Justitie

Tânăr vitezoman, prins cu 240 km/h pe Autostrada Soarelui. Ce amendă a primit și cât va sta pe dreapta

Tânăr vitezoman, prins cu 240 km/h pe Autostrada Soarelui. Ce amendă a primit și cât va sta pe dreapta

Un tânăr de 22 de ani din Giurgiu a fost prins de polițiști în timp ce circula cu 240 km/h pe Autostrada A2, pe sensul de mers către Constanța. Incidentul s-a petrecut în zona kilometrului 120, iar șoferul a fost oprit de polițiști în condiții de siguranță.

FOTO: Freepik

FOTO: Freepik

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Călărași, autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar TruCam depășind cu 110 km/h limita legală de viteză.

Pentru abaterea comisă, conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 4.050 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 120 de zile.

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A2 București-Cernavodă atrag atenția că viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.

Viteza excesivă, cauza principală a accidentelor rutiere

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt viteza, fie neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, fie peste limita legală, urmată de traversările neregulamentare ale pietonilor şi neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare, precizează Biroul European.

În anul 2025, România rămâne țara cu cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere în Uniunea Europeană, în ciuda unei ușoare scăderi a numărului de victime în 2024.

Potrivit datelor publicate în luna martie de Comisia Europeană, aproximativ 19.800 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în UE anul trecut, cu 600 mai puține față de 2023, ceea ce reprezintă o scădere de 3%, informează Agerpres.

Totuși, România a înregistrat progrese semnificative, reușind o scădere de 4% a deceselor în 2024 comparativ cu 2023 și o reducere de 21% față de 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *