România U21 a primit două goluri pe final cu Spania U21 și a pierdut în al doilea meci de la Campionatul European din Slovacia, scor 1-2.
Louis Munteanu a deschis scorul cu o execuție magistrală din afara careului, Jauregizar și Fernandez au punctat pentru iberici în minutele 85 și 88. Vladislav Blănuță a fost eliminat direct în minutul 84, la doar opt minute după intrarea pe teren.
Cronică de Cezar Titor, de la Bratislava » Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!
Sub cerul Bratislavei, „tricolorii mici” se află în fața testului maturității. România va înfrunta puternica selecționată a Spaniei, în fața căreia avem un complex, indiferent de categoria de vârstă.
Pentru băieții lui „Pancone”, obiectivul este clar și fără echivoc: victoria. Orice alt rezultat ar complica serios calculele calificării și ar reduce drastic șansele de a merge mai departe în competiție, poate chiar la zero, în funcție de rezultatul partidei dintre Italia și Slovacia.
Sub presiunea unui început ezitant și într-un context în care fiecare punct contează enorm, România este nevoită să se autodepășească, iar Ianis Stoica, Louis Munteanu sau Andrei Borza trebuie să se ridice la înălțimea zvonurilor privind posibilele transferuri. Dacă n-a fost să fie „Panco Italiano”, poate reușim măcar să stăvilim „Furia Roja”. Pentru că, în final, oricât de spectaculos ar fi flamenco-ul, tot hora e cea care unește un sat întreg, sau, după caz, o națiune. Hai, România!
Și-au luat medicamentele!
Am scos rapid pânza roșie! România a intrat în arenă cu pas hotărât și, înainte ca taurul spaniol să-și încordeze mușchii, Louis Munteanu a înfipt sabia perfectă: eurogol în minutul 4, ca un toreador care lovește decisiv din prima mișcare. Și ce execuție a reușit golgheterul stagiunii precedente din Superligă! A demonstrat, totodată, că este mai mult decât penalty-ul ratat cu „Squadra Azzurra”. De remarcat și senzaționala diagonală a lui Andrei Borza – assist pe măsura golului.
Surpriză totală în „ringul” de la Bratislava. Mai mult, printre tentativele ibericilor de a restabili egalitatea, Octavian Popescu (min. 8) sau Rareș Ilie (min. 11) puteau chiar majora avantajul elevilor lui „Pancone”.
Spania a urcat ușor-ușor liniile, impunându-și dominația teritorială în jumătatea noastră de teren. În minutul 18, Matei Ilie a scos de pe linie șutul lui Diego Lopez, care avea toată poarta la dispoziție pentru a marca. Același Matei Ilie l-a faultat pe Cesar Tarrega în careu, după o lovitură de la colțul terenului, iar după analiza VAR „centralul” Van Der Eijk a dictat penalty.
Joseph, atacantul care a pus umărul la revenirea celor de la Leeds în Premier League, și-a asumat responsabilitatea execuției, însă a trimis pe lângă poartă! Louis a ratat cu Italia, iar neșansa de la Trnava ne este răsplătită azi. De la un nouar la altul.
În stilul caracteristic, Spania a continuat să țină de minge, reminiscență a stilului inspirat de Barcelona lui Pep Guardiola. Înainte de pauză, raportul posesiei era zdrobitor în favoarea „Furiei Roja”: 72% – 28%. Cu toate acestea, blocul defensiv „tricolor” rămânea impermeabil.
La cele mai multe dintre faze, încercând să atace pe zona centrală, în lipsă de soluții, ibericii trimiteau în bandă, fazele încheindu-se cu centrări slabe sau interceptate de Sava. So far, so good pentru România: 1-0 la pauză.
Tiki-taka peste catenaccio
Mitanul secund a început cu ibericii în avanposturi. În minutul 51, Sava i-a salvat pe „tricolori”, cu un reflex magistral. Guerra a executat un corner la colțul scurt, Mosquera a interceptat balonul, însă s-a interpus goalkeeperul nostru. România, catenaccio veritabil după ieșirea de la cabine.
România și-a arătat și „colții” pe contraatac, la dubla ocazie a lui Perianu din minutul 65. Spaniolii au continuat să pună presiune, dovadă stând ocaziile lui Guerra (min. 66), Moro (min. 70), însă „Zidul Galben” nu se clătina. Sava a scos și torpila lui Jauregizar din minutul 79, iar „tricolorii” erau la câteva minute de o victorie senzațională.
Mi-aș fi dorit să completez rândurile de mai sus cu „iar aceasta s-a produs!”, însă, așa cum s-a întâmplat de nenumărate ori de-a lungul anilor, ai noștri au căzut pe final. Blănuță, introdus pe teren în minutul 76, a jucat doar opt minute la acest turneu final, fiind eliminat.
Și-a pierdut cumpătul și a comis un fault dur la jumătatea terenului, într-o fază lipsită de pericol. Imediat după ce am rămas în inferioritate numerică, spaniolii au marcat de două ori în trei minute: execuția magnifică a lui Jauregizar din minutul 85 + formalitatea îndeplinită de Jaen Fernandez în minutul 88.
Am luptat, însă vechile obiceiuri românești ne-au costat, din nou. Dacă Italia obține cel puțin un punct la ora 22:00, turneul final s-a încheiat pentru ai noștri. Data viitoare, să nu uităm că meciurile se termină atunci când fluieră arbitrul, ale cărui decizii au fost aspru criticate de spectatorii din tribune. Injust. Data viitoare!
Minutul 88: Gol Spania! Roberto Fernandez îi duce pe iberici în avantaj. Acesta înscrie din apropiere, după o centrare de manual a lui Moro. „Tricolorii” au picat.
Minutul 85: Gol Spania! La faza imediat următoare, Spania egalează prin Jauregizar, al cărui șut de la 25 de metri s-a oprit direct în „ațele” porții lui Sava.
Minutul 84: Eliminare pentru România! Blănuță vede „roșu” direct, după un fault extrem de dur la jumătatea terenului asupra lui Mosquera.
Minutul 83: În continuare, 1-0 pentru „tricolori”. Suntem la câteva minute de o victorie senzațională.
Minutul 79: Grameni trece pe lângă 2-0. Șutul său din careu a trecut milimetric pe lângă bara lui Iturbe. La faza imediat următoare, Sava îi salvează din nou pe „tricolori”!
Minutul 78: Cu ceva dificultăți, Sava respinge și șutul lui Jauregizar din afara careului. În acest minut, crainicul anunță și asistența partidei – 10.023 suporteri, majoritatea români, care domină fondul sonor la Bratislava.
Minutul 74: Iese Joseph, cel care a ratat de la punctul cu var în prima repriză, intră Moleiro, jucător la Las Palmas. Umit Akdag, acuzând probleme medicale, este și el înlocuit cu Cristi Ignat. Debutează la acest turneu final și Blănuță, care îi ia locul lui Louis Munteanu.
Minutul 70: Moro trage de la marginea careului, șutul este deviat, însă Sava este pe fază și are o nouă paradă senzațională.
Minutul 68: O nouă modificare în tabăra alor noștri. A intrat Ianis Stoica, luându-i locul lui Tavi Popescu.
Minutul 66: Șutul lui Guerra din marginea careului este reținut fără probleme de Sava.
Minutul 65: Prima schimbare a „tricolorilor”: iese Vulturar, intră Corbu. Două modificări și pentru „Furia Roja” în același minut: intră Jauregizar și Rodriguez, ies Diego Lopez și Turrientes.
Minutul 62: Dublă ocazie uriașă pentru România! Ovidiu Perianu nu reușește să puncteze din câțiva metri, fiind blocat în ultimul moment de Iturbe.
Minutul 54: Șutul lui Javi Guerra din lovitură liberă trece peste poarta „păzită” de Sava.
Minutul 50: Umit Akdag „bâlbâie” o minge în fața lui Joseph, însă Borza rezolvă. Din cornerul rezultat, spaniolii au o ocazie imensă. Sava respinge salvator. Mosquera a fost cel care a șutat, Javi Guerra a centrat de la colțul terenului.
Minutul 48: Căpitanul Turrientes șutează din afara careului, însă balonul trece mult peste poartă.
A început repriza a doua! Nicio modificare pentru „tricolori”, două pentru iberici: au ieșit Torre și Pubill, au intrat Fernandez și Moro.
PAUZĂ LA BRATISLAVA: SPANIA U21 – ROMÂNIA U21 0-1
Minutul 44: Lovitură liberă dintr-o poziție similară și pentru iberici. A executat Torre spre Pubill, însă balonul l-a lovit în spate pe cel din urmă.
Minutul 40: Tavi Popescu a încercat direct poarta, însă execuția sa nu a fost cadrată.
Minutul 39: Lovitură liberă din unghi, însă la câțiva metri de linia careului mare, obținută de Rareș Ilie.
Minutul 38: Raport zdrobitor al posesiei: 72-28%, în favoarea Spaniei.
Minutul 34: Spania continuă să preseze în ultima noastră treime, însă elevii lui Pancu, cel puțin momentan, se apără impecabil.
Minutul 31: Probleme la fazele fixe pentru „tricolori”. Tot în urma unui corner, balonul se lovește de Pubill si ește la un pas de a intra în poartă.
Minutul 26: Joseph își asumă responsabilitatea execuției, însă trimite pe lângă poartă!
Minutul 25: Penalty pentru Spania, dictat cu ajutorul VAR.
Minutul 22: Sava intervine decisiv la centrarea plouată a lui Guerra. Lovitură de colț pentru spanioli. Din cornerul rezultat, Joseph trimite cu capul peste poartă.
Minutul 21: Ibericii au urcat treptat liniile și domină posesia balonului. Ai noștri se apără compact, fără să lase prea multe spații de manevră „Furiei Roja”.
Minutul 17: Ocazie uriașă pentru Spania! Matei Ilie a scos de pe linia porții!
Minutul 13: Lopez trimite pe lângă poartă din poziție ideală. Se joacă pe contre.
Minutul 11: Ocazie importantă și pentru Rareș Ilie, care „ciupește” balonul in extremis în fața porții, însă nu reușește să trimită în „ațe”.
Minutul 8: Octavian Popescu încearcă să îl surprindă pe Iturbe din afara careului, însă șutul decarului de la U21 trece peste poartă.
Minutul 5: Reacție imediată a „Furiei Roja”. Tentativa lui Pablo Torre din marginea careului mic este apărată de Sava.
Minutul 4: GOOOOOOL România! Louis Munteanu reușește un gol splendid. Golgheterul stagiunii precedente din Superligă a șutat de la marginea careului la „scurt”, iar mingea s-a dus direct în vinclu! 1-0 pentru „tricolori!”
Minutul 3: Primele emoții la poarta lui Sava, după o ieșire hazardată a acestuia.
Minutul 2: Debut curajos de partidă pentru ai noștri. „Tricolorii” au început în avanposturi, încercând să fie incisivi în ultima treime de teren adversă.
A început partida de la Bratislava! Atmosferă electrizantă în incinta arenei: „Cine sare? România” răsună din piepturile câtorva mii de „tricolori”. Lovitura de start le-a aparținut elevilor lui Daniel Pancu.
-
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre partidă.
-
Aproximativ 11.000 de suporteri sunt prezenți pe stadionul din Bratislava, majoritatea fiind reprezentanți ai „Zidului Galben”. Vremea este excelentă, termometrele din capitala Slovaciei indicând 27 de grade. Firesc pentru un turneu final, gazonul se prezintă în condiții optime. Atmosfera din incinta arenei este demnă de un Campionat European, o îmbunătățire față de partida cu Italia de la Trnava.
Spania U21 – România U21, echipele de start:
Spania (4-2-3-1): Iturbe – Pubill, Tarrega, Mosquera, Bueno – Turrientes, Guerra – Sanchez, Torre, Lopez – Joseph
Rezerve: Cunat, Fraga, Jaen Fernandez, A. Garcia, Herzog, Jauregizar, P. Marin, R. Marin, Moleiro, Moro, J. Rodriguez
Selecționer: Santi Denia
România (4-3-3): Sava – Strata, Ilie, Akdag, Borza – Perianu, Vulturar, Grameni – Ilie, Munteanu, Oct. Popescu
Rezerve: Hindrich, Răfăilă, Amzăr, Blănuță, Burnete, M. Corbu, Duțu, Ignat, C. Mihai, Mitrov, Sîrb, I. Stoica
Selecționer: Daniel Pancu
-
Trei schimbări față de partida cu „Squadra Azzurra”. Ovidiu Perianu, Cătălin Vulturar și Octavian Popescu sunt titulari față de meciul cu Italia. Corbu, Stoica și Ignat au trecut pe bancă.
Arbitru: Sander van der Eijk (Olanda)
Asistenți: Rens Bluemink și Stefan De Groot (ambii Olanda)
Rezervă: Igor Stojchevski (Macedonia de Nord)
Arbitru VAR: Clay Ruperti (Olanda)
Asistent VAR: Bastien Dechepy (Franța)
UPDATE. 18:50 | Românii au „confiscat” atmosfera
Prima concluzie de la masa presei: suntem în număr majoritar pe stadion! Galbenul predomină în tribunele arenei din Bratislava, unde românii și-au făcut apariția într-un număr vizibil mai mare decât la precedenta partidă din grupă, disputată la Trnava! Zece minute ne mai despart de startul partidei, sunt peste 10.000 de spectatori în stadion, majoritatea români.
UPDATE. 18:00 | Românii, în număr foarte mare la Bratislava
Spre deosebire de partida cu Italia de la Trnava, „tricolorii” s-au mobilizat și sunt prezenți în număr mult mai mare pentru disputa cu Spania, la Bratislava. Lângă stadion este organizat un fanzone, iar românii au luat cu asalt zona.
Nu lipsesc berea, cârnații, floricelele sau, la fel cum s-a întâmplat și la meciul cu Italia, semințele de dovleac și floarea-soarelui, standul fiind la mare căutare.
O adevărată invazie a ,,Zidului Galben”! În proximitatea arenei, foarte multe mașini cu numere de România. ,,Grosul” fanilor în galben este compus din românii care locuiesc în Viena, oraș aflat la o oră de mers cu mașina de Bratislava.
În urmă cu o săptămână, aceștia erau prezenți în număr mare și pe ,,Ernst Happel”, pentru Austria – România 2-1: peste 10.000! În orice caz, mult mai mulți decât cu Italia.
Adaptarea a ,,Freed from Desire”, cu versurile ,,Toți românii în deplasare / E sărbătoare”, rămâne scandarea preferată a ,,tricolorilor”. Atmosfera este mult mai animată decât cea de la Trnava, scandările din jurul stadionului sunt mai prelungite, mai puternice.
UPDATE. 17:20 | „Tricolorii” au ajuns la stadion
Naționala lui Pancu a ajuns în urmă cu câteva minute la stadion, pentru ca apoi să efectueze inspecția gazonului. Louis Munteanu și compania, concentrați 100% înaintea meciului de totul sau nimic cu Spania.
De totul sau nimic pentru „tricolori”!
După eșecul la limită în fața „Squadrei Azzurra”, „tricolorii” vor să-și ia revanșa și să obțină primele puncte de la acest turneu final, însă adversarul nu este deloc unul facil.
Spania – de cinci ori câștigătoare a Campionatului European de tineret, ultima dată chiar la ediția din 2019, când România a bifat cea mai importantă bornă din parcursurile sale la turneele U21: semifinalele competiției.
Lotul Spaniei este de zece ori mai valoros decât angrenajul lui Daniel Pancu, ridicându-se la 262 de milioane de euro.
Cinci jucători ai „Furiei Roja” valorează mai mult decât întreg lotul nostru (24 de milioane de euro): Javi Guerra (mijlocaș defensiv, Valencia – 25), Alberto Moleiro (extremă stânga, Las Palmas – 25), Jesús Rodriguez (extremă stânga, Betis – 30), Mikel Jauregizar (mijlocaș central, Bilbao – 30) și Christian Mosquera (fundaș central, Valencia – 30).
În prima etapă, ibericii au întâmpinat ceva dificultăți în fața țării gazdă, Slovacia. Aceștia au condus cu 2-0, s-au văzut egalați, însă au obținut toate cele trei puncte în minutul 90, când Tárrega a reușit să marcheze.
Un eșec, coroborat cu cel puțin un rezultat de egalitate la Italia – Slovacia, ar fi sinonim cu eliminarea pentru „tricolorii mici”. În cazul unei remize, rămân șanse, însă România ar fi obligată să câștige cu Slovacia în ultima etapă, indiferent de rezultatul partidei de la ora 22:00 de mâine seară.
-
Criteriile de departajare la Euro 2025, în cazul egalității de puncte, sunt: 1) puncte în meciurile directe, 2) diferența de goluri în meciurile directe, 3) goluri marcate în meciurile directe, 4) aplicarea acestor criterii pentru un subgrup de echipe aflate încă la egalitate, 5) diferența de goluri în toate meciurile din grupă, 6) goluri marcate în toate meciurile din grupă, 7) lovituri de departajare (în anumite condiții), 8) puncte disciplinare, 9) clasamentul coeficientului UEFA.
5este numărul întâlnilor directe dintre Spania U21 și România U21. Patru dintre acestea s-au încheiat cu succesul ibericilor, ultima dată la Euro U21 din 2023, scor 3-0, una în favoarea alor noștri.
Cum arată stadionul pe care România va juca în această seară: are 22.500 de locuri și a fost deschis în 2019:
Daniel Pancu: „Nu avem altă șansă decât să marcăm goluri!”
Spuneam înaintea startului acestui Campionat European că, pentru a ieși din grupa asta, care, pentru mine, ar echivala cu o finală sau chiar cu câștigarea trofeului, avem nevoie să fim perfecți. Cu Italia nu ne-a lipsit mult. Vă spun asta din postura cuiva care analizează foarte mult adversarii.
Plecam de la ideea de perfecțiune. Cea mai mare frustrare a mea legată de meciul cu Italia nu a fost legată de ratări, ci de poziționarea foarte simplistă la golul primit și de încă două «cadouri». Unul s-a încheiat cu o bară, celălalt cu o ocazie importantă. Asta în condițiile în care adversarul din primul meci era unul ultra-ofensiv, cu foarte multe ocazii în mod obișnuit.
Cu noi, însă, au avut cele mai multe mingi lungi trimise de la portar și de la fundașii centrali și cele mai puține ocazii. Mâine nu avem altă șansă decât să marcăm goluri. Mă gândesc dacă să intervin în sistem, nu vreau să intru în detalii, apoi o să se spună că iar exagerăm cu nivelul adversarului. Mă gândesc și la acest aspect, dar lucrurile sunt simple: pe hârtie, avem nevoie de goluri.
– Daniel Pancu, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Spania
Santi Denia: „Trebuie să-l felicit pe antrenorul lor”
Trebuie să-l felicit pe antrenor (n.r. – Daniel Pancu) pentru munca depusă în calificări. În meciul lor împotriva Italiei au avut ocazii să egaleze și au făcut un joc foarte bun. Sunt o echipă grozavă atât în atac, cât și în apărare, iar noi va trebui să ne îmbunătățim jocul și să evoluăm mult mai bine decât am făcut-o împotriva Slovaciei pentru a obține cele trei puncte.
– Santi Denia, selecționer Spania U21
Loturile celor două echipe pentru Euro U21:
SELECȚIONER: Santi Denia (din 12 decembrie 2022)
-
PORTARI: Alejandro Iturbe (Atletico Madrid), Aitor Fraga (Real Sociedad), Pablo Cunat (Cartagena)
-
FUNDAȘI: Marc Pubill (Almeria), Cristhian Mosquera (Valencia), Rafa Marin (Napoli), Cesar Tarrega (Valencia), Juanma Herzog (Las Palmas), Juanlu Sanchez (Sevilla), Gerard Martin (Barcelona), Hugo Bueno (Feyenoord)
-
MIJLOCAȘI: Javi Guerra (Valencia), Benat Turrientes (Real Sociedad), Pablo Torre (Barcelona), Mikel Jauregizar (Athletic Bilbao), Pablo Marin (Real Sociedad), Alberto Moleiro (Las Palmas)
-
ATACANȚI: Diego Lopez (Valencia), Mateo Joseph (Leeds), Raul Moro (Valladolid), Yeremay Hernandez (Deportivo La Coruna), Jesus Rodriguez (Betis), Roberto Fernandez
SELECȚIONER: Daniel Pancu (din 25 iulie 2023)
-
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce)
-
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan), Ümit Akdağ (Toulouse), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (Rapid), Costin Amzăr (Al Nasr)
-
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (Rapid), Rareș Ilie (US Catanzaro), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani)
-
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce)
Program Grupa A:
-
Sâmbătă, 14 iunie, ora 19:00: Spania – România (Bratislava)
-
Sâmbătă, 14 iunie, ora, 22:00: Slovacia – Italia (Trnava)
-
Marți, 17 iunie, ora 22:00: România – Slovacia (Bratislava)
-
Marți, 17 iunie, ora 22:00: Spania – Italia (Trnava)
-
Sfert 1: Câștigătoare Grupa A – Locul doi Grupa B (21 iunie, Trnava)
-
Sfert 3: Câștigătoare Grupa B – Locul doi Grupa A (22 iunie, Dunajska Streda)
-
Semifinala 1: Câștigătoare Sfert 1 – Câștigătoare Sfert 2 (25 iunie, Bratislava)
-
Semifinala 2: Câștigătoare Sfert 3 – Câștigătoare Sfert 4 (25 iunie, Kosice)
-
Finala: Câștigătoare Semifinala 1 – Câștigătoare Semifinala 2 (28 iunie, Bratislava)