Arta și cultura reprezintă piloni esențiali ai viitorului nostru, a subliniat, sâmbătă seară, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, înaintea Concertului Regal Caritabil, eveniment organizat anual la Ateneul Român.
„Societatea are nevoie de tot felul de semnificaţii, şi arta şi cultura sunt fundamentale pentru viitorul nostru, iar tinerii sunt pentru viitorul nostru. Important în acest proiect este acest model intergeneraţional unde persoanele mai în vârstă şi tinerii împărtăşesc tot felul de experienţe şi de cunoştinţe. În plus avem sponsori, deci, din acest proiect emană un sens civic, este ceva foarte important”, a afirmat MS Margareta.
Custodele Coroanei a reamintit că începuturile nu au fost ușoare, întrucât, imediat după lansarea inițiativei, atenția societății era îndreptată către alte nevoi urgente.
„A fost greu, foarte greu pentru cultură. La început în România era nevoie mai mult pentru sănătate, problemele sociale au fost acute, foamete şi sărăcie. Oamenii au spus că banii trebuie să meargă în altă parte, dar încet-încet au realizat cât de important este acest aspect al vieţii şi au început să fie donatori mai fideli şi au venit în fiecare an să sprijine aceşti tineri şi au văzut ce rezultate au avut. De exemplu, în seara aceasta, îl avem pe George Vîrban care a cântat la Metropolitan şi a fost bursierul nostru. Şi asta este important pentru ţară. Îmi amintesc foarte bine de el, când a fost tânăr”, a adăugat Majestatea Sa.
Când a fost fondată Fundaţia Regală Margareta a României
De asemenea, Custodele Coroanei a evocat momentul fondării Fundației Regale Margareta a României alături de Regele Mihai I și a mărturisit că gândul îi este zilnic la părinții săi.
„Majestatea Sa Regele Mihai a fondat fundaţia împreună cu mine şi în fiecare an când a putut a venit şi la concert şi a urmărit proiectele noastre şi chiar a fost încrezător în tineri. Pentru asta ar fi fost foarte mândru şi foarte fericit. (…) Mă gândesc la el în fiecare zi şi la mama mea”, a spus MS Margareta.
Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, Concertul Regal Caritabil, organizat de Fundația Regală Margareta a României, a reunit lucrări semnate de G. Verdi, G. Bizet, P.I. Ceaikovski, C. Gounod, A. Lara și R. Chapi.
Pe scena Ateneului Român au urcat mezzosoprana Ramona Zaharia și tenorul George Vîrban, acompaniați de Orchestra New Hope, dirijată de maestrul David Crescenzi, și de Corul Național Român, condus de Daniel Jinga.
Tradițional, Concertul Regal are loc la 25 octombrie, ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației, alături de Majestatea Sa Margareta.
Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în prezența membrilor Familiei Regale și a numeroșilor susținători ai artei și culturii – diplomați, personalități culturale, lideri din mediul de afaceri, donatori, sponsori și simpatizanți ai Fundației.
