Sport

Rezultat URIAȘ pentru Genoa cu Napoli! Dan Șucu arbitrează lupta la titlu din Serie A » Rapidistul Siegrist, printre cei mai buni

Rezultat URIAȘ pentru Genoa cu Napoli! Dan Șucu arbitrează lupta la titlu din Serie A » Rapidistul Siegrist, printre cei mai buni

Articol de Cezar Titor – Publicat duminica, 11 mai 2025 23:51 / Actualizat luni, 12 mai 2025 00:30

NapoliGenoa, partidă contând pentru runda #36 din Serie A, s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Lukaku și Raspadori au punctat pentru napoletani, în timp ce autogolul lui Meret și reușita lui Vasquez din final au securizat o remiză aproape nesperată pentru formația patronată de Dan Șucu.

În urma acestui rezultat, Genoa ajunge la borna de 40 de puncte în campionat, în timp ce Napoli se împiedică serios în lupta pentru un nou „Scudetto”. Inter s-a impus în fața celor de la Torino astăzi, astfel că nerazzurrii lui Simone Inzaghi s-au apropiat la un singur punct.

Nici Yamal, nici Raphinha. Pe cine a lăudat Hansi Flick, după un El Clasico de poveste: „Fantastic!”

BARCELONA – REAL MADRID

Nici Yamal, nici Raphinha. Pe cine a lăudat Hansi Flick, după un El Clasico de poveste: „Fantastic!”

Benjamin Siegrist, portarul împrumutat de Rapid pe „Luigi Ferraris”, a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren. Deși a primit două goluri, la care nu poartă nicio parte din vină, a salvat alte opt baloane, fiind notat cu 7.3 de FotMob, a doua cea mai mare notă din angrenajul lui Patrick Vieira, după Johan Vasquez (8.2), autorul celui de-al doilea gol al „Grifonilor”.

Napoli mai are două partide de disputat, cu Parma, echipa pregătită de Cristi Chivu, și Cagliari, în timp ce Inter va mai juca cu Lazio și Como.

Napoli s-a încurcat cu Genoa și Inter se apropie de primul loc. Titlul în Serie A ar putea fi decis de un meci de baraj!

În cazul în care Inter și Napoli termină campionatul la egalitate de puncte, titlul va fi decis printr-un meci de baraj. Un deznodământ similar are un singur precedent, tocmai pe 7 iunie 1964.

După ce Bologna și Inter au terminat la egalitate în Serie A, fiecare cu câte 54 puncte, cele două au jucat un meci de baraj, câștigat de trupa rossoblu cu 2-0. De când a fost reintrodus barajul, această ipoteză nu s-a materializat niciodată.

Un eventual meci de baraj se va disputa într-o singură manșă, pe durata a 90 de minute regulamentare, fără prelungiri: în caz de egalitate, se va trece direct la lovituri de departajare.

În 2023, la propunerea Serie A, s-a stabilit că barajul pentru titlu se va juca „pe terenul echipei mai bine clasate conform criteriilor clasamentului independent sau pe stadionul finalei de Coppa Italia, în cazul în care autoritățile competente impun alte interdicții”.

FINAL: Napoli – Genoa 2-2, în lupta la titlu din Serie A

  • AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.

  • Romelu Lukaku a deschis scorul pentru napoletani în minutul 15, fiind lansat perfect în adâncime de McTominay, fostul jucător al celor de la Manchester United. În situație de unu la unu cu belgianul, Siegrist nu a avut nicio șansă.

  • Dintr-o centrare superbă a lui Messias, Ahanor a restabilit egalitatea în minutul 33, cu o lovitură de cap, contabilizându-se totuși drept autogolul lui Meret.

  • În minutul 64, după o fază orchestrată de același McTominay, Raspadori și-a readus echipa în avantaj, cu un șut puternic din interiorul careului.

  • Șoc la Napoli în minutul 84! Johan Vasquez a egalat cu o lovitură de cap imparabilă, după o centrare de manual a lui Aaron Martin.

Napoli – Genoa, echipele de start:

Napoli (4-4-2): Meret -Di Lorenzo, Rrahmani, Olivera, Spinazzola – Politano, Anguissa, Lobotka, McTominay – Lukaku, Raspadori
Rezerve: Contini, Scuffet – Mazzochi, Marin, Gilmour, Billing, Ngonge, Neres, Simeone, Hasa, Okafor
Antrenor: Antonio Conte

Genoa (4-2-3-1): Siegrist – Sabelli, Otoa, Vasquez, Ahanor – Masini, Frendrup – Norton-Cuffy, Oliveira, Messias – Pinamonti
Rezerve: Sommariva, Leali – Caricol, De Winter, Bani, Onana, Kasa, Badelj, Zanoli, Ekhator, Venturino
Antrenor: Patrick Vieira

În tur, Napoli s-a impus cu 2-1 pe „Luigi Ferraris”, marcatori Anguissa și Rrahmani. Ultimul succes al „Grifonilor” împotriva liderului la zi din Serie A îl consemnăm tocmai pe 6 februarie 2021: Genoa – Napoli 2-1, „doppietta” Goran Pandev, retras între timp. Trupa lui Antonio Conte este implicată într-o luptă pentru „Scudetto” cu Inter, în timp ce Genoa, fără victorie de patru etape, este scutită de grijile retrogradării.

Îmi amintesc foarte bine partida din tur, am revăzut-o, am făcut niște reflecții despre ce am fi putut face mai bine: Este un meci, ca și celelalte două, dificil, pentru că ne jucăm viața din punct de vedere sportiv, iar ei vor să facă o impresie bună. Va fi o atmosferă încinsă, stadionul va fi plin, dar nu am văzut pe nimeni să depună armele înainte de a juca, cu atât mai puțin împotriva lui Napoli, în acest moment.

– Antonio Conte, antrenor Napoli

Ei sunt obligați să câștige, noi nu, însă această presiune poate fi în favoarea noastră. Ne vom baza pe forța colectivă și pe intensitate. Vrem să câștigăm, nu vom oferi niciun tratament special celor de la Napoli.

– Patrick Vieira, antrenor Genoa

Cum arată clasamentul din Serie A acum:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *