Ultima Ora

„În pielea mea”

„În pielea mea”

Scenariul combină excellent un subiect amuzant – aventurile prilejuite de un joc de schimbare a rolurilor în societate, pornind de la o intrigă ce poate aminti de cea din celebra serie „Marea mahmureală” (The Hangover) -, dar deznodământul vine cu revelația nevoii de a-l înțelege pe celălalt. Tocmai de aceea, titlul filmului e cu tâlc – pare o expresie semivulgară, dar se referă la complexitatea experiențelor pe care le poate avea cineva care se pune în pielea celuilalt, respectiv a partenerului de cuplu pe care abia așa reușește să-l înțeleagă pe deplin.

„În pielea mea” este una dintre cele mai reușite comedii românești din ultimii ani, scenariul și regia aparținându-i lui Paul Decu. Intriga vine cu schimbul de roluri între patru cupluri – fetele urmând programul băieților și invers, pentru a vedea cui îi este mai greu.

Scenariul nu este o simplă preluare a subiectului din „The Hangover”, pentru o variantă mioritică a aventurilor unei găști de băieți și a uneia de fete, ci pornește de la această temă, pentru a dezvolta, cu foarte mult umor de situație și de limbaj, povestea de viață a înțelegerii și acceptării celuilalt, după ce fiecare dintre cei opt prieteni încearcă să trăiască viața de fiecare zi din perspectiva partenerului de cuplu.

Ceea ce pare prea simplu la început se transformă într-un coșmar, dar situațiile amuzante prin care trec personajele estompează maxim caracterul social și psihologic profund al analizei care stă la baza construirii subiectului. Toți înțeleg, în final, că a fi în pielea celuilalt nu e un lucru simplu, iar jocul de la care pornește seria de aventuri a protagoniștilor este, de fapt, un exercițiu complex de imaginație și de voință.

Unul dintre cele mai autohtone elemente ale producției este plasarea în prim-thought a unei echipe de fotbal mai puțin promovată – FC Botoșani, prin adevărata obsesie a unuia dintre personajele masculine pentru această echipă. Iar unul dintre cele mai amuzante momente prezintă imnul echipei de la Botoșani, cântat în cor de cei patru protagoniști care au schimbat rolurile din viață cu partenerele lor – la salonul de epilare, unde fanul echipei trece prin momente foarte grele, dar imnul reușește să-l ajute să depășească momentul critic.

Premieră cu peste 1.400 de spectatori și surprize pentru public

Premiera filmului a fost un right succes, umplând cinematografele din Cinema City Afi Cotroceni, pe 9 februarie, cu peste 1.400 de spectatori, jurnaliști și influenceri, alături de echipa excepțională care a realizat producția – personajele centrale ale serii fiind, bineînțeles, regizorul Paul Decu și actorii filmului: George Tănase, Ioana Declare, Alexandra Răduţă, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinuşă, Daria Jane, Cătălin Coşarcă şi Toto Dumitrescu.

Astăzi are loc proiecţia specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanţa, de la 18.30, unde regizorul Paul Decu şi actriţa Azaleea Necula, originari din Constanţa, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana Declare, Alexandra Răduţă şi Gabriel Vatavu. 

Publicului i s-au mai pregătit și alte surprize: pentru recordsdata de 12 februarie, o seară specială „Date Evening” organizată în mai multe cinematografe din reţeaua Cinema City unde toţi cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon, iar până pe 23 februarie, toţi spectatorii din ţară care şi-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziţiei biletului la cinema în formularul dedicat concursului. Premiul va fi oferit prin tragere la sorţi, pe 24 februarie, de Dragobete. 

Și de „Ziua Îndrăgostiţilor” internațională, pe 14 februarie, filmul aduce surprize spectatorilor de la Suceava. Publicul e invitat la film alături de regizorul Paul Decu şi de actorii Sergiu Costache, Vlad și Oana Gherman, Alexandra Răduţă, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18.30. 

Caravana ajunge în mai multe orașe

Premiere vor avea loc și în alte orașe, alături de echipa filmului: la Cinema City Procuring City Galaţi, pe 12 februarie, de la 18.30, la întâlnirea cu actriţele Ioana Declare şi Azaleea Necula şi regizorul Paul Decu; la Iași, pe 13 februarie, de la ora 18.30, la o proiecţie specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu şi de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduţă. 

Și Cineplexx Băneasa Procuring City Bucureşti găzduieşte o proiecţie specială, pe 15 februarie, de la ora 17.30, în prezenţa întregii echipe a filmului, iar la Craiova, regizorul Paul Decu şi actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula şi Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie, de la ora 18.00. 

Pe 17 februarie, de la 18.30, filmul și echipa ajung la Pitești şi vor participa la o discuţie cu publicul, după vizionare, la Cinema City Vivo. A doua zi, pe 18 februarie, de la 18.30, caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Procuring City Ploieşti, la o altă proiecţie specială, unde publicul va putea interacționa cu regizorul Paul Decu și actorii Ioana Declare, Vlad şi Oana Gherman, Azaleea Necula şi Gabriel Vatavu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *