Fostul arbitru și-a anunțat plecarea de la formația din Gruia pe nepusă masă, iar Ioan Varga a confirmat ruptura.
Marian Copilu și Iuliu Mureșan, doriți la CFR Cluj, în locul lui Cristi Balaj
Despărțirea de Balaj vine într-un moment critic pentru CFR Cluj. Formația antrenată de Andrea Mandorlini ocupă locul 12 în clasamentul din Superliga României, cu 12 puncte, și nu mai evoluează nici în cupele europene.
Într-o declarație pentru PRO TV și Sport.ro, Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a dezvăluit că nu a avut nicio neînțelegere cu Cristi Balaj, însă că și-a dorit să producă un șoc la echipă. Totodată, finanțatorul a anunțat că nu se va grăbi să numească un nou președinte.
”Deocamdată nu stau să iau pe grabă. Reflectez să aleg un conducător bun, nu să pierdem vremea. Cu Cristi nu m-am certat, doar că trebuie schimbat ceva la echipă”, spunea Varga.
Totuși, conform GSP, patronul de la CFR Cluj are pe masă două soluții cel puțin interesante, ambii, foști conducători în Gruia: Iuliu Mureșan și Marian Copilu. Dacă Iuliu Mureșan a fost președintele lui CFR Cluj timp de 17 ani, Marian Copilu a ocupat această funcție, o perioadă mai scurtă, doar patru ani, între 2017 și 2021. În perioada în care Copilu s-a aflat în club, CFR a câștigat titlul în fiecare an.
Totul s-a încheiat odată cu demiterea cu scandal a lui Marius Șumudică din 2021, când odată cu antrenorul a plecat și Marian Copilu din funcția de președinte.