Războiul comercial al lui Donald Trump capătă acum o atenție mult mai mare decât înainte. Departe de a fi o confruntare globală pe multiple fronturi, aceasta a devenit o luptă pe un teritoriu mult mai familiar pentru Trump: America versus China, scrie BBC.
Donald Trump și omologul spu chinez Xi Jinping/FOTO:X
Deși o pauză de 90 de zile asupra tarifelor impuse mai multor țări lasă în vigoare un tarif universal de 10%, China – care furnizează totul, de la iPhone-uri până la jucării pentru copii și reprezintă aproximativ 14% din totalul importurilor americane – a rămas cu un tratament mult mai dur, cu o taxă uluitoare de 125%.
Trump a explicat că această majorare a fost un răspuns la măsura de retorsiune luată de Beijing, care a impus un tarif de 84% asupra produselor americane, un gest pe care președintele l-a interpretat ca o „lipsă de respect”.
Însă, pentru un politician care a ajuns la Casa Albă având un mesaj puternic anti-China, ceea ce se întâmplă acum este mult mai mult decât o simplă penalizare. Pentru Trump, acest război comercial reprezintă o continuare a unei agende neterminate din primul său mandat.
„Nu am avut timpul necesar să facem ce trebuie, iar acum o facem”, le-a spus Trump reporterilor.
Obiectivul este clar: destrămarea unui sistem global de comerț centrat pe China ca „fabrica lumii” și contestarea viziunii larg acceptate că acest comerț ar fi benefic în sine.
Cum a evoluat strategia comercială a Chinei
Pentru a înțelege cu adevărat ce stă în spatele acestei mișcări, este necesar să privim în trecut, într-o perioadă în care nimeni nu îl vedea pe Trump ca un candidat serios pentru funcția de președinte. În 2012, comerțul extins cu China țară era considerat aproape un „dat” de către toți actorii globali: lideri de afaceri, oficiali chinezi, delegații ale guvernelor străine și economiști, scrie BBC.
Comerțul cu China stimula creșterea globală, furniza o gamă nelimitată de produse ieftine, îmbogățind o masă imensă de muncitori chinezi integrați în lanțurile de aprovizionare internaționale, iar multinaționalele își găseau noi piețe printre noile clase mijlocii din China.
De atunci, în doar câțiva ani, China a depășit Statele Unite pentru a deveni cea mai mare piață globală pentru Rolls Royce, General Motors și Volkswagen. Iar acest comerț a fost însoțit de o justificare mai profundă: pe măsură ce China devenea mai bogată, se credea că cetățenii chinezi vor cere reforme politice și vor ajuta țara să treacă într-o societate de consum.
Însă acele aspirații s-au spulberat rapid. Partidul Comunist Chinez a consolidat și mai mult puterea, iar China nu a reușit să facă trecerea rapidă spre o societate consumeristă. Mai mult decât atât, ambițiile sale de a domina au devenit tot mai evidente.
În 2015, China a lansat celebra sa politică „Made in China 2025”, o viziune susținută de stat care viza să facă din China lider global în sectoare cheie precum aerospațial, construcția de nave și vehicule electrice.
Războiul comercial al lui Trump și continuarea politicii sale
Acesta este contextul în care Trump, în 2016, a decis să-și lanseze candidatura pentru președinția SUA, având ca principală temă de campanie ideea că ascensiunea Chinei a fost responsabilă pentru declinul economiei americane, pentru pierderea locurilor de muncă din zona industrială și pentru umilirea clasei muncitoare.
Războiul comercial declanșat în primul său mandat a distrus consensul existent și a fost continuat de succesorul său, Joe Biden, care a păstrat o mare parte din tarifele impuse Chinei. Cu toate acestea, deși măsurile comerciale au provocat daune economice Chinei, modelul său economic nu s-a schimbat semnificativ.
Astăzi, China produce 60% din automobilele electrice la nivel global, multe dintre ele sub mărci autohtone, și 80% din bateriile care le alimentează.
Acum, Trump revine cu o escaladare a tarifelor, iar acest schimb de lovituri poate reprezenta cel mai mare șoc adus sistemului comercial global, dacă nu ar fi toate măsurile de taxe fluctuante pe care le-a implementat deja președintele american.
Ce urmează: negocieri sau confruntare?
Viitorul depinde de două întrebări esențiale:
În primul rând, va accepta China invitația de a negocia? Și, în al doilea rând, dacă va accepta, va fi dispusă China să facă concesii semnificative, inclusiv o reformă majoră a modelului său economic bazat pe export?
Aici intrăm într-un teritoriu necunoscut, iar orice presupunere cu privire la reacția Beijingului este riscantă. Însă există motive de precauție. Viziunea Chinei asupra puterii sale economice, una bazată pe exporturi și pe un sistem intern protejat, este strâns legată de idealul său de „revitalizare națională” și de suprematia sistemului său unic de guvernare.
China controlează ferm sfera informațională și este puțin probabil să renunțe la barierele impuse asupra companiilor tehnologice americane, de exemplu.
Va renunța SUA la principiile comerțului liber?
Există însă și o întrebare care revine pentru Statele Unite: mai crede SUA în comerțul liber? Trump sugerează adesea că taxele vamale sunt benefice nu doar ca instrumente de negociere, ci și ca scop în sine, pentru stimularea investițiilor interne și pentru întoarcerea lanțurilor de aprovizionare străine acasă. Dacă Beijingul crede că scopul principal al tarifelor este acesta, ar putea concluziona că nu există nimic de negociat.
În acest caz, cele două superputeri mondiale ar putea să se afunde într-o confruntare economică „de tipul totul sau nimic”, care ar marca o ruptură definitivă cu vechiul consens global și ar deschide o eră nouă, cu implicații greu de anticipat, susține BBC.
