Jurnalu Stiri Noi Cât costă o vacanță completă în Thassos pentru o familie cu copil și cățel, plus recomandări testate. Insula de smarald fără secrete
Stiri Noi

Cât costă o vacanță completă în Thassos pentru o familie cu copil și cățel, plus recomandări testate. Insula de smarald fără secrete

Cât costă o vacanță completă în Thassos pentru o familie cu copil și cățel, plus recomandări testate. Insula de smarald fără secrete

De-a lungul verii, mii de turiști români traversează granițele în căutarea albastrului ideal. Unii aleg Zakynthos, alții preferă Lefkada sau alte insule grecești. Dar pentru familiile care vor liniște, frumusețe naturală și cheltuieli rezonabile (VEZI GALERIA FOTO), Thassos – insula din Grecia cea mai aproape de România – rămâne destinația de suflet.

Priveliște asupra Insulei Thassos în Grecia Foto Facebook Rodica Simion

Imaginea 1/17:
Priveliște asupra Insulei Thassos în Grecia Foto Facebook Rodica Simion

O vacanță recentă, petrecută la finele lunii iulie 2025, povestită într-unul dintre cele mai active grupuri de Facebook dedicate Greciei, oferă nu doar un ghid sincer, ci și un motiv în plus să-ți faci bagajul.

Traseul ales: fără incidente, cu vama „prietenoasă”

Pentru cei care pleacă din sudul țării, ruta clasică Giurgiu – Veliko Târnovo – Makaza – Keramoti rămâne preferata călătorilor. Drumurile au fost fluide, fără incidente sau așteptări majore la frontieră – o veste bună pentru cei care vor să evite orele pierdute în vamă. Totuși, turiștii români atrag atenția asupra prezenței numeroaselor camere radar pe teritoriul Bulgariei.

Traversarea cu feribotul din Keramoti spre insula Thassos a fost descrisă ca „momentul în care vacanța începe cu adevărat”: un ritual de trecere de la agitația cotidiană spre liniștea mediteraneană.

Ghid de vacanță. Itinerariul unei săptămâni reușite: ce să nu ratezi în Thassos

Vacanța de șase nopți pentru o familie cu un copil adolescent, și un cățel, cazați în Skala Potamias, a inclus un mix ideal între relaxare, explorare și gastronomie locală. Iată un rezumat al celor mai populare opriri:

Ziua 1: Marble Beach și Porto Vathy, Theologos și tavernele cu tradiție

  • Marble Beach – plaja cu „pietricele de marmură albă”, celebră pentru nuanțele ireale ale apei. Drumul e accidentat – „ciudățel, dar e ok” -, însă accesibil cu puțină atenție. Fiind o plajă mică și foarte populară, cel mai bine este să ajungi dis-de-dimineață, dacă vrei să prinzi un loc bun.
  • Porto Vathy – o plajă mai puțin amenajată, perfectă pentru cei care vor liniște, prosopul pe nisip și sunetul valurilor.
  • Vizită în pitorescul sat Theologos, unde timpul pare că s-a oprit. Masa de prânz a fost luată la Taverna Iatrou, lăudată pentru preparatele locale.

Ziua 2: Golden Beach și Mănăstirea Arhanghelul Mihail

  • Golden Beach, în Skala Potamias – o plajă largă și prietenoasă.
  • Excursie la mănăstirea cocoțată pe stâncă, cu o panoramă impresionantă asupra Mării Egee – „un loc minunat cu o priveliște de vis”.

Ziua 3: Descoperirea preferată – Panagia

  • Plajă din nou la Golden Beach.
  • Satul Panagia a devenit „locul de suflet” al familiei.
  • Taverna Elena și Cofetăria Smaro au fost descoperiri memorabile – prăjituri de casă, ospitalitate autentică și porții generoase.

Ziua 4: Paradise Beach și Limenas, poarta de intrare spre „smaraldul” Mării Egee

  • Paradise Beach – o plajă exotică ce oferă o priveliște asupra Insulei Kinira. Accesul se face pe un drum secundar, destul de îngust și cu o coborâre abruptă. Este bine să vii devreme, deoarece parcarea se umple repede.
  • Vizită în Limenas, capitala Insulei Thassos. Cunoscut și sub numele de Thassos Town, este mai mult decât un simplu punct de sosire pe insula Thassos – este o destinație în sine, cu un amestec echilibrat de istorie, cultură, plaje și gastronomie grecească autentică. Situat în partea nordică a insulei, Limenas este nu doar capitala administrativă și culturală a Thassosului, dar și principala poartă de intrare pentru turiștii care ajung cu feribotul din Keramoti. Odată coborât de pe vas, ai senzația că pășești într-un amfiteatru natural unde prezentul și trecutul conviețuiesc în armonie.

Ziua 5: Parasailing în Pefkari și experiența Giola

  • Parasailing pe plaja Akti: o experiență de neuitat, care a devenit punctul culminant al vacanței.
  • Vizită la piscina naturală Giola – deși drumul e greu, recompensa vizuală merită fiecare pas.

Cât costă o vacanță de vis în Thassos: Buget real pentru trei persoane și un cățel

Turiștii au oferit transparent cheltuielile exacte ale sejurului:

  • Cazare 6 nopți (George Studios): 582 de euro.
  • Ferry dus-întors: 80 de euro (cu tot cu mașină). 
  • Combustibil (motorină): 200 de euro.
  •  Asigurări (auto + medicale): 50 de euro.
  •  Vinieta (vignetă) Bulgaria și taxă pod Giurgiu: 17 (15 euro + 2 euro).
  •  Cheltuieli diverse: 100 de euro. 
  • Bani de buzunar (200 de euro/zi/2 mese la taverne, iar dimineața patiserie): 1.200 de euro. 

Total: 2.232 euro.

Pentru urmăritorii grupului de Facebook interesați de prețul șezlongurilor pe plajele din Thassos, autoarea postării a precizat că, în majoritatea locurilor, șezlongurile sunt gratuite cu condiția să consumi ceva de la bar. Consumația minimă variază între 20, 30 sau chiar 50 de euro, în funcție de plajă.

Vacanța nu a fost una economisită „la sânge”, ci una lejeră, cu tot confortul dorit: mese în oraș, deserturi, excursii, suveniruri – totul la un buget gestionabil pentru o familie de trei persoane: „Nu ne-am reținut de la nimic, acum depinde de fiecare în parte cum își gestionează banii”.

Lecția din insula grecească: vacanțele nu sunt doar destinații, ci povești

Dincolo de plaje, prețuri și drumuri, ceea ce reiese din jurnalul acestei familii este bucuria redescoperirii unui mod simplu, sincer și autentic de a călători: „… De poveste, de la călătoria cu ferry până la primii pași pe minunata insulă… o să ne amintim toată viața de aceste zile minunate… Nu am avut timp evident să vizităm toată insula, dar am bifat destul de multe locuri. A fost o experiență minunată pe care cu siguranță o vom repeta”.

Cu o insulă pe care o simți „acasă” după doar câteva zile și cu oameni care zâmbesc cu tot sufletul, Thassos continuă să fie, pentru români, una dintre cele mai iubite destinații din Grecia.

Exit mobile version