Jurnalu Economic Revoltă în București: Curentul, oprit 9 ore! A doua zi, povestea se repetă. ”Vor să facă economie de la noi”
Economic

Revoltă în București: Curentul, oprit 9 ore! A doua zi, povestea se repetă. ”Vor să facă economie de la noi”

Revoltă în București: Curentul, oprit 9 ore! A doua zi, povestea se repetă. ”Vor să facă economie de la noi”

Este revoltă în Sectorul 5 al Capitalei, după ce pe mai multe străzi a fost oprit curentul timp de 9 ore! 

Pe un fond deja tensionat, în Sectorul 5 al Capitalei, este oprit curentul a doua zi la rând, într-un cartier de case. 

În 21 iulie, în jurul orei 18:00, a fost oprită alimentarea cu energie electrică pe mai multe străzi din Sectorul 5 al Capitalei. Inițial, timpul estimat când ar fi urmat să fie reluată alimentarea cu energie electrică ar fi fost 21:30. Apoi, au spus 00:30. În final, alimentarea cu energie electrică a fost reluată la ora 03:00, în 22 iulie. 

Locuitorii, de-a dreptul revoltați, în cursul zilei de 22 iulie s-au unit în încercarea de a face o sesizare. ”Trebuie să facem ceva, nu se poate, dacă noi consumăm mult, la câteva case, la blocuri nu e consum mare?” este problema ridicată, la unison, de aceștia. 

Astăzi, la ora 18:15, din nou, ei au rămas fără curent electric și, aparent, nimeni nu e disponibil în call center pentru ei. Oamenii așteaptă de 15 – 20 de minute să fie preluați în vederea sesizării deranjamentului, fără răspuns însă. 

Automat, astfel de opriri de curent la ore fixe, pe care le-au întâmpinat și-n trecut, dar în timpul iernii, generează teorii ale conspirației: ”Vor să facă economie de la noi” spun unii.

Cert este că nu au niciun răspuns, doar ”este o defecțiune”.

Totuși, în timpul zilei, lumina este naturală, iar cel mult pot consuma un aer condiționat și un televizor or un laptop. Nu au instalații de Crăciun, nici becuri aprinse de la 16:00. În acest context, ei se întreabă, pe bună dreptate, ce se întâmplă și ce urmează: ”Dacă acum suntem în această situație, ce va fi la iarnă?”.

Teorie a conspirației sau nu, este alimentată de lipsa de transparență și răspuns din parte celor abilitați să o facă, în timp ce oamenii stau, cu orele, fără curent electric. Unii muncesc de acasă. Dar nu mai pot să o facă. Alții au copii mici, pentru care există necesități. Alții sunt bătrâni și fiecare are nevoia lui. Una pe care o plătesc, pentru care plătesc. Ce primesc în schimb? Un răspuns robotizat de la un om din call center: ”Deranjamentul este survenit pe medie tensiune. Sunt toate informațiile pe care le dețin”. Asta când le răspunde cineva. 

Astăzi, sunt anunțați că vor sta 4 ore fără curent electric. Deocamdată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News

Exit mobile version