Jurnalu Sport La United, mai rău ca la FCSB: s-a aflat de ce Ruben Amorim rămâne în funcție
Sport

La United, mai rău ca la FCSB: s-a aflat de ce Ruben Amorim rămâne în funcție

La United, mai rău ca la FCSB: s-a aflat de ce Ruben Amorim rămâne în funcție

După un nou început de sezon dezastruos, postul lui Ruben Amorim la Manchester United este evident ameninţat. Dar demiterea sa, care pare inevitabilă pentru mulţi, nu a fost încă oficializată. Jamie Carragher, fost fundaş la Liverpool, acum un analist de succes, ştie motivul.

Sâmbătă, United au suferit a treia înfrângere a sezonului, în şase meciuri din Premier League, la Brentford (3-1). Deși formația din Manchester a alunecat până pe locul 14, în clasament, portughezul Ruben Amorim e păstrat în funcție. Explicația a fost oferită de Carragher.

Cred că este încă în funcţie pentru că oficialii de la Manchester United au comis atât de multe greşeli pe teren şi în afara lui, încât acum nu vor să recunoască că au mai comis încă una”, a declarat fostul mare fotbalist, potrivit news.ro.

Este un dezastru pentru Manchester United şi Ruben Amorim”, a continuat Carragher.

Ce a realizat la Sporting Lisabona a fost fantastic şi părea să fie următorul mare manager. Dar aducerea unui antrenor cu un sistem ca al său (n.r. – 3-4-2-1) nu se potrivea cu tradiția lui United. Cu cât clubul va lua mai repede o decizie, cu atât va fi mai bine pentru toată lumea, pentru că este un dezastru pentru club, dar şi pentru antrenor„, a spus analistul de 47 de ani.

Reproșurile pentru Ruben Amorim, multiple

Fostul internaţional englez i-a reproșat lui Ruben Amorim încăpăţânarea tactică şi lipsa de flexibilitate. „Mulţi antrenori spun: «Sistemul meu se poate schimba, dar stilul meu nu». De acum, ce se întâmplă la United e responsabilitatea lui Omar Berrada, Jason Wilcox și Sir Jim Ratcliffe. Adică, cei care l-au adus pe Ruben Amorim”, a explicat Jamie Carragher.

Pentru acesta, ezitările lui Ruben Amorim sunt un alt motiv al eşecului său. „În 49 de meciuri, a schimbat de 42 de ori cei trei fundaşi titulari. Cred că toţi ceilalţi manageri din Premier League s-ar uita la Manchester United şi ar gândi: «Aş putea face o treabă mai bună decât asta»”, a spus fostul star al lui Liverpool.

„Au fost multe schimbări la United, dar șefii clubului mai au încă timp. Amorim este acolo doar de un an, dar situaţia nu putea fi mai proastă. Îmi pare rău pentru el, a avut un debut excelent la Sporting Lisabona, dar aceste rezultate, la United, pentru un club de această anvergură sunt incredibile. Este mai bine pentru toată lumea să-şi dea mâna şi să treacă mai departe”, a încheiat Carragher. 

Exit mobile version