Jurnalu Ultima Ora O scrisoare de dragoste a lui John Lennon către prima sa soție, scoasă la licitație la Londra
Ultima Ora

O scrisoare de dragoste a lui John Lennon către prima sa soție, scoasă la licitație la Londra

O scrisoare de dragoste a lui John Lennon către prima sa soție, scoasă la licitație la Londra

Cu o valoare estimată între 35.000 și 46.000 de euro, scrisoarea scrisă în aprilie 1962 va fi scoasă la licitație pe 9 iulie, la Londra. Aceasta a fost scrisă de artist la vârsta de 21 de ani, în timp ce formația sa se afla la Hamburg.

„Te iubesc, te iubesc, te iubesc și mi-e teribil de dor de tine…” , a scris artistul, înainte de a declara: „Aș vrea să fiu în drum spre apartamentul tău cu ziarele de duminică și cu ciocolată!”. „Te rog să mă aștepți și să nu fii tristă”, a mai scris el.

În scrisoare, Lennon îl menționează, de asemenea, pe prietenul său apropiat și primul basist din The Beatles, Stuart Sutcliffe, care murise cu câteva zile mai devreme. El a declarat, de asemenea, că se opune planurilor Cynthiei de a împărți o casă cu Dorothy Rhone, prietena lui McCartney la acea vreme: „Nu am fi niciodată cu adevărat singuri”, a scris el, adăugând că prietenul său, Paul, are obiceiul de a sforăi.

Cynthia Powell și John Lennon s-au cunoscut pe când erau studenți la arte în Liverpool, în 1957, cu mult înainte ca Beatlemania să facă din el un megastar rock. Ea avea 18 ani, iar el 17. Cuplul s-a căsătorit în 1962, dar Lennon a părăsit-o pe Powell pentru Yoko Ono în 1968. Într-o carte biografică din 2005 intitulată „John” , ea a dezvăluit că technology uneori abuzată de artist.

(sursa: Mediafax)

Exit mobile version