Jurnalu Sport Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!
Sport

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!

Articol de Daniel Scorpie – Publicat marti, 11 noiembrie 2025 23:29 / Actualizat miercuri, 12 noiembrie 2025 05:38

Lamine Yamal (18 ani), extrema dreaptă a Barcelonei, este lider detașat în sondajul publicat în Spania privind cazurile de rasism și de xenofobie în care sunt implicați fotbaliștii din La Liga. Potrivit El Pais, 60% din mesajele de ură de pe rețelele de socializare sunt adresate starului spaniol! Mult peste cele agresive față de Rodrygo, Vinicius Jr, Nico Williams sau Alejandro Balde.

Imaginea lui Lamine Yamal în Spania își pierde tot mai mult din strălucire pe măsură ce decarul Barcelonei apare în scandaluri, fie în teren, fie în viața personală. După noul scandal dintre Barcelona și Federație, ce a trebuit să-i anuleze convocarea la națională după ce clubul a decis să-l supună unui tratament special, extrema dreaptă este în prim-plan cu altă știre negativă.

În ciuda plângerilor și a campaniilor de sensibilizare a populației, rasismul devine o problemă din ce în ce mai răspândită și în fotbalul spaniol. În ultimele zile, cotidianul El País a publicat date dintr-un raport al cazurilor de xenofobie întocmit de Ministerul de Interne, care a tras încă un semnal de alarmă: „Rasismul e în plină expansiune în fotbal!”.

Lamine Yamal a primit cel mai mare număr de insulte!

Pe lângă scandările și bannerele de pe stadioane, autoritățile spaniole au examinat datele privind interacțiunile utilizatorilor pe rețelele sociale. Cea mai surprinzătoare dezvăluire este că Lamine Yamal a primit cel mai mare număr de insulte.

Rasismul și xenofobia sunt în expansiune » Sondajele o spun răspicat: el este cel mai urât fotbalist din La Liga!

Lamine Yamal, la mijloc în conflictul dintre Federația Spaniolă și Barcelona / Foto: Imago

„Încă minor, atacantul Barcelonei a condus naționala Spaniei spre titlul european cu golurile și jocul său spectaculos, dar a primit 60% din totalul mesajelor rasiste de ură de pe internet. Procent mai mare decât dublul celor primite de Rodrigo de la Real Madrid și cu mult peste cele adresate lui Mbappé, Balde, Brahim Díaz sau Inaki Williams”, remarcă sursa citată.

Expresii precum „puto negro” (negru nenorocit) și „moro inmundo” (negru împuțit) abundă pe rețelele sociale. „Problema nu este nouă într-o țară în care fenomenul a ajuns chiar și în Formula 1 în 2008, cu scandări rasiste care l-au afectat pe Lewis Hamilton în timpul Marelui Premiu al Spaniei.

În 2006, în timpul unui meci între Barcelona și Real Zaragoza, Samuel Eto’o a fost ținta unor scandări și sunete de maimuță. Starul camerunez a amenințat că va părăsi terenul, dar arbitrul l-a convins să rămână, oprind temporar jocul. «Părea că eu trebuie să mă simt vinovat pentru că sunt negru», declara camerunezul câțiva ani mai târziu”, a amintit El Pais.

Dani Alves a mâncat o banană aruncată de fani. Vinicius Jr. a oprit meciul cu Valencia, iar fanii au fost condamnați!

În 2014, Dani Alves a intrat în istorie în timpul meciului Villarreal – Barcelona, după ce un fan i-a aruncat o banană în timp ce se pregătea să execute un corner. Fundașul brazilian a surprins pe toată lumea mâncând-o și transformând insulta într-un gest de sfidare și ironie.

Vinicius, CRIZĂ de nervi în El Clasico

Alt caz celebru recent este Vinícius. Brazilianul a reușit să convingă arbitrul să suspende meciul dintre Valladolid și Real Madrid din 2022 până când scandările rasiste au încetat.

Jucătorul blanco i-a denunțat pe suporteri care, pentru prima dată în fotbal, au fost condamnați de instanțele spaniole, pentru „infracțiuni motivate de ură”, la pedepse cu închisoarea și interdicții de acces pe stadioane.

Exit mobile version