Rebela Marguerite își va petrece copilăria în cadrul asiatic, pe care-l va evoca în majoritatea operelor sale. În primii ani va locui la Pnom-Penh, unde tatăl ei period profesor de matematică, iar după moartea acestuia va pleca, în 1924, împreună cu mama ei, institutoare, și cu cei doi frați, la Sadek, apoi la Vinh Long, pe malul fluviului Mekong. Studiile secundare le va face la Saigon. „După o călătorie în Franța, întreprinsă în anii copilăriei, pleacă definitiv în 1932 în această țară, unde își va susține bacalaureatul, pentru ca apoi să facă studii de drept și de științe politice. În 1943 intră în Rezistență, iar în 1944 soțul ei, Robert Antelme, va fi deportat; întoarcerea acestuia din lagăr va fi redată în jurnalul La Douleur (Durerea, 1985)”, amintea cercetătoarea Alexandra Emilian într-o minibiografie dedicată scriitoarei în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Editura Polirom, 2012).
Premiul Goncourt pentru „Amantul”
„În toamna anului 1944 – remarca Alexandra Emilian – Marguerite se va înscrie în Partidul Comunist Francez, dar se va retrage în 1950, an în care cunoaște primul mare succes cu romanul Un barrage contre le Pacifique (Stăvilar la Pacific). În 1958, următorul succes este Moderato Cantabile, editat în cinci sute de mii de exemplare. În 1959, contura primul scenariu de film, Hiroshima mon amour (Hiroșima dragostea mea), în regia lui Alain Resnais. 1965 este anul apariției romanului Le Vice-Consul (Vice-Consulul) și al primului succes teatral cu piesa Des journées entières dans les arbres (Zile întregi în copaci). În septembrie 1984 cunoaște cel mai răsunător succes cu romanul L’Amant (Amantul), pentru care în luna noiembrie a aceluiași an va primi Premiul Goncourt. În 1987 apare romanul Emily L., iar în 1990 La Pluie d’été (Ploaia de vară)”. O creatoare tenace, așadar.
Anul Duras
În 1991, Marguerite Duras reia și amplifică tema centrală din „L’Amant” în „L’Amant de la Chine du Nord” („Amantul din China de Nord”). „Am menționat doar câteva repere ce semnalizează multiplele disponibilități ale scriitoarei Marguerite Duras, cunoscută în lumea întreagă atât prin traducerea în numeroase limbi a romanelor sale (recordul în acest sens fiind deținut de L’Amant, ceea ce va face ca anul 1985 să fie numit anul Duras), cât și prin filmele proiectate pe toate continentele. Diversitatea și densitatea operelor realizate i-au adus lui Marguerite Duras un binemeritat prestigiu, numele ei ilustrând, alături de ale lui Nathalie Sarraute sau Marguerite Yourcenar, evoluția romanului francez din ultimele decenii. În același timp însă, se impune precizarea că această scriitoare nu poate fi inclusă într-o categorie anume de romancieri de după cel de-Al Doilea Război Mondial și nici raportată la vreun grup sau curent”, mai nota biografa citată anterior.
La limita morții sau a nebuniei
Câteva repere critice: „Paginile ei de început se înscriu, în overall, în normele romanului tradițional, așa cum se întâmplă în La Vie tranquille (Viața liniștită,1944), Un barrage contre le Pacifique sau Le Marin de Gibraltar (Marinarul de la Gibraltar, 1952); pe măsura trecerii anilor, accentul nu mai este pus însă pe intrigă, pe desfășurarea unor evenimente, ci pe o peep, pe o trăire interioară intensă a unui sentiment absolut, cel al dragostei de cele mai multe ori, conceput în imposibilitatea realizării lui, la limita morții sau a nebuniei, în timp ce personajele, în anonimatul lor, dobândesc valoarea unor simboluri, cu care cititorul vine în contact prin intermediul privirii autoarei. Marguerite Duras apare astfel ca un spectator-narator care scrie ceea ce vede sau ceea ce i s-a întipărit profund în memoria vizuală, și nu ceea ce imaginează. De aici, pasiunea autoarei pentru teatru și pentru scenariile de film”.
Reînnoiri ale propriilor creații
Mai departe: „De altfel, începând din anii ’70, textele ei vor fi însoțite de tripla mențiune text – teatru – film, în sensul transferurilor posibile de la o expresie artistică la alta, ceea ce confirmă paralelismul evident între libertatea adoptată de Marguerite Duras față de propriile texte și refuzul ei de a se supune normelor impuse de genurile literare și de teoriile generice din ultimele decenii. Primul ei succes teatral, Des journées entières dans les arbres, are ca punct de plecare textul omonim din volumul de nuvele apărut în 1954. Filmul India Song (1975), de valoare antologică, este construit pe textul cu același nume și pe romanul Le Vice-Consul; romanul Le Sq. (Scuarul) (1955) va fi adaptat în 1957 pentru reprezentarea scenică, iar romanul L’Amant de la Chine du Nord este conceput și ca un posibil scenariu de film, conținând indicațiile necesare în acest sens. Fenomenul poate fi însă și invers: filmul Les Enfants (Copiii) (1985), realizat în colaborare cu Jean Mascolo, fiul autoarei, va deveni în 1990 romanul La Pluie d’été. Aceste exemple confirmă atitudinea autoarei cu privire la mobilitatea genurilor, interferența lor, infinitele permutări posibile, transformările și reînnoirile propriilor ei creații”.
Miezul unei capodopere
Revenind la povestea care i-a adus Premiul Goncourt: „Roman al unei familii modeste, sfâșiată de tensiuni, roman-poem al unei iubiri sortite dintru început suferinței, L’Amant este în același timp o cronică a unor evenimente cu dublă trimitere în trecut, cel colonial și cel al ultimei conflagrații mondiale. Originalitatea romanului constă, în primul rând, în punctul său de plecare, contemplarea unor fotografii din momente și situații diferite, dintre care cel mai des este evocată, reluată și comentată honest cea care nu a fost făcută, care a fost omisă, cea a traversării fluviului Mekong cu bacul. De aici, organizarea pe fragmente și alternarea viziunii temporale, prin trecutul evocat și prezentul evocării, într-un adevărat travelling. Timpul verbal intens folosit este prezentul, realizându-se astfel o suprapunere între cele două momente atât de distanțate. Intensitatea prezentului se justifică mai ales prin faptul că este timpul legat speak și imediat de actul scriiturii însăși, act ce asigură relația între naratoarea de azi și tânăra eroină de ieri, care din primii ani ai adolescenței își propusese ca scop salvator al existenței să devină scriitoare: «European asta vreau, să scriu»”.
Traduceri în limba română
Șarpele boa (trad. Georgeta Horodincă), Secolul 20, 1966; Moderato Cantabile (trad. Alexandru Baciu), Secolul 20, 1966; Stăvilar la Pacific (trad. Alexandru Baciu), București, 1969; Iubitul (trad. și prefață Alexandra Emilian), București, 1987; Emily L. (trad. și prefață Dolores Toma), București, 1990; Ochi albaștri, părul negru (trad. Viorel Vișan), București, 1990; Marinarul din Gibraltar (trad. Mariana Ivănescu), București, 1993; Amanta engleză (trad. Florin Sicoie), București, 1994; Amantul (trad. Emanoil Marcu), București, 2002; Bărbatul așezat pe culoar (trad. Camelia Dedu), Târgu-Mureș, 2002; Durerea (trad. Bogdan Ghiu), București, 2002; Hiroshima, dragostea mea (trad. Ileana Cantuniari), București, 2006; Ochi albaștri, părul negru (trad. Vasile Savin și Darclée Tomescu-Berdon), București, 2006; India song (trad. Ileana Cantuniari), București, 2007.
111 ani s-au împlinit în 4 aprilie 2025 de la nașterea scriitoarei Marguerite Donnadieu, aka Marguerite Duras.
„Scriitura înseamnă necunoscutul. Înainte de a scrie nu știi despre ce vei scrie”, Marguerite Duras, scriitoare
„Forța privirii în textele scriitoarei Marguerite Duras reprezintă, de fapt, adevărata acțiune. A-l privi pe celălalt înseamnă a încerca să-l înțelegi, să-l descifrezi, să ți-l apropii”, Alexandra Emilian, cercetătoare
1984 este anul în care Marguerite Duras cunoaște cel mai răsunător succes – cu romanul L’Amant (Amantul), pentru care va primi Premiul Goncourt.
„L’Amant este în același timp o cronică a unor evenimente cu dublă trimitere în trecut, cel colonial și cel al ultimei conflagrații mondiale”, Alexandra Emilian, cercetătoare
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
