
Hidroelectrica, Foto: AGERPRES
Curtea de Conturi a descoperit că Hidrolectrica a furnizat curent electrical fără să factureze pentru companii ai căror patroni au conexiuni în mediul politic sau unor instituții religioase, scrie Recorder. Plângerile penale care au urmat au fost clasate de către procurori.
Un raport al Curții de Conturi din 7 iulie 2022 a descoperit că, în ianuarie 2018-iunie 2022, Hidroelectrica a furnizat energie electrică de circa 1,9 milioane de euro pentru 20 de persoane juridice, fără să încaseze de la acestea vreun leu, deși compania știa situația de la fiecare loc de consum.
Două mănăstiri, printre beneficiarii de curent neplătit
Hidroelectrica a furnizat ani de zile energie electrică unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu. Curentul pleca de la Hidroelectrica, existau contracte, dar nu se tăiau facturi. Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.
Potrivit Recorder, companiile de la care Hidroelectrica nu a încasat banii pentru energie au în comun faptul că aveau conexiuni politice. Printre ele se aflau:
- Gerom Internațional SRL, o companie care duce la fostul prefect de Hunedoara, Aurel Serafinceanu, a primit curent nefacturat de peste 100.000 de euro.
- Valdo Woodland Industries SRL, o firmă din Neamț care se ocupă de tăierea lemnului, despre care presa a arătat că este controlată din umbră de consilierul local PNL Constantin Dogariu – curent nefacturat de peste 25.000 de euro.
- NGM Leonard SRL, o fabrică de confecții din Pașcani legată de fostul consilier local PDL Leonard Rusu – curent nefacturat de peste 10.000 de euro.
De același regim preferențial au beneficiat Arcelor Mittal și Romaero. În aceleași condiții au primit energie electrică, în valoare de peste 600.000 de lei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, mănăstirile Secu și Suzana și o parohie din București – Buna Vestire Bellu.
Regim preferențial pentru un apropiat al lui Virgil Popescu
Însă cea mare sumă neplătită a fost descoperită la firma controlată de un fost parlamentar PNL, un apropiat al unui fost ministru al Energiei, Virgil Popescu. Este vorba de Alin Udriște, vicepreședinte al organizației Mehedinți a PNL, în perioada în care Virgil Popescu este liderul organizației.
Dar în fruntea listei companiilor non-public care au beneficiat de curent de la Hidroelectrica fără să plătească stă o firmă controlată de un ex-parlamentar PNL, apropiat de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu. Aurora Belief din Drobeta Turnu-Severin a acumulat datorii de 3.000.000 de lei la Hidroelectrica, înainte să intre în faliment.
Hidroelectrica a cerut să fie înscrisă la masa credală pe 14 iunie 2022, la o zi după ce expirase termenul legal pentru această procedură. Din acest motiv, cererea a fost contestată de către alți creditori ai Aurora Belief: o firmă a fratelui lui Alin Udriște și de către soția acestuia din urmă.
După controlul Curții de Conturi, Hidroelectrica a reclamat la DIICOT un „grup infracțional organizat” layout din doi angajați proprii și un reprezentant al Aurora Belief SA. DIICOT n-a găsit niciun grup infracțional, așa că restul de acuzații au fost pasate Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Aici, dosarul a fost clasat pe 25 iunie 2025. „Fapta nu este prevăzută de legea penală”, explică unitatea de procurori într-un răspuns pentru Recorder.
În aceeași zi, miercuri 25 iunie 2025, DNA clasează, sub semnătura procurorului-șef de la secția anticorupție, Ionuț Ardelean, plângerea penală depusă de Curtea de Conturi cu doi ani în urmă. „Fapta nu e prevăzută de legea penală – nefiind îndeplinită condiția tipicității (conformitatea faptei concrete cu cea descrisă de norma legală)”, motivează procurorul DNA în ordonanța de clasare.
Din același doc aflăm că, după ce inspectorii Curții de Conturi au descoperit cum se dădea curent pe sub masă, 15 dintre cei 20 de beneficiari își achitaseră până la începutul acestui an toate datoriile către Hidroelectrica. Între acestea, se numără toate bisericile și mănăstirile. Alte trei companii fie aveau datorii mărunte, fie își eșalonaseră plățile.
Citiți pe larg investigația pe Recorder.