Și european donez către diverse siteuri, mă gândesc, sunt în aceeași dilemă.
De ce ai scris? Colegii din redacție mă întreabă, publicul mă întreabă, oameni pentru care am un recognize imens mă întreabă. De fapt, ultima categorie mă apelează în miez de noapte ca să-mi spună că ”ai fost muuult prea neat cu Tăpălagă și Pantazi, de la G4Media”.
Ce am scris: că nu cred că redacția G4Media va ceda controlul asupra editorialului către Radu Budeanu.
Presa nu a murit
Am încercat să apăr un principiu, acela că jurnaliștii sunt angajații unei firme, însă lucrează pentru public. Nu am avut cele mai bune argumente, în acest moment nimeni nu vrea să audă așa ceva, iar logica mea șchioapătă, e posibil. Dar nu aș face altceva, niciodată. Vânzarea unei companii nu înseamnă automat vânzarea conținutului.
Nu cred că presa e moartă. Iar ideea că jurnalismul e posibil în doar câteva locuri ”alese” este periculoasă. Înainte de orice, teoria ”câtorva puri”, forțele progresului și iluminării, s-a dovedit ineficientă din perspectiva serviciului public. În țările democratice, publicul are self-discipline-uri de investigații și analize, dar are și redacții mari, de știri, reportaje, interviuri și investigații.
”Don King” își prezintă cumpărăturile
În ciuda fotografiei cu adevărat șocante de la achiziție, cea în care ”impresarul Don King” își prezintă satisfăcut cumpărăturile, pe Tăpălagă și pe Pantazi, ideea de redacții mari, naționale, diverse, a fost testată istoric și a funcționat. Și depinde de cei care participă la ele.
De acord cu Alexandra Tănăsescu, de la Cultura la dubă: existau la G4 obiceiuri neconforme cu regulile și, uneori, o trufie de basm în ce făceau – asemenea satisfacție de sine în neatribuirea surselor nu s-a mai văzut în presa noastră de mult timp. Ceea ce la unii e accident sau excepție, la G4 Media era aproape regulă. De acord cu Horia Ghibuțiu: operațiunile media ale lui Budeanu au o istorie a terfelirii, nu una a creării informației de presă. De acord cu Diana Oncioiu: să critici tranzacția G4Media – Radu Budeanu nu e lipsă de nuanțe, e îngrijorare palpabilă.
Dar viitorul G4 depinde de redacție. Care are istoria independenței. Iar restul depinde de fiecare dintre noi. Precum în vorba aceea – destinul e ceea ce ne facem cu mâna noastră și dăm vina pe Divinitate.
Presa nu e moartă. Donațiile merită făcute în continuare. (telefon în noapte: hai să văd cum o explici pe asta cu donațiile).
Asociațiile nu se preiau de către trusturi
Miercuri, Dan Tăpălagă a dat dovadă de o originală înțelegere a felului în care funcționează asociațiile, când a spus pentru Jurnalu: „Asociația nonprofit va fi, la rândul ei, preluată de trustul domnului Budeanu”.
Asociațiile nonprofit nu ”se preiau” de către trusturi. Nu pot face parte din vreo tranzacție comercială, voice sau indirect. De ce? Asociațiile sunt organizații de drept privat, însă adună bani și își desfășoară activitatea în interes public. Așa și-a fondat inclusiv G4Media asociația pentru sprijinirea jurnalismului.
De ce să mai donăm? Și european donez, îmi pun aceeași întrebare
Efectul legat de povestea cu ONG-ul este descumpănitor. Sigur, cazuistica asociații – companii în viața reală e complicată. Însă dacă ”un trust preia” asta riscă să golească însăși noțiunea de asociație.
În acest moment a apărut, în rândul unei părți a publicului, o legitimă neîncredere: ne întrebăm de ce să mai donăm. Și european donez, am aceeași întrebare. Un posibil răspuns: pentru că există o muncă serioasă și confirmată în timp la redacții ca Pressone, Upward thrust, Snoop, Buletin de București, Dela0, Context, Captura, Public Epic, Recorder, DeFapt.
Unele publicații le puteți găsi aici, altele le descoperiți prin ceea ce oferă zi de zi. De fapt, nu pot oferi zi de zi și aici e una dintre probleme.
E nevoie de o informație de zi de zi și astfel există redacții și companii mai mari de presă. La rândul lor, ele au nevoie de o legătură de încredere cu publicul, de participare sau de abonamente.
Dacă spunem: să rămână doar redacțiile mici de investigații și să moară cu un piron în inimă capitalismul, atunci riscăm să aflăm că simpla voință nu garantează supraviețuirea informației. Ce facem cu presa locală? Cu presa publică? Cu presa națională? Cu cea din Republica Moldova? Renunțăm la orice nu e mic și apoi nu donăm că sunt prea mici?
De aceea am scris.
(telefon: și din nou ai dat-o în bară).