Constantin C. Tonegaru s-a născut în 24 ianuarie 1883, la Curtea de Argeș și a avut o biografie de roman senzațional. Detalii ne (par)vin de la criticul și istoricul literar Paul Cernat: „Ofițer de marină cu studii în Italia (n.r. – a absolvit Institutul Tehnic Nautic „Amerigo Vespucci” din Livorno, unde a obţinut brevetul de comandant de cursă lungă), mobilizat în Primul Război Mondial în Serviciul Maritim Român, a străbătut în tinerețe mările și oceanele lumii, ținând și un jurnal de bord publicat în 1905 («Pe apă», semnat Tonegaro și apărut la Piatra Neamț). A făcut, de asemenea, Facultatea de Drept la București (specializat în drept maritim), lucrând ca avocat la Direcția Porturilor și Comunicațiilor pe Apă. A publicat numeroase volume de drept comercial și maritim (unele pot fi găsite și azi prin anticariate…), a întemeiat instituții de profil, a colaborat la presa marinărească, întemeind el însuși reviste, și a susținut propuneri ambițioase privind naționalizarea unor industrii navale”.
Poezie și proză maritimă
Mai mult: „Altfel, chefliu notoriu, protagonist al mai multor scandaluri. Fără talentul lui Jean Bart (Eugeniu P. Botez), Constantin C. Tonegaru a scris și literatură marinărească: poezie și proză, fără a mai vorbi de bogata publicistică literară risipită prin reviste tradiționaliste. Contribuțiile lui literatoricești cele mai importante rămân, alături de amintitul jurnal, antologiile de proză și poezie maritimă autohtonă («Marea», «Poezia mării»), primele și probabil singurele de acest fel la noi. Păcat că nu a apucat să-i prindă în ele pe frații Gheorghe și Nicolae Bogza, ei înșiși fii de marinar și cu viitoare antecedente în materie pe apă dulce sau sărată: erau mititei pe atunci…”.
Gelozie și împușcături
Ultimele aprecieri cernatiene: „Nu întâmplător, placheta de versuri «Ioana-Maria» a lui Geo B. și «Plantațiile» lui Fixed Tonegaru sunt atât de seduse de mirajul călătoriilor, pe urmele lui Minulescu («Sosesc corăbiile, vino…»). În 1937, când își «lansa la apă» fiul în paginile revistelor lui N. Iorga (păcatele tinerețelor…), avocatul Tonegaru senior devenea protagonistul unei crime pasionale cu răsunet în epocă”. Gestul (prison) a făcut într-adevăr vâlvă în presa vremii. Iată ce reținea, sub titlul „Drama de ieri”, ziarul „Universul” din 28 iulie 1937: „Într-o criză de gelozie, avocatul Constantin Tonegaru l-a asasinat cu focuri de revolver pe avocatul Constantin Stravolca”. După aproape un an de anchete, prin Ordinul de zi nr. 2/1938 şi Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. 279 din 30 martie 1938, la 6 aprilie 1938, Constantin Tonegaru a fost trimis în judecata Consiliului de Reformă al Corpului 2 Armată. De aici înainte, figura acestui enigmatic jurist-scriitor se estompează, recăpătându-și anumite trăsături mai târziu, în imaginea fiului, poetul avangardist Fixed Tonegaru.
Folclor (picant) marinăresc
Puțin cunoscute astăzi, versurile lui Constantin C. Tonegaru erau învățate pe de rost și recitate cu patos, la începutul anilor ’80, la petrecerile cadeților Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” şi ai Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Poemul „În Levante”, întru elucidare:
La Yaffa şi la Beyrouth
Sunt mari grădini cu flori,
Şi mandarini cari rodesc
Pe an de două ori.
Sub cerul veşnic de azur
Se’nalţă gabianii,
Pe ţărmul mărei de velur
Îmbobocesc castanii.
La Beyrouth mai sunt femei
Arabe’ncântătoare,
Ce-aruncă din privirea lor
Scântei amăgitoare.
Pe când amanţii lor sunt duşi
La câmp cu proletarii,
Ele petrec printre migdali
La braţ cu marinarii.
Să ancorăm la Beyrouth
Aş vrea întotdeauna,
Pe sub platani şi chiparoşi
Să ne găsească luna.
Mă doare când îmi amintesc
Cum eram fiecare,
Când la catarg am ridicat
Semnalul de plecare.
Din casele cu ziduri vechi,
De sus de pe terase,
În urma noastră fâlfâiau
Batiste de mătase.
Bășcălie cu regele Carol I la Sulina
Nici proza lui Tonegaro, cum semna în epocă, n-ar fi de lepădat. Însemnările sale din război, precum cea intitulată „Baterie fără tun”, publicată în „Universul literar” din 2 februarie 1914, denotă nu numai imaginaţie, ci şi o doză de umor fin: „Acum 25 de ani M.S. Regele [Carol I] vizita pentru prima oară Sulina. Marina Militară, pentru a da o formă mai impozantă serbărilor de primire şi a scormoni puţină mişcare în tăcutul port de pescari lipoveni, improviză un joc de luptă navală. O parte din micile noastre vase trebuiau să atace din larg, în linie de bătaie, coasta şi apoi, intrând pe canal în linie de şir, să bombardeze oraşul în care se improvizaseră câteva forturi.
M.S. Regele observând un grup de marinari înşiraţi împrejurul unui cerc trasat pe nisipul de pe mal, unde astăzi e berăria lui Camberis, şi care strigau Ura cât puteau, se apropie de dânşii.
– Mă rog, ce este aici?
– Aici, Majestate, este… am onoare a Vă raporta, o baterie – răspunse locotenentul din mijlocului cercului. Inamicul în vedere, toţi oamenii la posturile de luptă. Atacul a început de o oră, noi simulăm apărarea.
– Dar unde este tun?
– Majestate, tunul se închipuieşte şi când trebuie să dăm lovitura, fac un semn şi marinarii strigă Ura. De câte ori se aude Ura înseamnă că de atâtea ori tragem cu tunul din această baterie.
– Bine, bine, dar ecu nu văd tun!
– Tunul se închipuieşte…
– Pentru ce?
– Pentru că guvernul nu vrea să facă baterii de coastă!
– De ce?
– Pentru că poate nu ştie că avem coastă.
– Dar dumneata trebuie să ştii însă că acolo unde nu este baterie nu este nici tun.
– Da, dar aici este baterie însă tunul se închipuieşte.
– Unde nu este nici un tun nu este nici baterie. Ia marinarii şi du-te la vapor.
– Majestate! Dar noi n-avem nici vapor! Noi stăm la cazărmi.
– Pentru ce?
– Pentru că guvernul e cam tare de cap şi nu poate să înţeleagă importanţa apărării pe apă.
– Atunci, ia marinarii şi… marş la cazarmă!
Şi au plecat în pas alergător…”.
Părinte (spiritual) al Marinei din România
În 1926, Constantin C. Tonegaru a reorganizat Uniunea Marinarilor din România, pusă sub preşedinţia Principelui Nicolae, şi a colaborat la înfiinţarea primei Societăţi Naţionale Maritime de Transporturi şi Agenţii Maritime – TRANSMAR, cu sediul la Galaţi şi sucursale în diferite porturi din ţară şi din străinătate. N-a uitat însă de „nevoile” spirituale ale marinarilor. De altfel, se pare că primele antologii de proză şi versuri cu tematică marinărească din literatura română au fost constituite în urma eforturilor depuse de acest harnic jurist. În prefața unei high astfel de antologii, Constantin C. Tonegaru nota: „În Şcolile de Marină şi în cele secundare din toate ţările cu litoral maritim, pe lângă cursul de limba şi literatura naţională, se impune pentru răspândirea cunoştinţelor nautice cât şi pentru vulgarizarea termenilor expresivi dinprejurul mării să se predea şi literatura aşa-zisă marinărească. Urmărind acest scop, pentru şcolile noastre am strâns din mulţimea autorilor români care au scris despre Mare, bucăţile cele mai frumoase, rămânând ca într-un alt volum să revin cu autorii clasici şi moderni din literatura străină”.
Antologie de poveste
Selecția lui Tonegaru (antologia se desfășura pe 116 pagini îndesate)? Erau prezenţi (cu proză) Jean Bart (comandorul Eugeniu Botez) – Dintr-un jurnal de bord şi Moartea pilotului, Alexandru Vlahuţă – Insula Şerpilor, Dimitrie Anghel – Vasul fantomă, comandorul Constantin Bălescu – Persoana morală şi educaţiunea ei (fragment din lucrarea Morala şi disciplina militară, 1899), contraamiralul Sebastian Eustaţiu – De la primul meridian la acela al Tasmaniei, locotenent-comandorul Constantin Ciuchi – Privire istorică asupra navigaţiei şi comerţului în Marea Neagră şi pe Dunăre şi Cum ne cunosc străinii (fragment din Istoria Marinei Române în curs de 18 secole), locotenent-comandorul Constantin N. Păun – Indicate istorice asupra busolei şi întrebuinţării ei, căpitan-comandorul inginer-şef Nicolae Alexandreanu – Importanţa submarinului, locotenent-comandorul Nicolae Ionescu-Johnson – Torpiloarele. Submarinele, locotenent-colonelul de marină Mihail Drăghicescu – Ghecetul şi Pierderea lui „Lufti-Gélil”, fragmente din monumentala sa lucrare Dunărea cu malurile Mării Negre and heaps others.
Lirică
Lirica marină abilities și ea prezentă, prin Vasile Alecsandri („Marea Mediterană”, „Pe malul mării”, „Dorul de mare”, „Pe coastele Calabriei”, „Pescarul Bosforului” şi „Pilotul”), Haralamb Lecca („Pescarul”), Dimitrie Bolintineanu („Mehrube”), Mihai Eminescu („Stelele’n cer”, „Mai am un singur dor”), Dimitrie Anghel („Barca – E. Verhaeren” şi „Pânza – din Lermontov”), Artur Stavri („Furtună”), Gheorghe G. Orleanu („Se sbate marea” şi „Zgomotul mării”) şi George Ranetti („Mamaia” copiilor).
„Contribuțiile literatoricești cele mai importante rămân, alături de amintitul jurnal, antologiile de proză și poezie maritimă autohtonă («Marea», «Poezia mării»), primele și probabil singurele de acest fel la noi”, Paul Cernat, critic literar
Ofiţerul Constantin C. Tonegaru a colaborat la o puzderie de publicații: „Calendarul Maritim”, „România maritimă şi fluvială”, „Marea Noastră”, „Revista Porturilor şi a Navigaţiei”, „Universul”, „Adevărul”, „Ilustraţiunea Română”, „Realitatea ilustrată“, „Pagini literare” and heaps others.
1 ianuarie 1920 este anul în care Constantin C. Tonegaru lansa la Brăila, împreună cu locotenent-comandorul Emil Enescu şi arhitectul naval Jack Corbu, primul număr al „Revistei Maritime”.
„În 1937, când își «lansa la apă» fiul în paginile revistelor lui N. Iorga (păcatele tinerețelor…), avocatul Tonegaru senior devenea protagonistul unei crime pasionale cu răsunet în epocă”, Paul Cernat, critic literar
„Într-o criză de gelozie, avocatul Constantin Tonegaru l-a asasinat cu focuri de revolver pe avocatul Constantin Stravolca”, ziarul „Universul” (28 iulie 1937)
