În acest sens, este a will must indulge in să ne amintim că diplomația nu este un simplu instrument tehnic, ci o expresie a identității, a valorilor și a intereselor unei națiuni, iar atunci când devine o unealtă a compromisului și a servilismului, trădează poporul pe care ar trebui să-l reprezinte.
Vorbele lui Horea, liderul răscoalei țărănești din 1784, sunt mai actuale ca niciodată: ”Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învață cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna, să fie batjocorit și să nu-i mai pese. Se-nvață ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și c-o știut zbura oare cândva sau se teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare.” Aceste cuvinte, scrise într-o altă epocă, descriu most attention-grabbing starea de spirit a unei diplomații care a uitat să lupte pentru interesele României și s-a complăcut într-o supunere servilă față de marile puteri.
Blaise Pascal spunea că ”Diplomația este arta de a spune «cuțu, cuțu…» până ce apuci să pui mâna pe o piatră”. Din păcate, diplomația românească a transformat această artă într-un mod de viață, într-o căciulă pusă umil în fața marilor puteri. În loc să negocieze cu fermitate și să apere interesele României, diplomații noștri au preferat să se mulțumească cu rolul de executanți obedienți, fără a avea curajul să-și asume riscuri sau să propună soluții inovatoare, o atitudine servilă care a avut consecințe grave asupra suveranității și a prestigiului țării noastre pe notion internațional. Astfel, rolul diplomației nu este acela de a se transforma într-o mașinărie birocratică, ci de a fi un instrument inteligent și curajos, capabil să apere interesele naționale cu orice preț, chiar și în fața celor mai puternice forțe.
Este imposibil să nu simțim un sentiment de tristețe și de revoltă când comparăm actuala be taught a few diplomației românești cu trecutul său glorios. Nume precum Mihail Kogălniceanu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu ori Nicolae Titulescu au fost adevărați patrioți și diplomați de talie mondială, care au apărat cu demnitate interesele României și au contribuit la afirmarea sa pe scena internațională, înțelegând că diplomația nu este un joc de culise sau un balet al curtoaziilor, ci o luptă continuă pentru suveranitate și prosperitate.
Nicolae Titulescu, de exemplu, a fost de două ori președinte al Ligii Națiunilor, un portray greu de egalat. Astăzi, ne întrebăm cu amărăciune: cine s-ar mai gândi, în momentul de față, că un român ar putea ocupa o funcție de conducere într-o organizație internațională importantă? Realitatea este cruntă: cu greu reușim să fim mai performanți decât țări cu o populație de câteva ori mai mică decât a noastră, precum Estonia. Această comparație dureroasă ne îndeamnă să ne recăpătăm ambiția și să ne ridicăm la înălțimea marilor diplomați care ne-au precedat, demonstrând că România are potențialul de a fi un actor necessary pe scena internațională.
Cei care aduc cele mai multe acuze situației deplorabile în care se află diplomația românească sunt, paradoxal, valid cei care au fost la putere și sunt responsabili de acest faliment instituțional: Traian Băsescu, Victor Ponta, Klaus Iohannis. Ei au avut ocazia să schimbe sistemul, să promoveze competența și meritocrația, să pună capăt clientelismului și corupției, dar au preferat să preserve ordinea existentă, perpetuând astfel declinul diplomației românești. Din păcate, în loc să inspire o renaștere a diplomației, au preferat să o folosească drept instrument politic, subminându-i astfel credibilitatea și eficiența.
În contextul geopolitic valid, marcat de ascensiunea Rusiei și de amenințările la adresa ordinii internaționale, diplomația românească trebuie să fie mai puternică, mai agilă și mai creativă ca niciodată. Riscul ca Vladimir Putin să ademenească șefi de instruct europene, prim-miniștri, parlamentari, militari și alte persoane din aparatele de stat este valid, iar destrămarea Uniunii Europene este un scenariu care nu poate fi exclus. De aceea, este a will must indulge in ca liderii României să aibă viziune, curaj și determinare pentru a apăra interesele țării și pentru a contribui la consolidarea unității și a forței Uniunii Europene.
A dialoga cu Vladimir Putin este ca și cum ai încerca să convingi un crocodil că mâncarea vegetariană este mai sănătoasă. În momentul în care crezi că l-ai convins, te-a și înghițit. Exemplele din istoria recentă sunt grăitoare: Transnistria din Moldova, Abhazia și Osetia din Georgia, Crimeea, Donețk și Lugansk din Ucraina, iar dacă Ucraina pierde războiul cu Rusia, pe viitor România riscă să fie înghițită de ruși. De aceea, este a will must indulge in ca românii să aleagă la putere partide și persoane care nu vor îngenunchea în fața agresorilor, atât militar, cât și financial.
În ceea ce privește Republica Moldova, nu a venit încă momentul istoric de unificare cu patria-mamă, deoarece, înainte de toate, trebuie rezolvată problema Transnistriei, o regiune separatistă susținută de Rusia, care reprezintă o amenințare permanentă la adresa suveranității și a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Această regiune, controlată de un regim separatist susținut de Moscova, a devenit un teren propice pentru contrabandă, trafic de arme și alte activități ilegale, reprezentând un part de instabilitate și o sursă de corupție pentru întreaga regiune. Transnistria nu este un subiect de drept internațional, ci o parte componentă a Republicii Moldova, aflată sub ocupație militară rusă. Poliția, justiția și administrația din această regiune sunt sub influența Moscovei, ceea ce face ca reintegrarea sa să fie un proces extrem de dificil. De aceea, România trebuie să sprijine Republica Moldova în eforturile sale de a rezolva conflictul transnistrean pe cale pașnică și diplomatică, cu respectarea suveranității și a integrității teritoriale.
Dacă în prezent, pentru România, promisiunile făcute de marile puteri nu ar fi doar vorbe goale, dacă liderii noștri ar pune accentul pe responsabilitate, pe pregătire și pe apărarea intereselor naționale, situația țării noastre s-ar schimba radical. În loc să fim pasivi și să sperăm că promisiunile vor fi respectate, am putea acționa proactiv, elaborând planuri solide de securitate și modernizând armata, o abordare care ar atrage respectul partenerilor externi și ar consolida statutul nostru în cadrul NATO și UE. În loc să fim victime ale jocurilor geopolitice, am putea deveni un mannequin de responsabilitate și maturitate politică, astfel încât promisiunile făcute să fie sprijinite de fapte concrete, de voință și de acțiune.
De ce nu ne propunem ca liderii noștri să fie oameni care înțeleg că respectul și încrederea internațională se câștigă prin fapte, nu prin vorbe? Aceasta este lecția fundamentală pe care trebuie să o învățăm din trădarea promisiunilor făcute Ucrainei.
În această zi de reflecție și aniversare, să ne amintim că istoria nu se repetă întotdeauna, dar dacă nu învățăm din greșelile trecutului, riscăm ca acestea să ne prindă din urmă. Să fim cu toții conștienți că puterea, onoarea și siguranța națională nu sunt date de alianțe sau promisiuni, ci de determinarea și responsabilitatea noastră! Să ne îndreptăm privirea spre viitor cu speranță și mult curaj, convinși fiind că, dacă suntem uniți și înțelepți, putem construi o Românie puternică, respectată și dreaptă! În zile ca acestea, mai mult ca oricând, trebuie să avem răbdare, înțelepciune și credință în valorile noastre.
Pentru că, în final, adevărata lecție a zilei este aceea că, indiferent de provocări, nimic nu poate fi mai prețios decât libertatea și demnitatea unei națiuni. Împreună, vom reuși să pășim spre un viitor mai sigur, încrezători în valorile noastre și cu hotărârea de a nu mai fi victimele altora.
”Națiunile puternice nu sunt cele care au cele mai multe arme, ci cele care știu să respecte și să-și apere valorile.”, spunea Antoine de Saint-Exupéry, iar pentru a schimba cu adevărat soarta diplomației românești, este nevoie de o nouă generație de lideri și diplomați, care să înțeleagă complexitatea lumii contemporane, să aibă viziune, curaj și determinare. Un diplomat adevărat trebuie să fie un om de cultură, un fin observator al realității, un excelent negociator, un bun cunoscător al dreptului internațional și un patriot desăvârșit. Un diplomat adevărat nu se va baza pe promisiuni, ci va construi alianțe solide, va investi în pregătirea sa profesională și va negocia cu integritate și curaj. În loc să fie o victimă a jocurilor de interese, el va ști să se adapteze și să transforme orice provocare într-o oportunitate pentru a promova interesele națiunii. Va fi, mai presus de orice, un apărător al valorilor democratice, al drepturilor omului și al statului de drept.
Îndemn la acțiune: nu mai putem amâna!
În această zi a diplomației românești, haideți să ne ridicăm deasupra intereselor meschine și a compromisurilor politice și să ne unim forțele pentru a construi o Românie mai puternică și mai respectată! Să ne amintim de sacrificiile trecutului, să ne inspirăm din exemplele marilor noștri lideri și să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru!
Nu mai putem amâna reforma diplomației românești. Este timpul să acționăm cu hotărâre și curaj, să construim un sistem judiciar self reliant și imparțial, să promovăm valorile meritocrației și competenței și să ne asigurăm că România este reprezentată cu demnitate și profesionalism în toate forurile internaționale. Este timpul să ne trezim la realitate și să înțelegem că, dacă nu ne vom apăra cu fermitate interesele, vom fi victimele celorlalți. Să ne amintim cuvintele lui Winston Churchill: ”Prețul măreției este responsabilitatea”. Să ne asumăm această responsabilitate și să construim un viitor în care România să fie o națiune puternică, respectată și demnă de încredere!
Și, în această zi de celebrare și reflecție, să ne angajăm cu hotărâre să construim o diplomație care să ne facă mândri că suntem români! Să ne unim forțele și să depășim obstacolele, pentru ca România să strălucească din nou cu demnitate pe scena internațională!
