Jurnalu Sport Antrenorul lui Ararat-Armenia a văzut-o pe U Cluj și a spus care sunt șansele de calificare la returul de la Sibiu
Sport

Antrenorul lui Ararat-Armenia a văzut-o pe U Cluj și a spus care sunt șansele de calificare la returul de la Sibiu

Antrenorul lui Ararat-Armenia a văzut-o pe U Cluj și a spus care sunt șansele de calificare la returul de la Sibiu

La primul meci în cupele europene după 53 de ani, U Cluj a avut o primă repriză destul de bună, în care a pus pericol la poarta armenilor prin Alex Chipciu și Dan Nistor. Trupa lui Sabău a dezamăgit în actul secund, când nu a mai contat în atac și a fost aproape de eșec, gazdele nimerind inclusiv bara.

Manuel Tulipa, antrenor Ararat-Armenia: „Șansele de calificare cu U Cluj sunt 50-50”

Manuel Tulipa, antrenorul portughez al lui Ararat-Armenia, instalat în această vară, s-a arătat mulțumit doar de prestația echipei sale din a doua repriză și spune că sunt șansele de calificare sunt egale înaintea returului de la Sibiu.

„Mi-a plăcut ce am făcut în a doua repriză, am avut o intensitate bună. În prima repriză nu am reușit să punem presiune pe adversar, dar cu timpul ne-am îmbunătățit.

Am avut niște probleme în prima repriză, dar ulterior am început să îl găsim mai mult pe Balanta, un jucător care poate organiza jocul și cu ajutorul căruia putem controla mult mai bine meciul.

Nu am avut mult timp pentru a lucra la echipă. E nevoie de mai multă pregătire și consider că vom putea ajunge la un nivel mai bun de organizare și intensitate. Totuși, toate statisticile jocului au fost în favoarea noastră. Am avut mai multe ocazii de gol, mai multe șuturi.

Șansele de calificare sunt 50-50. Adversarul are calitate, dar și noi”, a spus Manuel Tulipa, la conferința de presă.

Returul din România se joacă joi, 31 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău după Ararat-Armenia – U Cluj

După meci, Ioan Ovidiu Sabău nu s-a ferit să vorbească despre prestația foarte slabă a jucătorilor săi.

„Un rezultat bun, dar ca fotbal avem probleme. E un rezultat foarte bun pentru un joc în deplasare. E prima experiență în Europa, dar trebuie să realizăm că azi am jucat foarte, foarte slab. Când realizezi asta, reacționezi, te pregătești total diferit și acumulezi experiență.

În prima repriză, am fost mai hotărâți, mai dornici să înscriem și am fi putut marca. În a doua repriză n-am contat decât foarte puțin.

Foarte multe pase simple date la adversar, am pierdut dueluri, iar la ultima pasă făceam încă o preluare în plus”, a spus Sabău. 

Exit mobile version