Jurnalu Sport Gest uriaș făcut de Postecoglou imediat după fluierul final. Jucătorii lui Manchester United au fost surprinși
Sport

Gest uriaș făcut de Postecoglou imediat după fluierul final. Jucătorii lui Manchester United au fost surprinși

Gest uriaș făcut de Postecoglou imediat după fluierul final. Jucătorii lui Manchester United au fost surprinși

Unicul gol al finalei a fost înscris de Brennan Johnson, în minutul 42, după o deviere din fața porții. La finalul meciului, antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglou (59 de ani), a impresionat prin gestul făcut.

Gest uriaș făcut de Postecoglou imediat după fluierul final

Ange Postecoglou a sărbătorit alături de jucători și stafful tehnic în momentul în care arbitrul a pus capăt finalei Europa League, după care s-a îndreptat către jucătorii lui Manchester United. Tehnicianul lui Spurs a mers pe rând la fiecare jucător advers și a încercat să-i încurajeze pe aceștia, scrie BBC. Englezii au fost impresionați de gestul fair-play făcut de managerul lui Tottenham.

Înainte să se alăture jucătorilor săi, Ange Postecoglou l-a îmbrățișat și pe antrenorul lui Manchester United, Ruben Amorim (40 de ani).

Fost jucător al lui Tottenham, Ilie Dumitrescu (56 de ani) laudă și el performanța echipei pregătite de Postecoglou: „Mă bucur pentru fani, pentru jucători, pentru toată lumea de acolo. Postecoglou a intrat în istorie! O echipă care a acoperit foarte bine zonele. Linia de mijloc a fost superioară față de cea de la Manchester United.

S-a văzut acest stres, că poți salva sezonul. După pauză, Tottenham a renunțat să mai pună probleme pe faza ofensivă. Tottenham a fost mai pragmatică”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

Spurs, primul trofeu european după 41 de ani

Tottenham mai are în vitrină trei trofee europene, pe lângă UEFA Europa League câștigată acum la Bilbao. Spurs au mai obținut Cupa Cupelor (1963) și Cupa UEFA (1972 și 1984).

De asemenea, este primul trofeu câștigat de Tottenham după o așteptare de 17 ani. Ultimul titlu obținut de londonezi fusese în 2008. Atunci, Spurs a triumat în Cupa Ligii Angliei. Antrenorul echipei la acel moment era Juande Ramos.

Și fundașul român Radu Drăgușin (23 de ani) va primi o medalie pentru câștigarea UEFA Europa League. Acesta nu a evoluat în finala de la Bilbao, contra lui Manchester United, din cauza unei accidentări. Cu toate acestea, internaționalul român a evoluat în 7 meciuri din Europa League în acest sezon, dintre care 6 ca titular. 

Exit mobile version