Stiri Noi

Soluțiile consilierului economic al lui Nicușor Dan la criză: „Avem suficient capital românesc care poate produce al doilea miracol economic”

Soluțiile consilierului economic al lui Nicușor Dan la criză: „Avem suficient capital românesc care poate produce al doilea miracol economic”

România
se află într-un moment de cotitură, iar reforma, fie ea
administrativ-teritorială, fie economică, nu mai poate întârzia,
susține Radu Burnete, consilier al președintelui Nicușor Dan.
România a adunat suficient capital românesc pentru a avea dreptul
să spere la un „miracol” economic, cu condiția să se
reformeze, consideră Burnete.

Radu Burnete. FOTO: Arhivă Adevărul

Radu Burnete. FOTO: Arhivă Adevărul

Radu
Burnete, consilier pe probleme economice și sociale al președintelui
Nicușor Dan și director executiv al Confederației Patronale
Concordia consideră că România se află în fața unor provocări
istorice, dar că are, în același timp, șansa unui miracol
economic. Asta înseamnă că, dacă România va reuși să treacă
peste problemele profunde care o afectează atât de mult la nivel
macro economic ar putea avea o șansă istorică și să devină unul
dintre statele cu adevărate prospere ale Uniunii Europene.
Deocamdată, însă, România se află prinsă într-un adevărat
blocaj economic, susține Burnete, într-o postare pe rețelele de
socializare.

„Singura
armă veritabilă pentru a proteja România de acest asalt
informațional și ideologic barbar care vine din est, dar și din
interiorul nostru este să arătăm că lucrurile se pot face altfel.
Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a
atins limitele. Schimbarea lui este înfricoșătoare pentru toți
cei care se agață astăzi de el. Și se agață pentru că nu-și
pot imagina viața lor și viața lor în România altfel”
, începe
Burnete.

Lipsa reformelor ne condamnă la sărăcie

Reforma
administrativ teritorială a țării nu mai poate aștepta, în
opinia lui Radu Burnete.

„Nu
avem nevoie de atâtea județe și localități și straturi
administrative într-o lume în care tehnologia a schimbat radical
lucrurile. Computerele cuantice și primarii lui Caragiale nu pot
coexista. Este o iluzie”
, susține el.

Radu
Burnete s-a referit și la un alt subiect controversat în România,
privatizările și listările unor mari companii naționale. Privită
cu suspiciune de unii economiști, listarea marilor companii ar aduce
bani la buget și e obligatorie, consideră alți experți.

„Nu
mai putem trage după noi atâtea companii de stat ineficiente. Nu
mai putem. E mare jelanie când vorbești de privatizare sau listare
deși nu există altă cale. Am încercat 20 de ani să selectăm
administratori independenți, autonomi și competenți. Până când
mai încercăm? Nu se poate fără o participație măcar minoritară
a mediului privat. Nu mai merge să digitalizăm dosare cu șină.
Asta era ceva ce trebuia făcut în 2010. Acum avem nevoie să
regândim administrația pentru epoca cloud și a inteligenței
artificiale pe care să le folosim în interes public nu să căutăm
cele mai bune rețete de pastramă”,
menționează consilierul președintelui.

Miracolul economic e posibil

Consilierul
președintelui Nicușor Dan a abordat și o altă temă interesantă.
În viziunea sa, există suficient capital românesc acumulat pentru
ca România să trăiască un adevărat miracol economic.

„Avem
pentru prima dată suficient capital românesc despre care sunt
convins că poate produce al doilea miracol economic după cel al
aderării la UE. Zace în conturi sau în fondurile de pensii sau se
duce în alte țări unde produce randamente pentru alții.
Investițiile străine sunt excelente, nu mai sunt demult
suficiente”,
consideră el.

Pe
de altă parte, Radu Burnete crede că se pierde timpul cu dezbateri
și polemici pe teme precum plafonările de prețuri la alimente și
energie și spune că este nevoie mai degrabă de soluții pentru
companii, pentru ajutorarea antreprenorilor. Ulterior, adaugă el,
România se poate concentra pe soluții care să aducă echitatea
socială din spirit de coeziune.

„Ne
cocoloșim prea mult. Românii sunt ingenioși și harnici și au
spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârșit cum să
plafonăm prețul la făină și curent. Nu mai bine vedem noi cum
facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai
multe și mai bine și cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât
costă un kilogram de făină? Dacă ieșim din acest blocaj vom avea
și resurse pentru cei vulnerabili și pentru a crește echitatea
socială din spirit de coeziune și pentru că vrem o țară în care
mai nimeni nu trăiește de la o zi la cealaltă. Și o putem avea
”,
subliniază Burnete.

Prea mult defetism

În
plus, industria de apărare nu mai poate fi neglijată, iar România
va trebui să ia măsuri ferme pentru revitalizarea și dezvoltarea
acesteia.

„Și
nu mai spuneți că nu avem nevoie de apărare sau de industrie de
apărare. Lipsa de dinamism și a unui braț înarmat sunt cele mai
mari vulnerabilități europene astăzi. Este o prostie să ne
întrebăm dacă vrem pensii și educație sau vrem drone și
sateliți. Vrem de amândouă și de asta trebuie să dăm drumul
energiilor pozitive și creatoare ale acestei țări. Bine Burnete,
dar nu ne mai ține lecții pe internet. Ești acolo. Fă! La fiecare
postare cineva îmi scrie că ne-am săturat de vorbe. N-am ce face.
O să vă agasez în continuare pentru că sunt lucruri pe care vreau
să le audă și administrația și partidele și toți cei care vor
o România mai sigură și mai prosperă și din fericire încă nu
încap toți într-o sală”,
adaugă el.

Un
alt aspect remarcat de Radu Burnete este pesimismul românesc.

„Și
încă un lucru. E prea mult defetism. Nimic nu merge. Nimic nu se
poate. Totul e prost. Dracul e mai negru decât dracul. Chiar așa o
fi? Am primit un reproș care m-a cam atins, că nu fac suficient. Că
mă limitez la ceea ce este posibil astăzi. Că mă ocup de mici
șantiere care oricât de importante, nu rezolvă problema
fundamentală a României. Asta m-a făcut să mă întreb care este
problema fundamentală a României și în această dimineață
răspunsul meu este așa: lumea se schimbă și noi refuzăm să ne
schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică,
am fost cu câțiva pași în urmă din circumstanțe geopolitice
care nu țineau de noi. Pentru prima dată blocajul este mai degrabă
la noi și trebuie, trebuie să-l depășim
”, conchide Radu
Burnete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *