Jurnalu Sport Șoc în WNBA! Campioana en-titre New York Liberty, cu Sabrina Ionescu în componență, a fost eliminată în sferturile de finală
Sport

Șoc în WNBA! Campioana en-titre New York Liberty, cu Sabrina Ionescu în componență, a fost eliminată în sferturile de finală

Șoc în WNBA! Campioana en-titre New York Liberty, cu Sabrina Ionescu în componență, a fost eliminată în sferturile de finală

Articol de David Istrate – Publicat sambata, 20 septembrie 2025 23:39 / Actualizat sambata, 20 septembrie 2025 23:41

Campioana en-titre New York Liberty, cu Sabrina Ionescu în componență, a fost eliminată în sferturile de finală ale WNBA, fiind învinsă cu 2-1 de Phoenix Mercury. În meciul decisiv, gruparea din Arizona s-a impus cu 79-73 în fața echipei din New York.

După ce a câștigat titlul în WNBA în 2024, pentru New York Liberty a urmat un sezon complicat, cu multe accidentări și diverse probleme care nu i-au permis echipei antrenate de Sandy Brondello să se ridice la nivelul arătat în stagiunea precedentă.

New York Liberty, învinsă cu 2-1 de Phoenix Mercury, după un meci 2 în care a fost de nerecunoscut

Cu toate acestea, urmăritorii baschetului feminin de peste Ocean se așteptau ca Liberty să își ridice nivelul în playoff și să reușească să lupte pentru a-și apăra trofeul cucerit în urmă cu un an.

Liberty a început foarte bine sferturile de finală ale WNBA și a obținut o victorie, după prelungiri, pe terenul lui Phoenix Mercury, scor 76-69. Natasha Cloud (23 de puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive) a fost lidera campioanei en-titre.

A urmat, însă, o înfrângere usturătoare pe teren propriu, scor 60-86, în care echipa din New York a fost de nerecunoscut. Singura jucătoare cu peste 10 puncte a fost campioana europeană Emma Meesseman (11 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive).

După acest eșec, totul avea să se decidă în meciul al 3-lea, disputat în Phoenix. Mercury a început în forță, și-a adjudecat actul inaugural cu 22-15, dar în următoarele 2 sferturi Liberty a redus deficitul la un singur punct: 60-59.

În secvența decisivă, Mercury a jucat mai bine, și-a anihilat adversarele și s-a impus cu 79-73, câștigând seria cu 2-1 și provocând o surpriză uriașă – eliminarea lui Liberty în sferturile de finală ale WNBA.

YouTube video player

Sandy Brondello: „Astăzi am dat totul. E tot ce poți cere de la o echipă”

Liderele învingătoarei au fost Alyssa Thomas (20 de puncte, 11 recuperări, 11 pase decisive), Satou Sabally (23 de puncte, 12 recuperări), Sami Whitcomb (13 puncte) și Kahleah Copper (12 puncte, 9 recuperări).

De partea cealaltă, s-au remarcat Breanna Stewart (30 de puncte, 9 recuperări) și Sabrina Ionescu (22 de puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive).

Astăzi am dat totul. Asta e tot ce poți cere de la o echipă. Phoenix a executat doar un pic mai bine atunci când a contat”, a declarat Sandy Brondello, antrenoarea lui New York Liberty, citată de The Athletic.

În semifinalele WNBA, Phoenix Mercury se va duela cu Minnesota Lynx, care a trecut cu 2-0 de Golden State Valkyries, echipă aflată la primul sezon în această ligă. În cealaltă semifinală, Las Vegas Aces se va duela cu Indiana Fever.

Exit mobile version