Descoperiri arheologice recente din nordul Europei scot la iveală ritualuri șocante practicate de populațiile străvechi din nordul Europei. Specialiștii încearcă să înțeleagă de ce oamenii din Epoca Fierului, din Scoția actuală, scoteau creierul defuncților, imediat după moarte.
Extragerea ritualică a creierului este încă un mister FOTO wikipedia
De-a lungul mileniilor, oamenii au dezvoltat comportamente și practici care astăzi ni se par bizare sau ne oripilează de-a dreptul. Este vorba mai ales despre ritualurile funerare care implică proceduri sau obiceiuri considerate inacceptabile de lumea contemporană, mai ales din zonele „civilizate”. Este vorba despre manipularea cadavrelor sau a rămășițelor pământești, la o perioadă după inhumație. Descoperirile arheologice recente au scos la iveală, în Scoția, o practică funerară bizară, care ridică numeroase semne de întrebare. Mai precis, triburile celților din zona nord-vestului extrem al Insulelor Britanice scoteau creierul defunctului imediat după deces. Ce se întâmpla cu creierul ulterior? Nimeni nu poate spune momentan, dar există mai multe ipoteze, care de care mai șocante.
Un obicei șocant al oamenilor din ținuturile cețurilor
Cercetători de la Universitatea din York, prin intermediul unui proiect arheologic derulat în extremitatea de nord-vest a Scoției, au descoperit recent, în locul numit Loch Borralie, în regiunea Sutherland, un „cairn”, adică un tumul funerar realizat din piatră. În interiorul tumulului au fost descoperite rămășițele a două persoane. Este vorba despre scheletul unei femei și al unui bărbat, de acum 2.000 de ani.
Practic, era din Epoca Fierului, care a debutat în Scoția în anul 800 î.Hr. și a fost dominată de triburi celtice. Acești războinici și meșteșugari iscusiți trăiau în comunități tribale conduse de șefi și sunt strămoșii direcți ai populațiilor istorice scoțiene. Celții din Scoția, mai ales cei din Loch Borralie, au trăit în așezări rurale și structuri defensive complexe, adaptate la un climat din ce în ce mai aspru. Este vorba despre broch-uri (turnuri circulare masive din piatră) sau crannog-uri (locuințe rotunde construite pe insule artificiale din lemn sau piatră, în mijlocul lacurilor).
Descoperirea în sine nu este remarcabilă, fiindcă astfel de „cairn-uri” au mai fost găsite în nordul Insulelor Britanice și cu un inventar bogat, spectaculos. Ceea ce face unic acest sit este o practică funerară aplicată femeii îngropate în tumul. Mai precis, creierul i-a fost îndepărtat din cutia craniană imediat după deces. Rezultatele studiului au fost publicate în publicații științifice și reprezintă o adevărată premieră, cel puțin pentru arheologia Epocii Fierului. „Femeia adultă prezenta incizii pe partea interioară a craniului, sugerând că creierul i-a fost îndepărtat intenționat după moarte. Nu avem nicio altă comparație pentru un astfel de tip de practică”, preciza Laura Castells Navarro, cercetătoare în cadrul Departamentului de Arheologie al Universității din York, pentru „The Independent”.
Creier scos și oase transformate în unelte
Bizarul ritual nu se oprește doar la scoaterea creierului, ci și la modul în care au fost manipulate oasele după moarte. Practic, după ce trupul s-a descompus complet, până la schelet, adică într-o perioadă de trei-șapte ani în cazul inhumației, celții de la Loch Borralie au dezgropat defuncta, i-au scos o parte din oase și le-au prelucrat. Propriu-zis, le-au transformat în unelte prin șlefuire și ascuțire. Mai apoi le-au pus la loc, păstrând proporțiile anatomice. Mai precis, este vorba despre femur, o ulnă și ambele humerusuri. Totodată, așa cum am precizat anterior, craniul femeii prezenta striații distincte pe partea interioară, adică urme de incizii realizate cu un instrument ascuțit, interpretate de cercetători drept dovezi ale extragerii creierului după deces.
Descoperire arheologică de senzaţie făcută de şeful pescarilor din Gorj
Culmea, doar oasele femeii au suferit acest mod de prelucrare. De asemenea, doar creierul femeii a fost scos. Bărbatul îngropat alături nu a suferit nicio modificare. Ambii erau indivizi tineri și, conform analizelor ADN, aceștia erau veri și au crescut la 80 de kilometri de Loch Borralie. Cu alte cuvinte, au trăit într-o așezare tipic celtică din nord-vestul Scoției și au fost înmormântați într-un „cimitir” situat la câteva zeci de kilometri depărtare. Să fi fost un loc sacru? Deocamdată nimeni nu poate spune. Poate doar odată cu continuarea săpăturilor în zonă. De ce doar femeia a suferit acest tratament funerar bizar, unic în Epoca Fierului european? De ce nu și bărbatul, vărul ei? Iată o altă întrebare fără răspuns.
O femeie „sfântă” sau o prințesă celtică?
Unii cercetători cred că era vorba despre statut. Adică tânăra femeie avea un statut aparte în comunitatea ei. Fie că era vorba despre un statut social aparte, membră a aristocrației, o „prințesă” celtică, fie o femeie „sfântă” legată de cultele religioase practicate în zonă. Deocamdată nu este cunoscută cauza morții. Nu au fost depistate urme clare de violență. Este posibil ca cei doi să fi murit din cauza unei boli sau a unui cataclism petrecut în zonă. Cert este că rămășițele pământești ale femeii s-au bucurat de o atenție deosebită din partea comunității, ani de zile.
Probabil, cei doi tineri provin din clanurile care locuiau pe un teritoriu întins și obișnuiau să-și schimbe domiciliul sezonier. Și asta în condițiile în care erau înrudiți cu indivizi înhumați în situri aflate la peste 150 de kilometri depărtare. Specialiștii cred că aceste clanuri se deplasau sezonier pe cuprinsul oceanului, evident, urmând linia țărmurilor, fără să se aventureze în larg, în bărci de lemn acoperite cu piei de animale. Tocmai de aceea, tradițiile funerare și cultura acestor clanuri erau răspândite pe întreaga zonă de coastă. Tocmai de aceea este posibil să se mai descopere morminte asemănătoare, cu practici similare. În orice caz, specialiștii spun că femeia de la Loch Borralie era venerată în felul ei de comunitățile care tranzitau sau trăiau la o oarecare depărtare de zona funerară.
Ce făceau cu creierul morților
Este o altă întrebare care suscită interesul cercetătorilor. Era aruncat, depus? În orice caz, creierul nu rezistă prea mult expunerii. În preistorie, acesta era, cel mai probabil, consumat de comunitate. Nu se știe dacă și celții de la Loch Borralie făceau la fel, dar este o ipoteză. Consumul de creier în preistorie este dovedit de resturi osteologice descoperite în situri din Europa paleolitică. Mai precis, în Magdalenian, acum 18.000 de ani, în Peștera Maszycka din Polonia, comunități umane consumau creierul defuncților. Totodată, dovezi ale prelucrării oaselor defuncților au fost întâlnite în epoci anterioare celei în care au trăit indivizii găsiți în tumulul din Scoția.
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Mai precis, în sudul Franței și Bulgaria, acolo unde oasele defuncților au fost transformate în amulete. Evident, în cazul ritualurilor funerare, consumul de creier uman nu era motivat de foame. Era un act ritualic prin care defunctul rămânea în cadrul comunității sau spiritul și înțelepciunea sa, prin consum, putea fi transmisă întregii comunități. Evident, acestea sunt doar supoziții. În realitate, nimeni nu știe ce ritualuri aveau loc și ce s-a întâmplat cu părțile anatomice îndepărtate după deces.
