Sport

Lokomotiva Zagreb

Lokomotiva Zagreb

Articol de Tudor Belivacă – Publicat sambata, 17 ianuarie 2026 22:47 / Actualizat duminica, 18 ianuarie 2026 00:47

Rapid a remizat cu Lokomotiva Zagreb, scor 28-28, într-un meci din runda secundă a grupei C din European League. Giuleștencele au primit un gol uluitor, după ce sirena anunțase finalul partidei: o lovitură liberă de la mare distanță, peste zid.

Formația din București a ratat victoria la ultima fază, după ce croatele au reușit să marcheze. Lokomotiva Zagreb își continuă, astfel, seria de meciuri fără înfrângere în acest seozn

Rapid a ratat victoria la ultima fază! Formația din Giulești a ratat pe bandă rulantă

Rapid a început cum nu se poate mai rău partida de pe terenul celor de la Lokomotiva Zagreb: a ratat primele trei atacuri. Zagreb avea după câteva minute un avantaj de două goluri, dar imediat Rapid a reintrat în joc și pe fondul unui joc bun a lui Djazz Chambertin, a reușit să egaleze pe tabelă, ba chiar mai mult , să treacă în avantaj.

A urmat apoi un festival de ratări care puteau aduce Rapid la jumătatea primei reprize la un avantaj de trei goluri. Ofensiva a continuat să sufere, iar Lokomotiva Zagreb a reușit să treacă în avantaj, ba chiar mai mult, să conducă la pauză.

La ieșirea de la vestiare părea că Rapid și-a reglat tirul în atac și a început să-și construiască un avantaj consistent. Pe final, echipa din București a scăzut turația, iar Lokomotiva Zagreb a profitat. La ultima fază Rapid avea un avantaj de un singur pe tabelă și s-a apărat din două ori prin fault.

Cât ghinion pentru Rapid!

Timpul expirase, sirena anunțase finalul. Zagreb mai avea o lovitură liberă, de la aproximativ 10 metri, cu zidul ridicat în față. Din astfel de situații se marchează o dată pe sezon! Tara Delekovcan, în vârstă de 19 ani, a aruncat direct în vinclu, fără șanse pentru portarul Anastasia Roșu.

Pentru Rapid cea mai bună marcatoare a fost Mariana Ferreira Lopes cu 6 goluri, în timp ce pentru Lokomotiva Zagreb, Stela Posavec a marcat 7 goluri.

Clasamentul în Grupa C din European League

Se întâmplă o dată în viață! Handbalistele Rapidului sărbătoreau deja victoria din European League, dar a urmat o acțiune miraculoasă

FINAL »  Lokomotiva Zagreb – Rapid 28-28

  • Min. 60: Ultima fază! Zagreb a marcat

  • Min. 55: Avantaj minim pentru Rapid

  • Min. 42: Lokomotiva a redus din diferență. Doar un punct distanță pentru formația din București

  • Min. 36: Rapid a început repriza secundă bine și a ajuns la un avantaj de două goluri

  • Min. 32: Rapid a trecut în avantaj

  • A început repriza secundă, cu croatele în atac!

  • Pauză! Diferență de doar un gol

  • Min. 26: Rapid a redus din diferență, dar croatele sunt precise în atac

  • Min. 23: Greșelile și-au spus cuvântul, iar croatele au majorat avantajul de goluri la +3

  • Min. 20: Gazdele au trecut în avantaj, iar Rapid a ratat din nou

  • Min. 19: Croatele au egalat, pe fondul unor ratări mari ale ofensivei giuleștene

  • Min. 17: Echipa din București a ratat mai multe șanse de a se desprinde, iar Lokomotiva Zagreb rămâne aproape pe tabelă. Doar un singur gol diferență

  • Min. 11: Rapid a ratat două faze bune consecutiv. Echipa din București putea urca la un avantaj de trei goluri, pe fondul unor greșeli ale echipei gazdă

  • Min. 8: Rapid conduce la Zagreb, după ce gazdele au ratat un atac. Chambertin a marcat.

  • Min. 6: Echipa din București a egalat pe tabelă, dar Lokomotiva a marcat la faza imediat următoare

  • Min. 5: Rapid reușește să înscrie primul gol, după o bară a celor de la Zagreb

  • Min. 4: Croatele mai înscriu o dată, Rapid a mai ratat un atac

  • Min. 2: Croatele deschid scorul după o acțiune prelungită. Rapid a ratat un nou atac

  • Start de partidă! Rapid a ratat primul atac

Week-end plin pentru handbalul românesc

Duminică, de la ora 21:30, naționala de handbal masculin a României va înfrunta marea favorită Danemarca, în grupa de la Euro 2026. Și cele 5 reprezentante în competițiile europene feminine vor avea de lucru:

  • Minaur Baia Mare – Mosonmagyarovar » European League » azi, ora 17:00

  • Lokomotiva Zagreb – Rapid » European League » azi, ora 21:00

  • CSM București – Krim Ljubljana » Liga Campionilor » duminică, ora 15:00

  • Esbjerg – Gloria Bistrița » Liga Campionilor » duminică, ora 17:00

  • Zaglebie – Corona Brașov » European League » duminică, ora 19:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *