- România pierde în fața Ungariei și pierde, teoretic, orice șansă de calificare în sferturile Campionatului Mondial. Eliminarea depinde de meciul dintre Danemarca și Senegal, în care danezele pleacă din postura de mari favorite.
- În ultimele două partide din această grupă, România va întâlni Senegal și Elveția.
- Pentru România, aceasta a fost a doua înfrângere de la turneul final, după cea cu Danemarca (39-31).
România pierde un meci cu o încărcătură aparte. ”Tricolorele” erau obligate să câștige această partidă pentru a păstra șanse la calificare în sferturile competiției, dar Ungaria a controlat aproape tot jocul și nu ne-a dat nicio șansă.
Maghiarele au profitat din plin de apărarea firavă a fetelor noastre. Am avut și ghinion, mai ales în repriza secundă, când am bifat mai multe ocazii mari. Janurik a fost la înălțime. Și când nu a fost, a intervenit bara de fiecare dată.
Rămânem cu obiectivul setat înainte de startul acestei competiții, și anume clasarea în primele zece națiuni de la acest turneu final, motiv pentru care meciurile cu Elveția și Senegal rămân, în continuare, foarte importante.
România – Ungaria 34-29
Minutul 60: FINAL de meci, 34-29! România pierde în fața Ungariei și ratează șansa de calificare în sferturile Campionatului Mondial.
Minutul 58: ”Fiecare gol contează!”, a fost strigătul războinic al lui Ovidiu Mihăilă, în time-out-ul pe care l-a solicitat cu două minute înainte de final.
Minutul 58: Janurik din nou. Portarul Ungariei intervine și în fața Andreei Popa, iar Ungaria înscrie imediat pentru 32-28.
Minutul 56: NE APROPIEM LA DOUĂ GOLURI! Andreea Popa marchează și România continuă să spere, după câteva minute bune.
Minutul 55: ULUITOR! Eva Kerekes are șansa de a înscrie pe contraatac, dar Janurik apără excelent. Ghinionul continuă pentru naționala noastră, după ce am avut mai multe ocazii ratate.
Minutul 54: 30-27. Mihaela Mihai punctează și ne apropiem la trei goluri. România trebuie să smulgă un rezultat pozitiv în această seară pentru a păstra șanse la sferturi.
Minutul 52: Janurik e la înălțime în poarta maghiarelor. La 28-24, portarul Ungariei are o intervenție excelentă în fața Cristinei Laslo și rămânem la distanță.
Minutul 47: Lorenaaaa Ostase! 25-23, reducem din diferență.
Minutul 46: Time-out cerut de Ovidiu Mihăilă, la 25-22. Păstrăm speranțe, dar defensiva noastră rămâne firavă, în ciuda startului entuziasmant de repriză secundă.
Minutul 42: 24-22: Sorina Grozav înscrie de la șapte metri și ajungea la a șaptea reușită în această partidă, fiind cea mai bună marcatoare din tabăra noastră.
Minutul 41: Tovizi înscrie spectaculos din întoarcere, dar la următoarea fază Alexandra Dumitrașcu își trece în cont prima reușită în această partidă: 23-21.
Minutul 37: 20-19. Boiciuc înscrie de două ori, dar rămânem în spatele maghiarelor.
Minutul 35: Un plus de agresivitate în defensiva noastră în primele minute ale reprizei secunde. Maghiarele nu au reușit, până acum, să ne pună probleme. Noi rămânem cu un gol și cu trei ratări mari, 18-17.
Minutul 32: Le luăm tare pe adversarele noastre și începem un un gol în primele secunde ale reprizei a doua: 18-17. Apoi vin și două ratări uriașe pentru România.
Minutul 30: PAUZĂ, 18-16! Prima repriză se încheie cu o paradă a Biancăi Curment. Maghiarele au un avantaj de două goluri, dar ”tricolorele” sunt obligate să revină în partea secundă. Reamintim de miza importantă a acestei partide: România este obligată să câștige pentru a păstra șanse la calificarea în sferturile Campionatului Mondial.
Minutul 28: 17-15. Înscrie Sorina Grozav, într-un moment în care maghiarele aveau două jucătoare eliminate.
Minutul 24: BARĂĂĂĂ! O fază superbă a României se încheie cu ratare uriașă a Mihaelei Mihai. Scorul rămâne 14-12, dar putem egala pe acest final de primă repriză. Maghiarele au un singur gol în ultimele cinci atacuri.
Minutul 21: 13-11! Sorina Grozav (de la șapte metri) și Elena Roșu mai pun două goluri în dreptul naționalei noastre. După începutul bun de partidă, încep să apară și problemele în jocul maghiarelor.
Minutul 20: Time-out cerut de Ungaria! Încercăm să reducem din diferență, dar portărița Zsofi Szemerey este la înălțime în această seară. Ultima intervenție a venit în fața lui Elghaoui.
Minutul 18: 13-8. Gol de pe partea dreaptă semnat de Mihaela Mihai, iar apoi vine un contraatac-fulger încheiat cu golul Gretei Marton.
Minutul 17: 12-7 pentru Ungaria. România marchează prin Sorina Grozav, dar adversarele noastre marchează imediat, scenariu care s-a tot repetat în această partidă. Diferența de pe tabelă se mărește.
Minutul 13: Vine și primul time-out al partidei, cerut de Ovidiu Mihăilă. Ungaria ne conduce la o diferență de patru goluri, dar și naționala noastră ratează pe bandă rulantă.
Minutul 12: Ce ghinion! Mihai lovește bara, iar apoi vine o ratare uriașă a Sorinei Grozav. Rămâne 9-5 pentru Ungaria.
Minutul 9: Două goluri marcate de naționala noastră în inferioritate numerică, cu două contribuții ale Alisiei Boiciuc. Kuczora marchează imediat pentru maghiare și menține avantajul de două goluri pentru Ungaria: 7-5.
Minutul 7: Eliminare în tabăra noastră! Două minute pentru Mariya Skrobic, iar imediat vine și golul de 5-3 al Ungariei.
Minutul 3: Primul gol marcat de naționala noastră este semnat de Sorina Grozav, de la șapte metri. Este 1-1 după un început încrâncenat de partidă.
Minutul 1: A început meciul de la Rotterdam! Reamintim că miza acestei partide este uriașă pentru naționala noastră. Suntem obligați să batem Ungaria pentru a ne menține șansele la calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial.
Victoriile pe care le-am obținut, în primele două partide, 33-24 cu Croația și 31-27 cu Japonia, deși importante, au fost împotriva unor adversare inferioare. Apoi, confruntarea cu Danemarca, pierdută cu 31-39, ne-a arătat că ne putem bate de la egal la egal cu o vicecampioană europeană, timp de 40 de minute. Din păcate, ne-am „dezumflat“, în ultimele 20 de minute, iar de aici diferența mare de pe tabelă cu care am cedat.
Și, totuși, duelul cu danezele ne-a demonstrat că sunt speranțe pentru formarea unei naționale puternice, după ieșirea de pe scenă a unor vedete precum Neagu și Pintea.
Diseară (ora 19:00), partida cu Ungaria, prima din Main Round, poate confirma această impresie. Mai ales că miza e uriașă!
Concret, ca să ne menținem șansele la o calificare în sferturi – ajung acolo primele două clasate din cele patru Grupe Principale – trebuie să învingem Ungaria. Ca să o egalăm la puncte. Apoi, am fi în pole-position pentru o clasare pe primele două poziții, în condițiile în care programul nostru e mai ușor decât cel al maghiarelor. Noi vom întâlni Senegal și Elveția, ele vor da de Japonia și Danemarca!
De la ora 19:00, marele meci România – Ungaria, de la Rotterdam, va fi LIVETEXT pe Sport.ro!
Programul României, în Grupa Principală I, la Mondialul din 2025
*Astăzi: România – Ungaria, ora 19:00
*Vineri, 5 decembrie: România – Senegal, ora 16:30
*Duminică, 7 decembrie: România – Elveția, ora 19:00
