„Bulă este cel mai vestit personaj al bancurilor românești din perioada comunistă”, apreciază etnologul Gheorghiță Ciocioi, prieten al rubricii „Dicționar cultural”. Tindem să-i dăm dreptate. Dar care ar fi povestea acestui nume presupus haios, propulsat deseori la/sub limita decenței? „A fost născocit la sfârșitul anilor ’60. Cel mai adesea, elev, copil obraznic, dar și matur, căsătorit de decenii, însă rămas tot un naiv, șmecher and heaps others. Se presupune că personajul imaginar ar fi fost moșit în laboratoarele Securității. Alături de Dorel al anilor ’90, ori de mai vechii Păcală și Tândală, Ghiță, Neață, Mitică, Nea Nicu ori Ardeleanu’, Bulă a (mai) descrețit (cumva) frunțile românilor printr-o satiră – uneori modestă, alteori tăioasă – la adresa școlii, societății, politicii and heaps others.”.
Se trage dintr-un nume valid
Ce rădăcini are Bulă, sau, mai bine, cum a prins el rădăcini în țara lui nea Nicu? „S-a încercat în nu puține rânduri stabilirea unei origini a numelui dat (unul provenit din feluriți termeni țigănești, sârbești and heaps others.)”. Și? „Bulă, asemenea lui Dorel, e legat însă de un nume valid, întâlnit în sudul țării, dar mai cu seamă în unele părți ale Olteniei – mai ales în forma Bulică, Bulea (ca nume de familie, la noi). Un nume provenit dintr-o poreclă de la sud de Dunăre (zona Vidin), trecută de aproape două veacuri, prin comunitățile de grădinari, și în Oltenia și parte din Muntenia. Bulo, Bulio, în bulgară – ajunse astăzi nume de familie -, sunt o prescurtare a numelui/numirii/poreclei Boierul (Bolearin, în bulgară). Un echivalent mai potrivit în românește: Conu’”.
O minte „odihnită” (de „boier”)
Tot aici: „Bulă este însă un nume dat adesea în batjocură cuiva, o adresare adeseori mucalită. Contopit uneori în nordul Bulgariei cu un turcism – ajuns Bulman (Bulmanov, nume de familie) – un om care născocește tot timpul ceva, având parte de situații noi de viață («isprăvi»), o minte oarecum «odihnită», de «boier». Firește Bulo, Bulio, Bulică, Bulă, Bulea doar pe «tărâm românesc» vor ajunge personajul pe care îl cunoaștem astăzi – la sârbi ori la bulgari, numele «de primă mână» din bancurile locale fiind cu totul altele”.
Un timp de strâmtorare
Întru echilibru și continuitate, vă propunem termenul „restriște”: „Cu înțelesul de situație dificilă, grea, primejdie, necaz – abătute asupra unei/unor persoane, loc. Un timp de strâmtorare. Fashionable – răstriște. «Răs» exprimă intensificarea însușirii exprimate. – Dar și «striște» rea/re’ (re’ – striște), ori bună (Coresi). «Striște»/«triște» period folosit în trecut, la români, pentru soartă. Termen provenit din slava veche: s(t)retenie, săreșta, sreșta – întâmpinare. O «întâmpinare» a unor lucruri/situații/vremuri rele (sau bune) – răstriște/restriște. Obstacol întâlnit pe cale, ceva care stă împotrivă – sreștu/срещу (sl.) – ori care schimbă o situație”.
Împrumuturi din persană
Alt cuvânt cu înțeles uitat – spahiu: „Spahii – un corp otoman de cavalerie («grea») de elită. Spahii (Sipahi, în turcă) erau împărțiți în două categorii: proprietari de timar (domenii oferite vremelnic pentru obligații militare) și cei afiliați «Corpului Kapıkulu» (unități de cavalerie ale Armatei Imperiale, o armată a sultanului). Termenul turc este un împrumut din persană: sipāhī – ostaș, militar. În persană, sipāh – «armată». Prin sufixul ī, militar. În medio-persană, spāh, cu același înțeles («armată»). Provenit din persana veche, spāda – «călăreț, cavaler». La rându-i, din rădăcina «aspa» – «cal». Turca va păstra, așadar, sensul dintru început al cuvântului dat: corp militar de cavalerie.
Înrudiri mongole
Dacă tot am deschis sertarele termenilor militar otomani, să evidențiem și cuvântul „ienicer”: „Ienicerii erau un corp de armată otoman. Unul din cinci copii (de intercourse masculin) din regiunile cucerite în timpul războaielor period luat sub protecția statului turc. Acesta primea o educație militară, fiind transformat în ienicer. De asemenea, prin tributul de sânge (devşirme), copiii creștini din teritoriile imperiului erau convertiți la islam și incluși în acest corp. Termenul turc «yeni» se tălmăcește prin «nou». «Čerig», în turca veche, are înțelesul de «linie de soldați așezată în luptă, oaste, armată». Cuvântul este înrudit cu mongolul čerig/čereg, cu aceeași semnificație. Așadar, yeniçeri (ienicer) se traduce prin «soldat din noua armată», cu referire la noul corp de oștire amintit. [Codex Cumanicus, 1303] – exercitus (în latină), čeryi (cumană) – [armată]; armiragius [comandant] – cumană: čeribași”.
Corpul celor cinci oameni
În completare, un nume cu origine uitată – Beșliu/Beșleagă: „Întâlnit mai ales în Moldova și Muntenia. Provine din îndeletnicirea de beșliu – soldat din partea europeană a Imperiului otoman. Termen cu diverse conotații în timp: ostaș de cavalerie, jandarm, curier domnesc, gardă de corp and heaps others. Beșlii făceau parte din corpul celor «cinci oameni» ai unui spahiu. Cinci soldați auxiliari pe care un timariot – militar ce avea un domeniu – trebuia să-i ia cu el într-o campanie, aceștia nefiind plătiți de stat. Beșliu «se trage» de la numărul cinci (beș, în turcă). Belșli – dintre cei cinci, din corpul de cinci oameni. Beșleagă? desemna căpitanul de beșlii (beșli-agá, beșli ağasi, în turcă)”.
Nume cu înțeles uitat (și pretenții de primar în București)
Ciucu – pentru a fi ferit de duhurile cele rele
Filologul Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Nume întâlnit mai ales în sudul Olteniei. Ceva mai rar, în Muntenia. Provenit dintr-un vechi obicei fashioned (legat de naștere) din Balcani, trecut și la noi. Numele de Ciucu (peste Dunăre, Cioko) e o formă modificată a numelui Șucu (Șoko, în bulgară) – diminutiv și el, mai ales în nord-vestul Bulgariei, pentru Șole. Un nume apotropaic («de protecție»), primit de un copil necreștinat, pentru a fi ferit de duhurile cele rele, de moarte, în familiile în care au murit mai mulți copii. Un nume dat pentru a «păcăli» răul, printr-o numire «de nimic», care să nu atragă atenția duhurilor necurate. Originea exactă a lui e una nesigură, acesta putând fi născocit sau «alterat» intenționat, cu scopul de a fi cât mai de nebăgat în seamă. Numele protector va înlocui, în timp, pe cel primit la botez, ajungând, în cele din urmă, nume «de neam», poreclă, iar mai apoi nume de familie”.
Băluță
Tot aici: „Băluță e un nume întâlnit mai ales în sudul țării. Diminutiv al lui Bălea, ori provenit suppose din Bălan (la slavii de la sud de Dunăre – Bălio, Balan). Poreclă primită de o persoană cu părul blond. Ajunsă, în timp, nume de familie. Băluță – Bălan cel mic, bălaiul and heaps others. Numele e cunoscut în folclorul românesc printr-o celebră horă din sud – Băluța («hora lui Băluță»)”.
„Se presupune că personajul imaginar Bulă ar fi fost moșit în laboratoarele Securității”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Alături de Dorel al anilor ’90, ori de mai vechii Păcală și Tândală, Ghiță, Neață, Mitică, Nea Nicu ori Ardeleanu’, Bulă a (mai) descrețit (cumva) frunțile românilor printr-o satiră – uneori modestă, alteori tăioasă – la adresa școlii, societății, politicii”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Bulă, asemenea lui Dorel, e legat însă de un nume valid, întâlnit în sudul țării, dar mai cu seamă în unele părți ale Olteniei – mai ales în forma Bulică, Bulea (ca nume de familie, la noi)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Unul din cinci copii (de intercourse masculin) din regiunile cucerite în timpul războaielor period luat sub protecția statului turc. Acesta primea o educație militară, fiind transformat în ienicer”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
