Inquam Photos/ Octav Ganea

Distribuie:
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, despre implicarea USR în campania sa electorală, că în momentul acesta, ce fac ei, fac la nivel de persoană fizică ca şi celelalte partide care au anunţat că îl susţin, precum PMP sau Forţa Dreptei, scrie news.ro.
Nicuşor Dan a declarat într-o conferinţă de presă că nu a avut vreo implicare în procesul intern al USR-ului de retragere a sprijinului Elenei Lasconi la prezidenţiale. ”Am fost anunţat şi asta-i tot”, a arătat el.
Întrebat cum a colaborat cu cei de la USR în campanie, Nicuşor Dan a menţionat că ceea ce fac pentru el este ”pe persoană fizică”. ”Am colaborat cu ei foarte bine în campania locală din 2024. Au fost, practic, echipe comune. În momentul acesta, ce pot, ce fac ei, fac la nivel de persoană fizică, aşa cum fac şi membrii PMP, cum fac şi membrii Forţa Dreptei (..) şi toţi ceilalţi. Asta e tot ce se întâmplă”, a spus el.
”Ca persoane fizice, bineînţeles că îmi doresc ca tot mai mulţi oameni să ducă această campanie pentru mine, în sensul să meargă cu materiale electorale, să discute cu oamenii, pentru că, după cum constaţi, este foarte multă dezinformare, este un război al informaţiilor, să-i spunem, şi cu cât mai multă lume vorbeşte în direcţia corectă, cu atât e mai bine”, a explicat Nicuşor Dan.
Distribuie:
Urmărește-ne: