Ansamblul educațional din Tâncăbești, care embody școala, biserica, dispensarul și alte trei edificii, a fost construit între 1927-1939 din banii familiei Băicoianu.
Placa de marmură are următorul text: „In memoriam Constantin I. Băicoianu (1872-1945), economist, director și administrator la Banca Națională a României (1915-1940), filantrop care a realizat ansamblul educațional de la Tâncăbești, jud. Ilfov (1927-1939). Banca Națională a României, 2024.”
În deschiderea evenimentului, Consilierul Guvernatorului BNR, dl Cristian Păunescu a subliniat caracterul educativ al operei lui Constantin Băicoianu, adăugând că evenimentul face parte din seria celor devote sărbătoririi a 145 de ani de când banca centrală și-a spus cuvântul în modernizarea societății românești. ”Constantin Băicoianu face parte din categoria marilor filantropi români. El a construit în perioada interbelică cel mai as much as date ansamblu a unor edificii de cultură din satele apropiate de capitală, numărând șase construcții ridicate în 12 ani: școala din Tâncăbești, biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din localitate, dispensarul și baia comunală, sediul băncii populare locale și monumentul dedicat eroilor din Primul Război Mondial”, a precizat Consilierul Cristian Păunescu.
Despre Constantin I. Băicoianu
Fiu de negustor, născut cu câțiva ani înaintea Războiului de Independență, Constantin Băicoianu a făcut studii comerciale discontinuance cu un doctorat în Germania, la Munchen. Remarcat de profesorii săi, a început să publice articole polemice în presa germană, iar aceste articole au ajuns pe biroul prim-ministrului D.A. Sturdza, care s-a interesat de tânărul scholar. Astfel, la revenirea în țară C.I. Băicoianu se bucura deja de prestigiu, a devenit colaborator și ginere al lui Petre S. Aurelian, ocupând posturile de inspector domenial și apoi pe cel de secretar traditional la Ministerul Domeniilor, Comerțului și Industriei.
Încă din 1898, Petre S. Aurelian i-a încredințat funcția de director al publicației întemeiate de el, „Economia națională”, pe care Băicoianu a condus-o cât a trăit, până în anul 1945.
Venirea lui în Banca Națională a avut loc în anul 1915.
Când conducerea Băncii Naționale s-a refugiat la Iași în 1916, Băicoianu a rămas să reprezinte interesele Băncii în fața administrației de ocupație. N-a trecut mult și a fost internat la Hotel Imperial, apoi în lagărul de la Săveni (Ialomița), după care a fost deportat în Bulgaria.
A revenit la București cu toată conducerea Băncii la 1 decembrie 1918, după care a fost implicat în toate acțiunile de mare importanță ale BNR.
