În ultima etapă din play-out, Oțelul Galați a obținut o remiză pe teren propriu cu Farul Constanța și le-a pus probleme constănțenilor în drumul spre barajul spre Europa.
Mihai Stoica: ”Munteanu candidează la titlul de conducătorul anului!”
După meci, MM Stoica a ținut să îl laude pe Cristi Munteanu, președintele de la Oțelul Galați, pentru decizia de a-l numi pe banca tehnică pe Laszlo Balint.
Oficialul de la FCSB spune că Munteanu a gestionat foarte bine criza apărută în sezonul regulat la Oțelul, în perioada în care pe banca tehnică se afla Dorinel Munteanu, și spune că ”Babicu’” ar merita titlul de ”conducătorul anului”.
”Când se vorbea de Galați se vorbea de echipa lui Dorinel Munteanu. Se uita de un conducător, și anume Cristian Munteanu, Babicu. A rămas, a încercat cu Burcă. A fost o surpriză când l-a schimbat pe Burcă.
Nu avea un atacant cu greutate, asta a fost o problemă atunci. Apoi a venit Bicfalvi. Nu a marcat, dar a schimbat centrul de greutate spre atac. Apoi a venit decizia lui Cristian Munteanu de a-l schimba pe Burcă cu Balint.
Candidează la titlul de conducătorul anului. Oțelul era candidată la cel puțin un loc de baraj, dacă nu la retrogradarea directă. Echipa juca și cu Burcă. Dar Balint e mai potrivit pentru genul acesta de echipă. Oțelul nu e o echipă care să atace pozițional”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.