Jurnalu Blog Sport Adrian Șut, titular la debutul în Emirate! Meci spectaculos, cu două eliminări și două „duble”
Sport

Adrian Șut, titular la debutul în Emirate! Meci spectaculos, cu două eliminări și două „duble”

Adrian Șut, titular la debutul în Emirate! Meci spectaculos, cu două eliminări și două „duble”

Fostul mijlocaș al FCSB a fost trimis pe teren încă din primul minut în derby-ul cu Al Wahda, ocupanta locului trei, într-un meci din etapa a 13-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite, încheiat la egalitate, scor 2-2.

Partida a fost una extrem de spectaculoasă, cu patru goluri, două „duble” și două cartonașe roșii. Al Ain a deschis scorul rapid, în minutul 9, prin Kodjo Laba, însă Al Wahda a restabilit egalitatea din penalty, în minutul 29, prin Omar Khribin.

Meci spectaculos, cu două eliminări și două „duble”

Kodjo Laba a reușit „dubla” în minutul 51, iar doar două minute mai târziu oaspeții au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Ogbu. Chiar și așa, Al Wahda a revenit din nou pe tabelă, Khribin semnând și el „dubla”, în minutul 69.

Al Wahda a rămas cu doi oameni mai puțin pe teren, după eliminarea lui Kruspzky, în minutul 75, însă Al Ain nu a reușit să profite de avantajul numeric. Adrian Șut a evoluat până în minutul 83, când a fost înlocuit de Nassim Chadli.

Adrian Șut, notă în media echipei

Pentru prestația sa, mijlocașul român a primit nota 6,9 din partea Flashscore și 6,5 pe Sofascore.

Al Ain rămâne neînvinsă după 13 etape, cu nouă victorii și patru remize, acumulând 31 de puncte. Formația „tricolorului” este lider, însă poate pierde prima poziție în favoarea celor de la Al-Ahli Dubai, care au 29 de puncte și un meci mai puțin disputat.

Adrian Șut a fost transferat în această iarnă de la FCSB pentru 1,5 milioane de euro și a semnat un contract valabil până în vara anului 2028. Potrivit Transfermarkt, mijlocașul român este cotat la 3,8 milioane de euro.

În tricoul FCSB, Șut a adunat 212 meciuri, 16 goluri și 14 pase decisive. Alături de bucureșteni a cucerit două titluri de campion și două Supercupe ale României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version