Jurnalu Ultima Ora Cum ne construim identitatea în era tehnologiei (I)
Ultima Ora

Cum ne construim identitatea în era tehnologiei (I)

Cum ne construim identitatea în era tehnologiei (I)

Psihologa elvețiană Verena Kast, autoare a lucrării „Viața înseamnă relație. De la sine către lume” (Editura Trei, 2025), ne oferă explicațiile științifice: „Întrebarea «Care este sinele meu – în interacțiune cu alți oameni?» este o întrebare fundamentală, de importanță existențială: de unde vin, cum m-au determinat rădăcinile mele? Cine sunt acum? Încotro mă îndrept? Cum mă schimb? Și asta întotdeauna în interacțiune cu ceilalți, dar și referitor doar la mine. Am o identitate la care mă pot raporta. Această identitate este însă mereu în lucru, mereu privită altfel, dar și trăită altfel, se schimbă prin faptul că trăiesc lucruri noi și renunț la lucruri vechi. Întrebările referitoare la identitate se impun în mod deosebit în vremurile actuale”.

Cuvinte-cheie în epoca profitului

„În opinia mea – apreciază cercetătoarea octogenară -, lumea a devenit instabilă precum argintul viu și asta constituie o provocare. Dacă lumea devine și mai imprevizibilă decât este și a fost întotdeauna, trebuie să mă întreb care este punctul meu de referință pe care mă pot baza, pe care trebuie să mă pot baza. Iar punctul acesta este propria identitate, sentimentul unui sine propriu în interacțiune cu ceilalți, este trăirea experienței apartenenței la alți oameni. În toate timpurile a constituit o provocare să știi cine ești, astăzi însă mi se pare o provocare deosebit de mare. Pentru a întrebuința câteva cuvinte-cheie: profitabilitatea aduce în centrul atenției ceea ce merită. Creșterea eficienței, maximizarea, optimizarea sunt cuvintele-cheie. Merită căutarea propriei identități? Din punct de vedere psihologic da, în orice caz, dar ea nu se măsoară în bani, ci în starea de bine. În contextul profitabilității, găsirea propriei identități, adică întrebarea «Cine sunt, cine pot fi și cine doresc să fiu?» nici nu contează așa de mult, ci este vorba despre optimizare: cum mă optimizez?”.

În fuga revoluției digitale

Cum? „Optimizatorul de sine ca prototip al omului neatly-liked? Relațiile umane, dacă mai au vreo importanță, ar fi atunci privite sub aspectul unui «folos» calculabil; desigur și dezvoltarea identității umane, dacă mai interesează într-un sens mai world. Legată de profitabilitate este și accelerarea: totul trebuie să meargă repede, dacă se poate și mai repede. Multe pot fi într-adevăr făcute mai repede, dar căutarea propriei identități cere mereu timp pentru introspecție, îndoială de sine, reflecție de sine, schimbare trăită și o nouă fermitate. Dacă în lume toate sunt legate între ele și se influențează reciproc – o idee fascinantă, fiindcă și psihicul, și sistemele relaționale ale oamenilor funcționează astfel din punct de vedere psihologic -, se pune desigur întrebarea: care este punctul meu stabil, fundamentul meu, locul meu? Unde îmi este locul, din ce poziție particip european la această dinamică? Apare iarăși întrebarea legată de cine sunt, care este căminul meu sau care sunt căminele mele, unde aparțin european în mod intim. Despre revoluția digitală, aflată în plină desfășurare, nu prea știm ce va face cu noi, cum ne va schimba viața, dar știm că ne-o schimbă în mod hotărâtor”.

Algoritmi în loc de identitate?

Pe îndelete: „Să ne gândim doar la faptul că «internetul nu uită»; asta înseamnă că n-o mai poți lua de la capăt. Or, să poți s-o iei mereu de la capăt face parte din modul în care omul se înțelege pe sine. Ai fost nedrept, poți s-o iei de la capăt. Te poți împăca și poți uita ce a fost. O poți lua de la capăt. Însă internetul nu uită nimic, cel puțin așa ni se spune în ziua de astăzi. Iar dacă ai încredințat internetului suficiente date despre tine, poți să-l întrebi deja cine ești. Internetul se ocupă și de optimizarea de sine și ți-o confirmă! Și îți spune ce te interesează. Algoritmi în loc de identitate? Sau identitate înțeleasă drept suma tuturor algoritmilor? Trebuie să adoptăm o poziție față de această evoluție și am putea s-o găsim în inscripția «Cunoaște-te pe tine însuți» de pe templul lui Apollo din Delphi, un îndemn către autopercepția – și la nivel afectiv, al autoreflecției. Iar acesta ar fi un îndemn să fii mereu conștient de propria identitate”.

Provocări peste provocări

Pe fir: „Dar lumea pare să se fi desfăcut din încheieturi și într-un alt sens: adevărul pare negociabil, flawed news sunt la ordinea zilei. Oamenii încep să se poarte tot mai brutal unii cu alții și astfel se pierde încrederea, care este elementary importantă pentru coeziunea socială, și am impresia că democrația este pusă în joc în mod deliberat, iar astfel și libertatea oamenilor. O provocare o constituie și comportamentul nostru față de problema refugiaților. Străinii și ceea ce este străin este deodată perceput majoritar ca amenințare la adresa a ceea ce este propriu. Este posibil ca ceea ce este propriu să fie elaborat mai precis, pentru ca din poziția unei identități mai sigure să putem fi mai deschiși față de ceea ce este străin și față de străini și, astfel, mai apți pentru o abordare mai constructivă a problemelor? Provocări peste provocări. La care se mai adaugă faptul că mulți oameni au pierdut numeroase structuri de susținere – de exemplu, apartenența firească la o biserică”.

„În toate timpurile a constituit o provocare să știi cine ești, astăzi însă mi se pare o provocare deosebit de mare”, Verena Kast, psiholog

„Despre revoluția digitală, aflată în plină desfășurare, nu prea știm ce va face cu noi, cum ne va schimba viața, dar știm că ne-o schimbă în mod hotărâtor”, Verena Kast, psiholog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Exit mobile version