Jurnalu Ultima Ora Temperaturi sufocante și nopți tropicale în Capitală, în acest weekend. Anunțul meteorologilor
Ultima Ora

Temperaturi sufocante și nopți tropicale în Capitală, în acest weekend. Anunțul meteorologilor

Canicula si disconfort termic accentuat in Bucuresti. Foto: Agerpres

Canicula si disconfort termic accentuat in Bucuresti. Foto: Agerpres

Valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile vor ajunge și la 41 de grade în acest weekend, în București, potrivit prognozei speciale pentru municipiul București, transmisă vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Valul de căldură se va intensifica de astăzi, 25 iulie, până pe 26 iulie, ora 10:00. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 37…39 de grade, iar cea minimă va fi de 20…23 de grade caracterizând o noapte tropicală, anunță ANM.

În intervalul 26 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 10, valul de căldură va continua să se intensifice, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități.

Va urma încă o noapte tropicală, cu minima termică de 20…23 de grade. Cerul va fi variabil, iar
vântul va sufla slab și moderat.

Cod portocaliu și cod roșu de caniculă în acest weekend

În intervalul 25 iulie, ora 10 – 26 iulie, ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de
avertizare meteorologică cod portocaliu ce vizează val de căldură continual, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală.

În intervalul 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de
avertizare meteorologică cod roșu ce vizează val de căldură continual și intens, caniculă, disconfort
termic deosebit de accentuat și noapte tropicală.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi
intensitatea fenomenelor meteorologice.

Exit mobile version