„În această seară, în jurul orei 19:40, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Jibou au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de pasageri de pe ruta Baia Mare- București, în gara Băbeni”, anunță ISU Sălaj.
La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Trenul period staționat în gara din localitatea Băbeni, județul Sălaj, iar la sosirea echipajului incendiul se manifesta la compartimentul motor al locomotivei diesel.
„Locomotiva period urmată de 5 vagoane care au fost desprinse și cel puțin 30 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță, nu au fost persoane care au necesitat îngrijiri medicale. Incendiul a afectat compartimentul motor al locomotivei”, se mai arată în comunicat.
(sursa: Mediafax)