Reuniunea comună a PNL, PSD și UDMR, organizată în format online, marchează un moment esențial în campania pentru alegerile prezidențiale: întreg spectrul coaliției de guvernare s-a reunit pentru a transmite un semnal clar de unitate și sprijin total pentru Crin Antonescu.

Foto: gov.ro
„Să ne scoatem pe noi din ecuație și să vedem că, de departe, Crin Antonescu este cel mai bun candidat”, a spus Marcel Ciolacu, într-un apel clar la depășirea orgoliilor politice și la solidaritate strategică.
Acesta a menționat că PSD nu îl susține pe Victor Ponta în aceste alegeri. „Orice vot pentru Victor Ponta duce la o șansă în plus pentru Nicușor Dan de a intra în turul 2”, a declarat Ciolacu.
Alături de el, Cătălin Predoiu a subliniat că această confruntare nu e doar despre Cotroceni, ci despre păstrarea echilibrului politic și instituțional: „Adversarii noștri – contracandidații domnului Antonescu – încearcă să construiască o paradigmă anti-sistem. (…) Asta arată că nu e o bătălie pentru Cotroceni, ci pentru eșichierul politic.”
La rândul său, liderul UDMR a îndemnat aleșii locali ai UDMR la o mobilizare exemplară în cele zece zile până la turul 1 al alegerilor prezidențiale. Kelemen Hunor a făcut apel la un vot util în favoarea lui Crin Antonescu. „Rațiunea arată că singurul care poate câștiga această bătălie împotriva lui Simion este Crin Antonescu”, a menționat președintele UDMR.
În adresarea sa către reprezentanții organizațiilor județene ale PSD, PNL și UDMR, Crin Antonescu a apreciat munca aleșilor locali ai celor trei partide. „Sunt astăzi orașe și chiar comune în România care sunt nu doar europene, suntem inima Europei din toate punctele de vedere”, a subliniat candidatul Coaliției.
Acesta s-a arătat încrezător într-un rezultat bun în alegeri. „Nu se poate ca noi, împreună cu aproape 3.000 de primari care au schimbat fața României, să pierdem aceste alegeri”, a declarat Crin Antonescu.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Alianta Electorala Romania Inainte – Partidul Social Democrat,
campanie@psd.ro, Soseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, Bucuresti, CP 011346
CMF: 31250003
CPP: A1B1C1D1E1