Jurnalu Sport Real Madrid -Hilal, debut pentru Xabi Alonso la Campionatul Mondial al Cluburilor. Guler a trimis în bară
Sport

Real Madrid -Hilal, debut pentru Xabi Alonso la Campionatul Mondial al Cluburilor. Guler a trimis în bară

Real Madrid -Hilal, debut pentru Xabi Alonso la Campionatul Mondial al Cluburilor. Guler a trimis în bară

Articol de Adrian Duţă – Publicat joi, 19 iunie 2025, 00:08 / Actualizat joi, 19 iunie 2025 00:43

Real MadridAl Hilal, meci din grupa H de la Campionatul Mondial al Cluburilor, s-a terminat 1-1. Pentru Xabi Alonso e un debutat ratat pe banca madrilenilor, în timp ce Simone Inzaghi a început cu dreptul aventura la echipa saudită.

  • La Campionatul Mondial al Cluburilor participă 32 de echipe, repartizate în opt grupe;
  • Primele două echipe din fiecare grupă se califică în „optimi”;
  • Finala are loc la New York, pe 13 iulie, ora 22:00;

Debutul la Real Madrid l-a găsit pe Xabi Alonso fără o echipă întreagă, jucători importanți fiind indisponibili din cauza problemelor medicale. Cea mai importantă absență, a lui Mbappe, l-a făcut pe noul antrenor al madrilenilor să ia o decizie surprinzătoare: l-a trimis titular pe Gonzalo Garcia, atacant luat de la echipa a doua.

Al Hilal a luat-o tare pe Real Madrid și a dominat copios startul meciului. Saudiții au recuperat imediat mingea, făcând un presing agresiv. Elevii lui Simone Inzaghi au și fost aproape de deschiderea scorului, doar că Leonardo a trimis puțin alături, din apropiere. După ce Milinkovic-Savic l-a testat pe Courtouis cu un șut năprasnic din afara careului.

Marcator-surpriză pentru Real Madrid

Golul a venit în poarta cealaltă. Chiar tânărul Gonzalo Garcia a marcat, cu noroc, ce-i drept! Spaniolii au plecat pe contraatac, Rodrygo a centrat în fața porții, iar Garcia a înscris cu un șut peste Bounou. A lovit mingea greșit, dându-și cu stângul în dreptul.

Avantajul nu a ținut prea mult, Al Hilal a primit penalty după ce Asencio l-a ținut pe Leonardo. Ruben Neves a înscris de la 11 metri fără emoții.

Xabi Alonso a avut o intervenție în forță la pauză și jucătorii lui Real Madrid au ieșit mult mai montați de la cabine, sufocându-și adversarii până în minutul 50. Guler, introdus în locl lui Asencio, a trimis în transversală la prima atingere de balon.

Real Madrid - Al Hilal, la Mondialul Cluburilor/ foto: Imago Images

Final dramatic la Miami. Valverde a ratat penalty în prelungiri

Au urmat alte acțiuni periculoase la poarta lui Bounou, care nu s-au concretizat. Cea mai mare șansă a venit în prelungiri, când madrilenii au primit și ei penalty. Fran Garcia a fost lovit în față de un adversar, cu cotul, iar „centralul” Harm Osmers a dat lovitură de la 11 metri după ce a revăzut faza la VAR.

Fede Valverde, căpitanul Realului, a luat mingea și a șutat puternic de la punctul cu var, pe jos. Bounou a fost inspirat, a ghicit colțul și a apărat penalty-ul. „Los blancos” au forțat în ultimele 5 minute, dar nu au reușit să-și mai creeze ocazii importante și s-a terminat 1-1.

FINAL: Real Madrid – Al Hilal 1-1

  • Click AICI pentru statistici

  • Din grupa H de la Campionatul Mondial al Cluburilor mai fac parte Salzburg și Pachuca.

  • Au marcat: Gonzalo Garcia 34 / R. Neves 41 (pen.)

  • Valverde a ratat un penalty în prelungiri.
  • Ocazii uriașe în startul reprizei secunde. Arda Guler, intrat la pauză, a trimis în transversală la prima atingere de balon. Apoi, Bounou a scos din fața porții o lovitură periculoasă de cap. Madrilenii domină categoric primele minute ale reprizei a doua.
  • Neves a egalat dintr-un penalty obținut de Marcos Leonadro, care a fost ținut de Asencio în careu.
  • Gonzalo Garcia, atacantul provenit din academia lui Real Madrid, a deschis scorul în minutul 34, din fața porții. Spaniolul a avut noroc, dând cu stângul în dreptul în fața lui Bounou. Mingea a sărit peste marocan. E primul gol marcat în „era Xabi Alonso”.
  • Al Hilal chiar a reușit să marcheze, dar golul lui Lodi a fost anulat imediat pentru un ofsaid mare.
  • Debut echilibrat de meci, Al Hilal nu se lasă ușor. Saudiții au avut prima mare ocazie, la șutul lui Milinkovic-Savic de la distanță. Courtois a scos cu greu. În minutul 10, Al Hilal a avut o altă mare șansă. Leonardo a trimis puțin pe lângă poartă din 7-8 metri. Madrilenii nu reușesc să țină de minge, saudiții sunt agresivi și recuperează repede balonul.

Real Madrid – Al Hilal, echipe de start

Real Madrid (4-3-3): Courtois – Alexander-Arnold, Asencio, Huijsen, Garcia – Valverde, Tchouameni, Bellingham – Rodrygo, Gonzalo Garcia, Vinicius Jr.
Rezerve: Lunin – Aguado, Andres, Ceballos, Diaz, Fortea, Guler, Lucas, Martin, Modric, Munoz, Ramon, Yusi.
Absenți: Mbappe, Alaba, Camavinga, Eder Militao, Endrick, Mendy, Carvajal, Rudiger (toți sunt accidentați)
Antrenor: Xabi Alonso

Al Hilal: Bounou – Cancelo, Tambakti, Koulibaly, Lodi – Milinkovic-Savic, R. Neves, S. Al Dawsari – Malcom, Leonardo, N. Al Dawsari
Rezerve: Abu Rasen A, Al Bulayhi A., Al Dawsari K., Al Ghannam K., Al Hadhood A., Al Hamdan A., Al Harbi M., Al Juwayr M., Al Qahtani M., Al Rubaie M., Al Yami H., Kanno M., Lajami A
Antrenor: Simone Inzaghi

Stadion: Hard Rock Stadium (Miami)
Arbitru: Harm Osmers

Exit mobile version