![]()
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Bayern, start perfect și record european: 13 victorii, 30 de goluri, niciun pas greșit
Bayern Munchen a obținut a 13-a victorie consecutivă în toate competițiile de la începutul sezonului, impunându-se în deplasare cu 3-0 în fața Borussiei Mönchengladbach, sâmbătă, în etapa a opta a campionatului german de fotbal.
Formația antrenată de Vincent Kompany a marcat prin Joshua Kimmich (min. 64), Raphaël Guerreiro (min. 69) și Lennart Karl (min. 81), profitând și de inferioritatea numerică a gazdelor, care au rămas cu un jucător mai puțin încă din minutul 19, după eliminarea lui Jens Castrop.
Borussia Mönchengladbach a avut șansa de a reveni în meci, însă Kevin Stöger a ratat o lovitură de la 11 metri, trimițând mingea în bara porții apărate de Jonas Urbig, înlocuitorul lui Manuel Neuer, căpitanul bavarezilor, menajat pentru această partidă.
Prin acest succes, Bayern München a egalat cel mai bun start de sezon reușit vreodată de un club din primele cinci ligi europene – record stabilit de AC Milan în sezonul 1992-1993. Bavarezii conduc autoritar în Bundesliga, cu maximum de puncte (24 din 24), un golaveraj impresionant de 30-4 și un avantaj de cinci puncte față de urmăritoarea RB Leipzig.
Leipzig s-a impus la rândul ei categoric, cu 6-0, pe terenul lui FC Augsburg, prin reușitele lui Yan Diomande (min. 10), Rômulo (min. 18), Antonio Nusa (min. 22), Christoph Baumgartner (min. 38), Assan Ouédraogo (min. 56) și Castello Lukeba (min. 65).