la circa 30 de metri, pe lângă (37).
Prochazka (40) a executat un corner cu efect, dar Isenko a respins. Finalul primei reprize a aparţinut gazdelor, dar Baiaram a reluat din 3 metri în transversală la centrarea lui Teles (45+2), după care slovenul Frelih a respins lovitura de cap a lui Mora (45+6).
Repriza a doua
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a avut un forcing în debutul reprizei secunde care a decis soarta partidei. Baiaram (51) a marcat cu un şut la vinclu de la 15 metri, după care Al Halawi (54) a dublat avantajul, pe contraatac, după ce a fost lansat de Băluţă.
Baiaram (59) a fost din nou aproape de gol, dar şutul său de al 14 metri a fost respins de portar.
În min. 81, costaricanul Mora a purtat un atac, Baiaram a şutat la poartă, dar Frelih a respins, însă Mora a fost atent şi a reluat în plasă. În min. 88, Paur a fost eliminat pentru lovirea cu cotul a lui Băluţă, arbitrul estonian luând decizia în urma sesizării din camera VAR, după ce iniţial acordase doar cartonaş galben.
Universitatea a fost aproape să marcheze şi golul al patrulea, dar şutul lui Creţu (90+4) a fost respins de portar, iar Screciu (90+7) a trimis cu capul puţin pe lângă poartă.
La slovaci a jucat tot meciul Kristian Kostrna, fostul fundaş al lui Dinamo Bucureşti. Manşa secundă va fi găzduită de Stadionul Antona Malatinskeho din Trnava, pe 14 august (de la ora 21:30).
Update 2
FCSB – Drita, scor final 3-2!
FCSB a învins cu emoţii echipa kosovară FC Drita, cu scorul de 3-2 (0-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei de fotbal Europa League.
Campioana României a făcut o repriză secundă de senzaţie şi a salvat seara, după ce a fost condusă cu 2-0.
Veton Tusha (7) şi Arb Manaj (49) au marcat golurile kosovarilor, care au sperat să dea lovitura la Bucureşti, dar Daniel Bîrligea (64, 90+4 – penalty) şi Danijel Graovac (72) au adus victoria roş-albaştrilor, care rămân favoriţi la calificarea în play-off.
Timp de aproape o oră de joc, FCSB a fost ridiculizată de o echipă cvasinecunoscută, dar a reuşit să îşi revină la timp şi să pună capăt unei serii de patru eşecuri consecutive în toate competiţiile.
FC Drita a marcat la prima sa oportunitate (7), prin Tusha, cu un şut de la 14 metri. Oaspeţii au fost aproape de a-şi dubla avantajul, dar şutul lui Limaj (19), fost jucător la FC Hermannstadt, a fost respins de Târnovanu.
Şut (25) a tras din marginea careului, dar mingea a fost blocată salvator de Besnik Krasniqi. Bîrligea (34) a şutat din unghi, însă Maloku a fost la post. Kosovarii i-au mai dat emoţii o dată lui Târnovanu (34), dar acesta a respins şutul lui Tusha.
Miculescu (38) a avut şi el un şut bun, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Ce s-a întâmplat în repriza secundă
În repriza secundă, Bîrligea (46) a ratat reluarea spre poartă la centrarea lui Octavian Popescu şi a cerut penalty.
FC Drita şi-a dublat avantajul în min. 49, când Manaj a reluat la colţul scurt centrarea lui Blerim Krasniqi, fost atacant al echipei CS Mioveni.
FCSB a revenit în joc în min. 64, când Bîrligea a preluat mingea în careu şi a şutat de la 7 metri, reducând din handicap.
Politic (70) a şutat foarte bine din marginea careului, dar portarul a respins. FCSB a egala (72), prin bosniacul Graovac, cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Oct. Popescu.
FCSB a dominat finalul jocului şi a căutat golul victoriei, dar Bîrligea a şutat în transversală, după o cursă pe partea stângă (79). Miculescu (81) a şutat din marginea careului, dar Maloku a fost la post.
În min. 90+3, Politic a fost faultat de Broja în careu, iar Bîrligea a transformat penalty-ul acordat (90+4).
Manşa secundă va avea loc pe 14 august, pe Stadionul Fadil Vokrri din Prishtina (21:00), notează Agerpres.
Update 1
CFR Cluj, învinsă acasă de Sporting Braga (1-2), în turul al treilea preliminar al Europa League
CFR Cluj a fost învinsă de Sporting Braga cu scorul de 2-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei de fotbal Europa League.
Vicecampioana României s-a înclinat în faţa unei echipe valoroase, care s-a impus prin dubla lui Jean-Baptiste Gorby (17, 50), în timp ce golul de onoare al clujenilor a fost reuşit de Sheriff Sinyan (29).
CFR a avut primele ocazii ale meciului, prin Nkololo (11), cu un şut în diagonală, puţin pe lângă poartă, şi o lovitură de cap a lui Djokovic (13), mingea fiind prinsă de Hornicek.
Braga a marcat la prima sa ocazie, prin Gorby (17), cu un şut de la 14 metri, după o minge aşezată de Fran Navarro.
Oaspeţii au mai avut o ocazie mare, dar Zalazar (24) nu a ajuns la centrarea lui Moutinho. CFR Cluj a egalat prin fundaşul Sinyan (29), care a reluat la bara a doua şutul deviat al lui Louis Munteanu.
Până la pauză, Munteanu (37) şi Moutinho (41) au trimis şuturi de la distanţă, lipsite de precizie.
În partea secundă, Zalazar (48) a fost aproape de gol, dar şutul său din careu a fost blocat de Djokovic. În min. 50, lusitanii au trecut din nou în avantaj: Fran Navarro a rămas singur cu portarul, după o pasă cu călcâiul a lui Horta, dar Hindrich a respins, însă Gorby a fost pe fază şi a reluat în poarta goală. Hindrich (54) s-a remarcat şi la şutul lui Fran Navarro (54), de la 12 metri.
Fică de două ori (57, 64) a fost periculos de două ori, dar Niakate a respins cu capul, iar apoi Hornicek s-a aflat la post.
Fran Navarro (64) a trimis lângă poartă din unghi.
O fază controversată s-a petrecut în min. 70, când Bosec a fost doborât în careu Zalazar, dar arbitrul nu a acordat penalty.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Jorge Costa, fost antrenor al echipelor CFR şi Gaz Metan Mediaş. Jucătorii de la CFR au purtat tricouri cu figura tehnicianului portughez, banderole negre având jucătorii ambelor echipe.
Manşa secundă se va juca în data de 14 august, pe Estadio Municipal din Braga (de al ora 21:30).
Dacă va elimina echipa portugheză Sporting Braga, CFR va juca în play-off contra câştigătoarei dintre Lincoln Red Imps FC (Gibraltar) şi FC Noah (Armenia). În cazul în care ca fi eliminată de Sporting Braga din Europa League, CFR va juca în play-off-ul Conference League cu câştigătoarea dintre BK Haecken (Suedia) şi SK Brann Bergen (Norvegia).
Știrea inițială
FCSB va disputa un meci contra echipei Drita, din Kosovo, în turul trei preliminar al Europa League. Întâlnirea are loc pe Arena Națională, de la ora 21:30.
CFR Cluj joacă în Gruia, contra echipei portugheze Sporting Braga, tot în Europa League. Partida este programată la ora 19:30.
Tot joi seară, Universitatea Craiova o întâlnește pe Spartak Trnava, în turul trei preliminar al Conference League, pe stadionul Ion Oblemenco, de la 21.30.
Vezi și – Replică acidă primită de Becali, după ce a spus că iese din fotbal dacă FCSB va fi eliminată din Europa League de formația kosovară Drita
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News