- Returul PSG – Arsenal va avea loc pe 7 mai, de la ora 22:00, pe Parc des Princes. Marea finală e programată pentru 31 mai, la Munchen.
Ce scrie L’Equipe după Arsenal – PSG 0-1
Chiar dacă Ousmane Dembele a înscris golul victoriei, jurnaliștii de la L’Equipe sunt de părere că victoria i se datorează portarului Gianluigi Donnarumma. Aceștia a făcut un nou meci mare și a păstrat poarta intactă.
„Diferență mică, lovitură mare. PSG a reușit să o dea peste cap pe Arsenal grație acestui succes, scor 1-0, pe Emirates. Returul de pe 7 mai se anunță foarte incinant.
Golul a venit după 126 de secunde, la capătul unui atac colectiv superb. Ousmane Dembele a înscris după o fază la care PSG a legat 26 de pase consecutive. Mai mult decât atât, nouă dintrei cei zece jucători de câmp au atins mingea la această fază.
Gianluigi Donnarumma și-a pus și el pelerina de supererou și a avut câteva intervenții remarcabile. Mai ales la șuturile lui Gabriel Martinelli (min. 45+1) și Leandro Trossard (min. 55).
Peste 2500 de suporteri veniți în deplasare au împins echipa de la spate. Atmosfera a fost electrizantă. Va fi un retur foarte disputat la Paris, diferența între cele două echipe a fost destul de mică”, au scris cei de la L’Equipe.
Ousmane Dembele, decisiv la Londra
Unicul gol al meciului tur dintre Arsenal și PSG a fost marcat în minutul 4. Ousmane Dembele a dat lovitura în debutul meciului, după ce Khvicha Kvaratskhelia i-a așezat mingea pentru șut.
Arsenal a dat semne de revenire după pauză. Mikel Merino a trimis mingea în plasă, în minutul 47, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid. VAR-ul a anulat reușita spaniolului.
PSG putea să înscrie pentru 2-0 pe final, dar bara i-a salvat pe „Tunari”. S-a terminat 1-0 pentru PSG, care acum are prima șansă pentru calificarea în finala de pe Allianz Arena. Francezii au jucat o singură finală până acum, în 2020. Atunci au pierdut contra celor de la Bayern Munchen.
Olympique Marseille este singura echipă din Franța care a reușit până acum să câștige trofeul Ligii Campionilor. S-a întâmplat în sezonul 1992-1993.
A doua semifinală, FC Barcelona – Internazionale Milano, va avea loc miercuri, de la ora 22:00. Cele mai importante momente vor putea fi urmărite pe site-ul www.sport.ro.